duminică, 6 ianuarie 2019

Despre feminism

Feminismul capătă accente de ridicol cum rar mi-a fost dat să văd, un ridicol izvorât din frustrare, urâțenie fizică și respingere. Din feministele care au luptat pentru drepturi egale cu ale bărbaților, ne-am ales acum, în secolul 21 cu o demonstrație de imbecilitate dusă la extreme, un soi de masochism colectiv, autoflagelare la propriu și exibiționism narcisist, căci ce poate să-mi demonstreze mie ca femeie o alta care șochează viral internetul cu pilozități axiale, cu mutilare prin inserții de belciuge, ace, brice și carice și exibiționism sexual?! Ce poate să-mi provoace mie ca femeie în afară de scârbă o altă femeie care ajunge să pozeze în chiloți pătați de sânge menstrual, transmițând un mesaj halucinant de agresiv,
dar confuz despre feminitatea pe care, conștientă sau nu și-o neagă?
Feminismul în esența sa reprezintă o negare a feminității și e motivată politic de cele mai multe ori, cu toate că e doar o sumă de neîmpliniri care se transformă într-o ură viscerală împotriva bărbaților care resping femei din cauza urâțeniei exterioare și interioare, a murdăriei fizice și frecvent, a prostiei agresive. Toate acestea sunt alimentate de internet, de dorința de afirmare, de a șoca, de a fi observate, băgate în seamă, chiar și negativ. Cinci minute de glorie pe internet sunt suficiente pentru oamenii superficiali și frustrați care vor cu tot dinadinsul să fie observați, iar neavând nicio calitate, niciun talent, aleg să șocheze.
Feminismul nu are nicio legătură cu emanciparea femeii, nu are nicio legătură cu drepturile femeii atâta timp cât nu are o cauză practică, iar feministele din țările prospere nu reprezintă feminitatea ci o batjocoresc. Feministele umilesc femeia și ceea ce reprezintă ea: maternitatea și rolul său în societate și familie. Pe mine nu mă reprezintă nicio flocoasă care alege să-și arate părul axial pe facebook, nici aceea care se pozează cu chiloții însângerați sau își arată țâțele pe care și-au scris diferite mesaje. Pentru mine, feministele care aleg să facă așa ceva sunt doar niște triste refuzate, urâte, mizerabile care cerșesc atenție cu orice preț, anonime azi, anonime mâine, atâta vreme cât cauzele lor se rezumă la acte demonstrative, ele reprezintă doar o cireadă de vaci scăpate în trifoi.
Feminismul pare a fi mai mult un soi de primitivism înconjurat de o aură ideologică lipsită de substanță ce nu are o finalitate practică, una care să se reflecte în legislație, din simplul motiv că el nu cere nimic, e doar exibiționism. Nu cere, de exemplu, interzicerea mutilării genitale, care, iată, are loc acum chiar în țările lor de baștină, nu cere drepturi pentru femeile musulmane, nu cere nimic, doar șochează. Feministele se orientează și poziționează împotriva creștinismului, a familiei creștine pe care, ca o paranteză, mulți dintre voi o numiți batjocoritor ”tradițională”.
Feministele se consideră ca un fel de muieri venite din viitor pe care noi, proștii, nu le putem înțelege. Așa este, doar că ele nu sunt venite din viitor ci par mai degrabă venite din Neanderthal când etalarea organelor genitale și a secrețiilor lor era ceva banal. Nu descoperise omenirea suficiente zdrențe să acopere goliciunea și nici Tampax-ul. Feminismul e un fel de artă abstractă pe care n-o pricepe nimeni pentru că nu e nimic de priceput, dar din snobism admirăm un căcat plutind într-un lighean expus într-un muzeu, ca fiind o operă de artă.
Feministele sunt atât de departe de rolul inițial al celor care au luptat pentru drepturi egale, unul dintre ele fiind cel de vot, încât eu una, nu le văd rostul. Ar trebui să-mi fie milă, sunt conștientă de asta, dar nu-mi provoacă altceva în afară de dezgust... Ura lor față de bărbați poate fi justificată până la un punct, dar cele mai multe dintre ele au trecut granița la boli psihice manifestate prin obsesii scabroase pe care ele le consideră luptă, dar dacă le întrebi pentru ce luptă, multe dintre ele nu știu să-ți dea un răspuns coerent...
Sunt femeie și nu urăsc bărbații.
Sunt femeie și nu mi-a impus societatea sau moda să mă epilez sau să-mi păstrez bunul simț. Nu m-a obligat mama să mă epilez imediat ce mi-a crescut păr sub axilă, am făcut-o singură pentru că în estetica trupului meu, părul de sub axile reprezintă un afront la adresa feminității mele, a frumuseții mele. Menstruația e ceva la fel de intim ca și nașterea, ca alăptarea, ca actul sexual pe care îl am în intimitate și nu în public. Nu mi-am dorit niciodată să fiu nici macaragistă, nici mecanic de tren, nici săpător de morminte... Îmi place să-mi deschidă un bărbat ușa, să mă protejeze, să aibă grijă de mine și să mă apere dacă sunt atacată. Sunt conștientă de ceea ce pot face, la fel cum sunt conștientă de ceea ce nu pot face. Natura nu face greșeli și niciodată nu va ceda în fața ideologiilor sau umorilor oamenilor, indiferent de sex.
Sunt femeie și știu că bărbatul de lângă mine e mult mai puternic decât aș putea fi eu vreodată, chiar dacă aș trage de fiare o viață; sunt femeie și îmi place asta, îmi place atât de mult încât am născut copii, i-am crescut fără să-mi arăt țâțele în public, fără să consider un sacrificiu că i-am născut. Nu mi-am dorit niciodată ca un bărbat să asiste la naștere pentru că cred cu tărie că el și-a făcut datoria naturală când mi i-a dăruit. Datoria mea e să-i aduc la viață, să sufăr născându-i, cu el sau fără el, să-i cresc, cu el sau fără el. Nu eu am decis asta, natura a făcut-o, iar eu nu mă pot situa deasupra ei.

Feminismul, la fel ca și comunismul, e o boală mintală.




Un comentariu:

  1. Tâmpitele astea se mai cred şi dive aruncând din când în când câte un citat din Coco Chanel. 🤣🤣🤣

    RăspundețiȘtergere