sâmbătă, 3 februarie 2018

"Eu sunt Silvia", un exceptional roman scris de Angela Tocila (Cronica de Cristian Botez - jurnalist)

Acest nou roman, “Eu Silvia”, scris, cu inima si cu mintea, de Angela Tocila, iti rupe sufletul in mii de parti. Dupa “Iris”, atat de gingas si cu dragoste pentru cuvant scris, dupa “Copiii razboiului”, tulburatoare carte-document despre orori ale celui de-al doilea razboi mondial, Angela abordeaza direct, profund si, ca de obicei, intr-o relatie intima cu epicul, genul fiction. Angela Tocila, blogger, jurnalist on-line si scriitoare, bine ancorata in ceea ce ne inconjoara, social, politica si media, cel putin, ne spune ceva foarte clar: “Europa este in pericol!”. Si spune asta prin acest minunat roman, “Eu sunt Slivia”.

Cartea Angelei este mai mult decat o poveste. Este un rau, un fluviu care, cel mai adesa, curge lin si te indeamna la visare. Ca mai apoi, repetat, sa se transforme in valtori, in cataracte si cascade. Povestea Angelei iti duce sufletul spre reverie, in locuri frumoase, in situatii si stari mangaitoare, ca, atunci cand te astepti cel mai putin, sa vezi ca totul se prabuseste. Viata unora, tihna, aerul din jur.
“Eu sunt Slivia” are farmecul cald al imbratisarilor cotidiene, presarate pe parcursul mai multor ani. Cel putin in prima parte. Apoi, brusc, frust, apar accentele tragice. Cumplite. De aici si ingredientele, presarate cu talent, specifice unui roman politist. Dar asta, doar pe alocuri, in momentele cheie ale romanulul. “Roberto a fost ucis intr-o seara de patru barbati, doi dintre ei din Sudan, angajati de-ai lui, tunisian si un marocan, complici ai primilor doi.” “(…) doi dintre ei m-au prins in brate si al treilea se protapise in fata mea fluturandu-si, ranjind, penisul”. “ Cum sa nu te revolti? Cum sa accepti ca mai marii Europei gaseau prioritari niste oameni carora noi, ca cetateni, mai mult decat mila crestineasca, nu le datoram nimic?” “Am ignorant toate interpelarile reporterilor si am spus tot ce aveam de spus. Eu nu sunt raspunzatoare nici pentru razboiul din Siria, nici pentru cel din Irak, nici pentru cel din Afganistan. In concluzie nu ma simt datoare nici pentru oamenii prinsi in ele”. Pasaje din cartea Angelei.
Caci povestea se raporteaza la fenomenul imigratiei in Europa a refugiatilor din Orientul Apropiat si Mijlociu, Siria, Iraq, din Afgansitan si Pakistan, din Nordul Africii. Romanul Angelei Tocila vorbeste cu curaj, direct, despre ceea ce fac rau arabii si Nord-africanii, neadaptabili societatii occidentale. Nemunca. Sfidarea populatiei care i-a primit cu buna-vointa. Jafuri, violuri, crime. Angela incearca sa trezeasca constiinte, prin povestea ei. “Atentie!”, spune cartea. “Atentie la sutele de mii de arabi si africani, care au facut din Europa un teritoriu salbatic, un taram al terorii”.
Silvia, personajul principal al romanului Angelei Tocila, Diana, micuta ei fiica, si Rosa, care “este mai mult decat o menajera, e ca o mama pentru noi!”, sunt prinse intr-un vartej al unor evenimente care, cu siguranta, inainte de migratia masiva a imigrantilor arabi si africani, nu ar fi existat.
Cartea Angelei Tocila, dincolo de povestea in sine, dincolo de filonul epic, este un manifest al unei femei normale, care vede cu claritate ceea ce se intampla in Europa. “ Eu sunt Silvia”! “Je suis Silvia”! “I am Silvia”! “Io sono Silvia”! Ich Bin Silvia”!. Trimitere evidenta la acel “Je suis Charlie”, de dupa cutremuratorul eveniment in care zece ziaristi ai publicatiei de satira politica, “Charlie Hebdo”, au fost asasinati cu focuri de arma, de doi arabi jihadisti. Momentul declansarii terorii in Europa de jihadistii imigranti, imbratisati cu o dubioasa, suspecta lejeritate si dragoste afisata brutal, de liderii occidentali, in capul lor fiind cancelarul Germaniei Federale, Angela Merkel. Opinie exprimata chiar de autoare, in cursul povestirii.
“Eu sunt Silvia” este un strigat de disperare. Este un indemn la lupta. Spre salvarea civilizatiei europene. Angela Tocila, scriitoare deja consacrata, ziarista cu nerv, cuvinte alese si simt clar si ascutit, dar si de o mare sensibilitate, a stiut sa puna acest strigat de revolta intr-o poveste. Intr-o poveste despre o femeie frumoasa si, aparent fragila, dar deopotriva puternica. Silvia. Dar peste toate, prin povestea scrisa, intriga tesuta, prin personajele si dialogurile fiecarei secvente din carte, Angela Tocila, scriitoarea si omul, femeia, pe cat de delicata, pe-atat de luptatoare, isi afirma crezul. Salvarea civilizatiei crestin-europene!
“Eu sunt Silvia” ar trebui sa fie oricare dintre noi!


Pentru comenzi trimiteți un mail diamonds_and_rust_me@yahoo.com cu destinația + numărul de telefon. Cărțile vor fi trimise prin curier în țară și cu poșta în străinătate.

marți, 30 ianuarie 2018

Valy Popa și Petre Daea la o zeamă de varză după țuica de corcodușe de la Daddy

VP: Stimată colega, mai ți-am povestit cum am ajuns eu în Pyongyang în loc de Cluji?
PD: Stimate colega, decât de Mumbai în loc de Dubai și de Afganistan în loc de Kazahstan. Cum a fost posibil, că nici numele la orașe nu seamănă, ca să nu mai vorbim ca cultură sau zootehnie?
PD: Trebea să mă duc la un comferință cu alți erectori și cadruri didactice la Cluji și, în urma experiențelor triste din trecut am decis să nu mai fac rezervare onlain ci l-am pus pe secretara mea Pușa să facă telefonic advertizând-o că eu nu circul cu sărăcii low cost ca Wizz Air, așa că ea mi-a rezervat ce a găsit mai scunp în momentul acela, știind că mi-a plăcut luxul de mic, de când eream înfășată în scutece de bunbac și visam să inventez penpărșii...
PD: Vai, nu-mi spuneți... Dumneavoastră ați inventat penpărșii?
VP: Nu, dar am visat...
PD: Așa, continuați mai departe...
VP: M-am dat jos din avion și m-am trezit cu o translator după mine care întreba lumea ce-i ziceam io: unde ie erectoratul la faculattaea de la Cluji? E adevărat că am avut oarecare semnuri de întrebare când am văzut starea de slăbiciune în care erea cetățenii, apoi gălbejeala pe care am pus-o pe seama la o epidemie dar când am văzut că toți are ochi oblice m-am lămurit că am depășit fruntariile patriei noastre...
PD: Extraordinar... Și cum v-ați întors?
VP: A semnat 45 din 48 de erectori un petiție pentru repatrierea mea.
PD: Ce dovadă de solidaritate, de turmă, domnule, extraordinar... Ca oile, stimate coleg, ca oile noastre iubite! Când s-a întâmplat asta?
VP: Săptămâna cealalantă care-a trecut.
Imagine by Marian Preo