miercuri, 11 aprilie 2018

Muntele de sticlă (fragment)

dezastrul era total și nimeni nu mai era în siguranță. Bandele de africani terorizau străzile, prădau, ucideau și violau la întâmplare. Multe victime erau găsite golite de organele interne, semn că ucigașii lor practicau ritualuri primitive, mâncându-le. Musulmanii puseseră stăpânire pe aproape toate orașele, făcuseră califate iar singura lege era Sharia. Populațiile indigene se refugiaseră în sate, apoi în munți, prin cătune sau pur și simplu sub cerul liber, încercând să scape cu viață din calea prăpădului. Prinși de evenimente, incapabili să se apere, fără armată, fără poliție, fără arme, luaseră calea pribegiei și asaltaseră frontierele Austriei, Poloniei, cele ale fostei Yugoslavii și chiar forțându-le pe ale Ucrainei, spre Rusia. Albii erau vânați ca animalele, uneori doar pentru distracție, obligați să se convertească la Islam sau să moară, dar în cele din urmă, nici convertirea nu mai fusese de ajuns, nici dorită și erau uciși în cele mai sângeroase și dureroase moduri. Femeile erau violate de zeci de bărbați, în public, torturate și apoi omorâte. Fetițele erau luate ca sclave sexuale încă de la vârsta de 8-9 ani. Cu tot partizanatul lor, nici homosexualii, feministele sau organizațiile care susținuseră financiar și logistic aducerea câtor mai mulți migranți în Europa nu beneficiară de un tratament diferit, acum nu mai erau folositori și puteau să moară și ei. Era inutil ca atunci când năvăleau peste ei în casă sau îi prindeau pe stradă să strige ”welcome refugees!”… vremurile acelea trecuseră de mult iar refugiații erau acum stăpâni, nu musafiri. Allah le promisese că vor domina lumea și se se ținuse de cuvânt.”

Fragment din noul meu roman în lucru ”Apocalipsa după Allah”, viziunea mea despre viitorul unei părți a Europei pe care o consider deja pierdută.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu