joi, 16 noiembrie 2017

Doamnă, vă considerați rasistă?

            - Signora, signora!
-Vă rog să nu mă întrerupeți! Asta nu e toleranță, e prostie, lipsă de reacție și începutul sfârșitului unei civilizații, a creștinismului și a tot ceea ce a însemnat Europa așa cum o știm noi. E timpul să ne trezim din visare, e timpul să ne scuturăm de utopii și principii care vin în totală contradicție cu însăși ideea de supraviețuire, ca europeni, prin religie, cultură, tradiții și tot ceea ce ne definește separat ca popoare, împreună ca uniune.
                -Doamnă, vă considerați rasistă?
                Întrebarea m-a luat prin surprindere, nu credeam că scurtul meu discurs se va rezuma la o întrebare care-mi confirma încă o dată convingerea că și presa urmează aceleași ordine absurde ale Martorilor Corectitudinii Politice.

                -Aș fi vrut să vă răspund cu o întrebare: Sunteți prost? Dar n-o voi face, mă voi mulțumi să vă ignor, dacă atâta ați înțeles, uitând din ce motive mă aflu aici, domnule… Nu mai am nimic de comentat, la revedere!

Fragment din romanul ”Eu sunt Silvia!” - Angela Tocilă

miercuri, 15 noiembrie 2017

Sunt și cetățean italian, sunt și cetățean român, sunt și cetățean european!

”-Aș vrea ca politicienii să nu uite că ei sunt plătiți de noi să ne reprezinte interesele… Ale noastre, nu ale altora. Eu nu sunt răspunzătoare nici pentru războiul din Siria, nici pentru cel din Irak, nici pentru cel din Afghanistan, în concluzie nu mă simt datoare nici pentru oamenii prinși în ele. Politicienii ar trebui, dacă simt că nu pot trăi fără asta, să-i ajute să reconstruiască acasă la ei, nu să ”redecoreze” acasă la noi. Sunt româncă, eu însămi o emigrantă, dar eu am venit aici să muncesc, nu să omor, să dau în cap și să fur ci doar să muncesc și să-mi fac o viață mai bună decât aveam în România, dar mi-am adus aportul și la bunăstarea țării voastre, care, de scurt timp a devenit și a mea. Sunt și cetățean italian, sunt și cetățean român, sunt și cetățean european, fac parte din această familie și, ca orice om normal, simt că trebuie să-mi protejez familia. Oare de ce nu simt toți europenii la fel? De ce trebuie să protejăm întâi pe cei veniți din alte lumi cu care nu avem nimic în comun, în detrimentul nostru? De ce trebuie să trăim cu frică, uitându-ne peste umăr, de ce trebuie să fim determinați să ne fie teamă la fiecare pas pe care-l facem și mai ales, de ce ni se spune că acest lucru e normal și că trebuie să devină o componentă a vieții noastre de zi cu zi? De cât cinism e nevoie să ni se ceară așa ceva și de când politicienii au dreptul să ne impună ideile lor prostești și, iată, criminale, ca apoi să ne îndemne la toleranță?” Fragment ”Eu sunt Silvia!” de Angela Tocilă
                

luni, 13 noiembrie 2017

O cumpănă dureroasă

Corrado era acum în acea cumpănă dureroasă, sfâșiat de neputința de a putea îndrepta lucrurile, de a se întoarce în timp pentru a schimba tot. Dar oare, de câte ori nu fusesem eu și oricare altul dintre noi la fel de neputincioși atunci când constatam că am greșit? Pe mine mă consola ideea, care contrazice flagrant tot ce am spus despre destin, că nu cred în greșeli. Hotărârile cu rezultate bune pentru noi sunt doar cele luate ascultându-ne intuiția, instinctul, iar nu cele luate cu creierul. Știu, sună primitiv, mi s-a mai spus asta, dar experiența mi-a dat dreptate mereu, ca atunci pe autostradă când, ideea sublimă, de altfel, de a sări în ajutorul cuiva în nevoie, a primat semnalelor intuiției și fiorului instinctiv când știi că nu trebuie să mergi mai departe.

Poate că și teama de a nu fi judecați pentru nepăsare ne împinge să ignorăm ceea ce subconștientul știe, mustrările de conștiință care m-ar fi urmărit dacă aș fi ignorat o cerere de ajutor, dar pe de altă parte, dacă nu eram eu, cu siguranță era altcineva în locul meu… Poate niște bărbați care nu s-ar fi lăsat tâlhăriți și, în nici un caz înghesuiți într-un portbagaj sau poate o altă femeie singură pe care cei ce m-au chinuit ar fi reușit să o și violeze, să o tortureze doar pentru amuzament și să o omoare. N-am să cunosc niciodată decât rezultatul alegerii mele, restul pot doar să mi-l imaginez și există zeci, sute de variante posibile, scenarii care ar fi putut avea loc cu oricine altcineva, în afară de mine, cea care aveam deja o experiență reală și nu una ipotetică…

Eu sunt Silvia! (Angela Tocilă)