sâmbătă, 4 noiembrie 2017

Eu sunt Silvia!

A tăcut. Știa că rememorez tot, din momentul în care am coborât din mașină, până în cel în care am avut norocul să fiu găsită și salvată. Mă privea pe furiș, ușor îngrijorat că aș putea avea o cădere nervoasă, dar eu eram ireal de calmă, chiar dacă retrăiam acea zi, acea noapte, amintindu-mi disperarea, frigul, durerea, simțindu-mi hainele ude și înghețate pe mine, amintindu-mi cum încercasem zadarnic să mă încălzesc cu brațele înfășurate pe după trup, cum așteptasem să treacă noaptea aceea interminabilă și chinuitoare și cât de greu mi s-a părut că se ridică soarele pe cer, apoi cum mi s-au zvântat hainele pe mine, cum mă-ncălzeam cât de cât, cum tremuram de frig și de dureri. Tot am retrăit, toul, în amănunt. Mă puteam transpune în fiecare clipă, în fiecare emoție și în fiecare durere. Am simțit cum încep să-mi curgă șiroaie de lacrimi pe obraji, calde și tăcute, așa cum plângeam și eu… Tăcut, fără un suspin, fără să clipesc, cu ochii țintă în locul de sub molid, de lângă tufișul sărăcăcios din care mă chinuisem să rup o nuielușă între două pietre. Oare, ce n-aș fi făcut ca să trăiesc? Din nou, orice, aș fi făcut orice, ca oricare alt om de pe pământ. 

vineri, 3 noiembrie 2017

”Eu sunt Silvia!” - Fragment

         ”În plus, comunitățile musulmane se enclavizaseră voit, nu forțate de majoritari ci dintr-un dispreț profund față de ei. Îi considerau impuri, nedemni de a locui împreună, o simplă sursă de bani și confort pe care unii dintre ei nici nu-l visaseră. Desigur, acceptau și foloseau toate gadgeturile, tehnologia modernă, iubeau luxul, acceptau banii și privilegiile oferite de infideli, dar nu voiau să schimbe nimic din ceea ce fuseseră în țările de baștină. Agresivitatea lor lua multe forme, de la forțarea ultimilor locatari albi ce se încăpățânaseră să rămână în cartierele lor cotropite de musulmani, unde poate se născuseră, crescuseră și-și făcuseră familiile lor, până la amenințări în masă cu extinția, cu aplicarea iminentă a legii Sharia asupra infidelilor. Așa zisa educație occidentală nu contribuia cu nimic la adaptarea și integrarea lor ci avea ca scop adaptarea gazdelor la musafiri, încet încet, prin persuasiune agresivă, prin amenințare și pedepse, iar pentru asta erau răspunzători politicienii europeni, nu migranții.”

Romanul ”Eu sunt Silvia!” va apărea în cursul acestei luni. Vă țin la curent.

Angela Tocilă

luni, 30 octombrie 2017

”Eu sunt Silvia!”

         ”Lumea, așa cum o știm noi e pe cale să se schimbe dramatic și deja e în plină schimbare. Arhitecții ei o vor în anume fel și vor face tot ce pot să ne convingă sau să ne forțeze să ne adaptăm ei, să renunțăm la tot ce a definit până acum familia, comunitatea, țara, să ne reevaluăm sexualitatea, să dizolvăm religia creștină, cultura milenară, să dărâmăm statui, monumente istorice și tot ceea ce stă mărturie unei civilizații care ne-a definit ca europeni și ca rasă. Concesiile pe care le-am făcut cu toții, crezând că ceea ce ni se impune acum înseamnă progres, pot rămâne doar concesii, însă de acum înainte, orice pas bătut în retragere reprezintă o capitulare fără luptă.

           Suntem în război, un război cum nu s-a mai văzut până acum și nici nu ne-am fi putut închipui că ar putea exista, războiul în care armele tac deocamdată, bătălia se duce perfid prin ideologii, luptele se duc prin cenzură, amenzi, încarcerări pentru delict de opinie. Unii ne vor ”egali”, atât de egali încât să nici să nu îndrăznim să avem o părere diferită decât cea corectă politic, dar greșeala lor capitală este că subestimează însăși natura, mai puternică decât orice ar inventa acest animal distructiv care este ființa umană. Natura, așa cum poate mătura în minute orice construcție, oricât de sofisticată a omului, oricât de trainică ar părea, natura poate distruge civilizații, oricât de avansate ar fi, însă omul, în orgoliul și inafatuarea sa, uită cât de fragil este în fața ei.”


Fragment din romanul finalizat azi ”Eu sunt Silvia!” de Angela Tocilă