joi, 26 octombrie 2017

Fragment din romanul în lucru

”-Poate că a văzut și a refuzat să creadă… Cunosc genul acesta de visători, de oameni de treabă care cred că dragostea și binele învinge mereu, eu, prin natura meseriei mele, din păcate, știu că nu se întâmplă… Răul ia multe forme, doamnă… Mult prea multe… Am văzut crime, am văzut violuri, am văzut teribile abuzuri, răni și vieți distruse, vieți care n-au mai putut fi vindecate niciodată, oameni care au rămas distruși până în clipa morții lor… Oameni care ar fi dat orice, absolut orice să-i vadă măcar o clipă pe cei pe care i-au pierdut și nu și-au mai revenit niciodată din șoc. Binele nu triumfă întotdeauna și stau dovadă persoanele bune care suferă în jurul nostru. Faceți ce simțiți că trebuie făcut, doamnă Disalvo și, chiar dacă nu veți trezi conștiințe, măcar veți trăi împăcată că ați încercat!”

Fragment de Angela Tocilă

marți, 24 octombrie 2017

Facebook - maidanul neo-comunismului



Interesantă tendința de a se induce ideea că tot ceea ce ține de familia așa cum o știm noi, da, aia ”tradițională” este apărată doar e către Coaliția pentru Familie și acea petiție cu peste 3 milioane de semnatari. Voită această inducere în eroare pentru că cei care respectă și doresc păstrarea sintagmei de familie sunt mult mai mulți. Unii n-au semnat, printre care sunt și eu, alții nu au unde pentru că probabil nu au acces la toate prostiile și aberațiile de pe internet. Da, e o aberație să inițiezi o petiție și să ceri declanșarea unui referendum pe un lucru firesc care nu depinde neapărat de dorința oamenilor ci de natură însăși. Totuși, unii consideră că natura face greșeli pe care ei se simt datori să le îndrepte, odată cu cei care susțin altceva. Cu forța, cu disprețul, prin propagandă și bătaie de joc, minoritățile sexuale, feministele, comuniștii de rit nou, toți aceștia doresc, nici mai mult. nici mai puțin, o dictatură pe care s-o impună majorității, având ca argument decisiv... civilizația. De aceea fac din multiculturalism un ideal, ca și cum multiculturalismul aduce cu sine doar dragoste și înțelegere. Tabloul utopic pe care-l văd acești oameni, asemeni daltoniștilor care nu disting culorile ca majoritatea celor care nu suferă de acest handicap, este rezultatul unei viziuni distorsionate a realității, fără a ține seama de caracteristicile rasiale, culturale, de tradiții, de religii. Poți amesteca într-o oală legume diferite și-ți iese o ciorbă bună, însă nu înseamnă că dacă arunci și niște fructe îți iese compot, ci un talmes-balmes pe care nu-l mănâncă nimeni.
De ce scriu toate astea? Am să rezum pe înțelesul tuturor:
Înțeleg idealismul, înțeleg și naivitatea celor care văd în dorința majorității de a-și păstra rasa, cultura și tradițiile intacte, o formă de înapoiere. Înțeleg și că există formatori de opinie (din ce în ce mai mulți) care-i incită la agresivitatea cu care-și exprimă convingerile. Dar nu înțeleg cum. în numele toleranței devin atât de intoleranți cu cei care nu le împărtășesc convingerile...
Nu mai insist, vreau doar ca cei care m-au adăugat în liste într-un moment de euforie din cauza unui status care le-a plăcut și nu se mai regăsesc în ceea ce scriu, să plece. Nu, nu e un ultimatum, dar consider că nu ne face bine să ne călcăm pe picioare, având convingeri atât de diferite.
Pur și simplu m-am săturat de atâta bășcălie, de atâta dispreț. Nu sunt inferioară nimănui pentru că văd altfel lucrurile, nu merit disprețul nimănui doar pentru că nu i se pare normal ca o minoritate, oricare ar fi ea, vrea să se impună majorității.
Sunt albă, heterosexuală, mănânc porc, sunt creștină și am dreptul și datoria să-mi apăr identitatea, casa și ceea ce consider că e al meu.