luni, 13 noiembrie 2017

O cumpănă dureroasă

Corrado era acum în acea cumpănă dureroasă, sfâșiat de neputința de a putea îndrepta lucrurile, de a se întoarce în timp pentru a schimba tot. Dar oare, de câte ori nu fusesem eu și oricare altul dintre noi la fel de neputincioși atunci când constatam că am greșit? Pe mine mă consola ideea, care contrazice flagrant tot ce am spus despre destin, că nu cred în greșeli. Hotărârile cu rezultate bune pentru noi sunt doar cele luate ascultându-ne intuiția, instinctul, iar nu cele luate cu creierul. Știu, sună primitiv, mi s-a mai spus asta, dar experiența mi-a dat dreptate mereu, ca atunci pe autostradă când, ideea sublimă, de altfel, de a sări în ajutorul cuiva în nevoie, a primat semnalelor intuiției și fiorului instinctiv când știi că nu trebuie să mergi mai departe.

Poate că și teama de a nu fi judecați pentru nepăsare ne împinge să ignorăm ceea ce subconștientul știe, mustrările de conștiință care m-ar fi urmărit dacă aș fi ignorat o cerere de ajutor, dar pe de altă parte, dacă nu eram eu, cu siguranță era altcineva în locul meu… Poate niște bărbați care nu s-ar fi lăsat tâlhăriți și, în nici un caz înghesuiți într-un portbagaj sau poate o altă femeie singură pe care cei ce m-au chinuit ar fi reușit să o și violeze, să o tortureze doar pentru amuzament și să o omoare. N-am să cunosc niciodată decât rezultatul alegerii mele, restul pot doar să mi-l imaginez și există zeci, sute de variante posibile, scenarii care ar fi putut avea loc cu oricine altcineva, în afară de mine, cea care aveam deja o experiență reală și nu una ipotetică…

Eu sunt Silvia! (Angela Tocilă)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu