miercuri, 2 august 2017

Gânduri

 Cred că povestirile acestea, ale unor oameni la apusul vieților lor, trebuie să fie cunoscute direct de la sursă. Ele fac parte din istorie, chiar dacă dintr-o perioadă sumbră a ei, rușinoasă pentru omenire, așa cum sunt toate războaiele și conflictele armate. Poveștile lor trebuie să dăinuie dincolo de dispariția fizică a celor care le-au trăit suficient de mult ca să mi le povestească. Simțeam că ele reprezintă un dar pentru mine, unul care trebuia să mă ajute să pășesc într-o altă etapă și, dincolo de recunoștința pe care o simțeam pentru cei ce-și rupeau câteva ore din rutina existenței lor, înțelesesem că pentru mine toate drumurile sunt deschise. Nu mai aveam sentimentul că sunt în fața unui singur drum care mă duce într-o fundătură sau un labirint din care-mi doresc să ies, dar nu știu pe unde. Totul  părea să se deschidă în fața mea, limpede și fără obstacole. Mi se părea incredibil că puteam face orice-mi doream și că obstacolele de care mă lovisem până atunci dispăruseră ca prin farmec, ca și cum o mână Divină le alungase cu un simplu gest.


Fragment din volumul Copiii Războiului

Un comentariu:

  1. The kingdom of God is within you... Levule bate "cuba".
    Angela, umăr gol trimisu-mi-te-ai��

    RăspundețiȘtergere