luni, 29 mai 2017

Dor de casă

        Cred că sufăr de home sick, dacă n-ar fi copiii mei aici, o săptămână mi-ar fi deja prea mult. Nu cred că aș putea trăi în USA și nici nu-mi doresc asta. Mă simt seacă de imaginație și toate gândurile, planurile și visurile mele se-ntorc printr-un flux nevăzut de energie dincolo de ocean, în bătrâna Europă așa cum o iubesc eu, și-n colțul de țară de unde-mi trag seva, unde scriu, mă bucur, râd sau plâng, cu râsul și plânsul meu adevărat, unde fiecare pietricică are o poveste. Mi-e dor de puțină dezordine, de o creangă ruptă de vânt și aruncată în mijlocul străzii, de-un tăpșan sălbatic, de-un pârâu lângă care să stau și să țes gânduri.
         Prea multă ordine aici, prea coafată natura, prea multe reguli pe care n-am curajul să le-ncalc. America te copleșește și plictisește în același timp. Oamenii îmi par mai mult dresați decât liberi, însă nu cred că sunt conștienți de asta. Majoritatea trăiesc greu plătind chirii uriașe, dar probabil gadgeturile din casă, mașinile, le creează iluzia unei vieți fericite. Se nasc, cresc, fac copii, devin obezi, suferă de boli de care nici n-am auzit, rămân văduvi sau divorțează, după care decid că trebuie să devină gay. Orașul ăsta e plin de gay, bărbați efeminați și femei masculinizate... Explicația e că se retrag la pensie aici, în statul fără taxe.
         Nu dau doi bani pe felul în care se îmbracă, în care arată și asta e valabil și la tineri. N-am văzut de când sunt atâția oameni îmbrăcați ca și cum abia s-ar fi ridicat din pat, n-am văzut nicăieri, niciodată, atâția oameni suferind de obezitate morbidă. Până și cei slabi arată bolnavi.
Sunt conștientă că orașele mari sunt diferite, am fost și la Washington, și la New York de care m-am îndrăgostit. 

         Totuși, cred că locul meu e colțul acela pe care-l numesc cu atâta duioșie ”acasă”, la margine de țară, de unde pot evada când vreau, dar la care mă întorc mereu, de oriunde m-aș duce.
Cred cu tărie că sunt legată cu niște fire nevăzute de tot ceea ce reprezintă Ardealul și, implicit, România. Și mai cred că unii oameni sunt făcuți anume, să plece mereu, dar să se întoarcă de fiecare dată... Printre ei sunt și eu.

Un comentariu:

  1. ..iti multumesc mult D-na Angela !..de 5 ani , de cand sunt aici ,pe meleagurile astea , caut raspunsul acesta..ptr. toti prietenii din Romania , care ma intreaba cum e "acolo " ..atata doar ca n-am stiut sa-l pun pe hartie , atata de clar si de frumos , cum ati facut-o dvs..sa va dea D-zeu sanatate..ca talent v-a dat cu "carul"..

    RăspundețiȘtergere