Acum doi sau trei ani, după vreo patru zile de friptane, grătare, mici,
mujdei și nenumărate beri, cu burțile cam suferinde, cu foc în mațe, dor de-o
zeamă acră pe motiv de uscături și beutură, înainte de a pleca spre Oradea
de-aici din Poieni, unde sunt io acum, care-i un fel de cătun al Arieșeniului în
creierii munților unde e așa o liniște că-ți țiuie urechile și-l auzi pe
Dumnezeu când îți zice să te culci dracului c-ai mâncat și băut destul, iar
creierul e atât de ozonat încât capul adoarme înainte a pune curu-n pat, ne-am
dus în centrul cultural și istoric al Arieșeniului să mănâncă și gura noastră o
zamă...
Mno, multe stabilimente erau cam închise din cauză că era la mijlocul
săptămânii pe la amiază și mușterii ioc, am găsit o pensiune cu parcarea goală
dar deschisă, care pe meniu promitea desfătări culinare pe gustul oricărui
petrecăreț de oraș, după câteva zile de mâncat, bâut și fumat la aer curat. Ne
așezăm noi la masă, cerem nu știu ce ciorbă, nu știu ce felul doi, aprindem țigările, ca premiu pentru plămânii obosiți de atâta ozon, fum de grătare, putoare de la
buda de afară și așteptăm... Așteptăm... În timp ce mai așteptâm încă o dată pe
atât, la o masă de lângă noi se așează unul așa de beat încât puteai crede că a
intrat în Guiness Book ca cel mai longeviv bețiv de pe raza județului Alba. Se
bagă în vorbă cu noi, cam ca chiloții-n cur... Nu se supără că nu-i răspundem,
ba chiar se-ndârjește și strigă la noi de la masa lui cum că el are nu știu
câte vaci și hectare de pădure, bazat, cum s-ar zice. Îmi face cu ochiul în
timp ce trage o dușcă din nu știu ce poșircă și apoi, ca orice cocalar de sat,
încearcă să piște de cur chelnerița bătrână, patroana stabilimentului, care-i
induce o palmă după ceafă și-i zice că-l spune lu mă-sa. Ăla se hlizește cu
toți cei trei dinți din gură și-mi mai face o dată cu ochiul. Dintr-o dată m-am
trezit un fel de Demi Moore a Arieșeniului, în filmul ăla în care Robert
Redford îi oferă un milion de dolari ca se f.tă cu el. Acum, între noi fie
vorba, milionul ca milionul, dar Robert Redford versus Woody Harrelson ar fi
trebuit să fie meci pierdut de ultimul, din start.
În fine, ideea e că omul
vine clătinându-se, împiedicându-se de două scaune ce-i stăteau potrivnice în
drum și-n calea fericirii, la masa noastră. Cu propunerea. Și ce propunere! Mă
cere pur și simplu de nevastă! de la nimeni altul decât bărbatu-meu cu acte! Îi
zice:” Las-o aici, s-o duc la mine-acasă, îi faină rău și nici io nu-s de
aruncat!” Mai nu m-a căutat la dinți ca pe-o iapă la târg, dar s-a trezit cu
chelnerița bătrână că-l ia de-o aripă și-l scoate afară pe terasă. Femeia vine
la noi, își cere scuze că vai, mama lui, e bețivul satului, rușinea județului
și trântorului pământului, în timp ce ăla îmi făcea mie semne de pe terasă.Un câine
încerca să se împreuneze cu piciorul lui drept și altul sărea să-l apuce de
mâna cu care-mi indica el cam ce mi-ar face.
Într-un târziu, mâna îi obosește,
se scutură de câinele ce încerca să se-mpreuneze cu piciorul lui drept, de cel
care-i sărea neobosit în față, uită de mine și se prăvălește de pe terasă pe un
răsad de flori unde adoarme instant. Ciorba a venit după o oră, rece și fără
niciun Dumnezeu, felul doi l-am refuzat din start din cauză de aspect de
mâncare veche de trei zile dar am plecat de-acolo cu sentimentul că am ratat să
fiu nevasta bețivului Arieșeniului, mulgătoare de vaci și posesoare a multe
hectare de pădure, plus nora mă-sii. Nu poți fi cu toate-n lumea asta, nici
măcar cu Robert Redford, a dracului de viață nedreaptă!
