miercuri, 6 iulie 2016

Maturizare - Fragment din Volumul ”Iris”

Cu timpul, odată ce crescuse și toți cei din jurul ei insistau că trebuie să se maturizeze și chiar nu înțelegea care e treaba și de ce era așa de important maturizatul acesta, în Lumea ei Perfectă veniseră tot felul de intruși nechemați, neinvitați, de multe ori obrăznicături din acelea care spuneau că au văzut lumină și-au intrat. Maturizarea i s-a părut mereu o mare tristețe, era abilitatea fiecăruia de a încasa. Era momentul acela când accepți să fii sacul de box al celor care aveau chef să dea în tine. De aceea, nu s-a lăsat cu una cu două, periodic, mai rupea lanțul și evada în Lumea Perfectă, dădea afară intrușii, o păstra curată cât putea de mult, până intrau alți și alți nechemați. O muncă de Sisif care se numea Proces de Maturizare. La dracu` cu ea, la dracu`cu toți nepoftiții!

Apoi, singurătatea nu i se mai păru o povară, nici măcar nu părea s-o mai afecteze în vreun fel, singurătatea fizică începuse să-i placă, izolarea și-o hotărâse ea, nu și-o impusese pentru că nu mai avea să-și impună absolut nimic din momentul în care văzuse că nu se potrivește niciunui tipar și nici nu trebuia să se străduiască să încapă în vreunul. În definitiv, ea nu trebuia să mai mulțumească pe nimeni, doar pe ea însăși, în absolut toate modurile în care dorea ea să se automulțumească. Vremurile când vorbise cu sinele se întorseseră, erau doar ei doi și era perfect, de-acum, din Noaptea Flăcărilor, nu ca atunci când zăcuse în pădure, murdară și pe jumătate moartă…


Fragment din volumul ”Iris” - Obsesia

”A fi teritorial înseamnă că ți-ai însușit rolul de stăpân absolut asupra vieții celui pe care clamezi că-l iubești... În definitiv, e egal cu a-ți marca teritoriul, ca și câinii, adică te piși peste tot ca să arăți că tu ești șeful. Obsesia n-o poți deosebi de ceea ce numim dragoste, nici nu știm dacă există o graniță sau măcar o linie de demarcație între dragoste și obsesie, deși cea din urmă, dacă întrebi specialiștii, pare mai degrabă o noțiune din psihiatrie și nu e. Cred că dragostea prinde uneori forme obsesive, poate pentru că realizezi că nu poți trăi fără ”obiectul” obsesiei tale.”

luni, 4 iulie 2016

Fragment din volumul ”Iris”

Acum îmi dau seama de deranjul lui afectiv și, mă tem, chiar mintal. Cum poți pretinde că iubești o femeie și totuși, să încerci s-o transformi în alta? Ce nu-ți convine la femeia de care pretinzi că te-ai reîndrăgostit? De ce să vrei s-o faci proiecția celeilalte, cu toate că știi că nu vei reuși decât să te amăgești și poate, să-ți faci realitatea mai suportabilă?! Da, cred că asta făcea… Începuse să folosească în discuțiile cu ea, expresiile inventate de mine… Asta m-a deranjat foarte tare. Mă fura, mă parazita în folosul lor. Era un vampir de cuvinte, un hoț mărunt și laș, un impostor. Iar ea, ei bine, ea… Jalnică creatură… Ea se amăgea crezând că au parte de un nou început, că poate șterge trecutul cu buretele, că vor putea trece vreodată peste tot ce s-a întâmplat. Amândoi negau realitatea, amândoi mințeau pe toată lumea, dar mai ales, se mințeau pe ei înșiși.


Nimic n-ar mai fi fost niciodată la fel. N-ar fi avut cum, eu aș fi rămas pentru totdeauna nodul peste care nu s-ar fi putut trece, chiar dacă peste ani, m-aș fi tocit și ei s-ar fi luat cu altele, uitând să mai mintă sau renunțând, ducând o viață anostă la fel cum fusese sexul cu el în primele săptămâni, după ce ne-am regăsit. Mă resemnasem spunându-mi că nu le pot avea pe toate, era aproape neputincios și groaznic de plictisitor în pat. Pe mine m-a surprins inabilitatea lui, dar apoi mi-am dat seama că așa fac ei sex acasă. Plictisitor de lent, fără pic de pasiune, cu atingeri abia simțite, în liniște, să nu-i audă cineva, pentru ea datorie, pentru el necesitate
----------------------
Ea nu știe, sunt convinsă, că din munca ei în solar beneficiam și eu, cu toate că eu consideram nepotrivit și, da, ar fi trebuit să am îndoieli asupra caracterului lui, și chiar le-am avut, atunci când el îmi aducea ceapă verde și ardei din solarul în care muncea doar ea… De fapt, ce să mă mai mir, doar o ducea și la vilă să curețe, e impropriu spus după mine, pentru că eu aveam grijă să nu-mi las nici măcar un fir de păr pe care să-l văd și să nu-l culeg. Poate că și-a dat și ea seama, poate nu, de grozăvia gestului lui, acela de a-și duce soția să curețe locul în care el făcea dragoste cu amanta.