joi, 30 iunie 2016

Biruind

fragment

”Fusese toată familia mea acolo, un fel de reuniune. Eleganți, bărbații îmbrăcați în costum, doamnele în rochii vaporoase de seară. Mirosul de parfum bun mă învăluia din toate părțile. Am urcat până la ultimul etaj și am trecut prin camera Azaleei. M-am dus la fereastră să văd lumea de sus și-am dat să încalec balustrada, apoi m-am speriat și m-am întors. Azaleea era pe canapea, cu un prosop înfășurat pe cap, își spălase părul, de aia n-o văzusem când intrasem. M-am dus la ea și am sărutat-o pe frunte, mă emoționase din nou privirea ei inocentă și mirarea din ochii ei când mă văzuse apărând ca din senin.

Apoi am plecat cu tot alaiul, nu mai știu unde, dar cred că i-am condus undeva, de unde m-am întors singură. Îmi încolțise ideea că aș putea merge în Italia și m-am trezit pe un drum proaspăt asfaltat lângă un șuvoi de apă tumultos, ca după ploi torențiale. Acolo mi-a tăiat un bărbat calea, ducea un sac pe umeri. L-a pus jos și a scos un cuțit din buzunar. Un cuțit mare, de măcelărie.

Eu tocmai văzusem indicatorul de Italia și mă gândeam că iau autobusul, eram undeva aproape de graniță. M-a întrebat unde mă duc și i-am răspuns cât am putut de calmă că merg în Italia, încercând să-l ocolesc. Îmi era frică de el și, pe bună dreptate. A început să-și taie carnea de pe glezne, ca și cum ai tăia dintr-un pepene galben și nu sângera deloc, nu făcea nicio grimasă, voia doar să-mi demonstreze că e în stare de orice, că nu simte durere și că asta-mi va face și mie.

Spaima mi-a dat puteri și l-am îmbrâncit, apoi l-am împins cu picioarele în șuvoiul de apă. L-a biruit. Azaleea, abia acum s-a terminat!”

marți, 28 iunie 2016

Atât de tu

Pustiu mi-ar fi, de n-ai fi tu
Să-mi bântui visele
Și gândurile
Și mersul
Și mirosul
Și auzul
Și pielea
Și inima
Și glasul
Și sufletul
Și aerul din plămâni

Pustiu mi-ar fi fără tine,
Pustiu și gol,
Pustiu și trist,
Pustiu și tern,
Pustiu și rece,
Pustiu și-amar,
Pustiu și frig,
Pustiu și sete,
Pustiu și foame

Și mi-ar fi gol
Și mi-ar fi trist
De nu mi-ar fi
Atât de bine,
Atât de plin,
Atât de cald,
Atât de dulce,
Atât de moale,
Atât de tu...


O mie de dorințe împlinite

Și am zburat atât de sus cât m-a ținut curajul
Celor o mie de dorințe împlinite
Apoi am planat până m-au plictisit
Răspunsurile la întrebările nepuse nicicând
Apoi am coborât abrupt, vijelios,
Cum numai eu știu, dintre-atâția,
Vrând să-mi împlânt câlcâiele-n pământ,
Stârnind cutremure pe Lună, furtuni în Paradis,
Ridicând valurile oceanelor până la cer,
Speriind cu tunete tot ce e viu,
Rupând în cădere copaci și vârfuri de munte,
Lăsând o dâră de pulbere și praf, și spaime
Cât pentru o mie de dorinți împlinite,
Cu care-am să-mi fac un colier colorat
Și-am să-l atârn pe-o creangă de alun,
Pân-am să-mi amintesc întrebările
La care n-aștept niciun răspuns, nicicând.

Apoi am să mă ridic din nou, de data asta pân-la stele
Și tumbe-am să fac și am să râd de mine,
De cele o mie de dorințe împlinite
Ce stau acum cuminți și colorate pe creanga de alun,
Plictisitoare mărturii ale unor zbateri trecute,
Legănate de vânturile calde ale unei Sahare
De uscăciuni și dor de apă,
Încâlcite de scaieți răzleți din nisipuri,
Așteptând să vin eu, cu pensule și culori
Să le redau strălucirea inutilă a unui trecut
Pe care ele nu vor să-l abandoneze.
Dar eu am să rămân acolo sus, printre stele...
N-am timp și nici răbdare să mai pictez mărgele.
Vreau să vorbesc cu Neatinsul, să joc table cu Dumnezeu
Să râd cu el de nimicurile grave ale oamenilor temători,
Care nu știu și nici nu vor afla vreodată,
Că au avut dintotdeauna aripi.




Sursa foto: www.dailymail.co.uk
Northern Light Phoenix Shape