Reluase încercările timide de apropiere și mă
trezeam dimineața cu poezii de jale și dor, știam că-i e dor, încă-l mai
simțeam aproape, cu toată ființa mea. Voiam doar să nu se mai chinuie, să nu ne
mai chinuim niciunul dintre noi doi. Fiecare vers al poeziilor lovea în adâncul
inimii, răscolea bruma de liniște și seninătate ce mi-o căpătasem și mă
azvârlea în hăurile dorului nesfârșit. Aștepta din nou un semn din partea mea:
”Lasă-mi un semn!” Refuzam să-l las, refuzam să-i dau de înțeles că-mi pasă sau
că văd în ce stare e. Știam că dacă aș fi avut vreo inițiativă, el s-ar fi
simțit din nou absolvit de orice vină și ne-am fi întors în același loc de unde
plecasem atunci vara, în iulie, înainte de Casa fără Gânduri… Știam că
lașitatea lui va prima din nou, iar în privința asta, avusese dreptate Fata
Lumânăresei, ea îi cunoștea latura asta cel mai bine…
Narcisistul voia să știe că încă-l mai iubesc,
doar așa, pentru ego-ul lui. Mă voia prizoniera lui, rezerva în caz că se
satură de crizele gazelei sau dacă se termină butoiul cu miere de acasă…Voia să
știe că-l aștept, că-i sunt la îndemână, că n-avea de făcut nimic altceva decât
să mă țină ancorată în plasa lui de minciuni. Nu-i păsa de mine și nici de ea,
de ceea ce simt și prin ce sentimente contradictorii și confuze treceam. Îi
păsa doar de el, de binele lui iar eu nu mai puteam permite așa ceva. Nici nu
mai puteam tolera ca el să dispună de restul zilelor mele, după cum avea el
chef, după toanele și în funcție de furtunile lor de-acasă. Îmi conduseseră
prea mult timp viața, fusesem o marionetă în mâinile lor. El o folosea pe ea ca
să-mi transmită că sunt fericiți, în timp ce-mi transmitea mie că mă iubește.
Ce om normal la cap face așa ceva?
Fragment din romanul IRIS
Un episod din viata mea, din viata noastra, încă o dovadă ca "EI",bărbații au o genă comună si ca rarele exceptii confirma cu adevarat regula. Multumesc Angela Tocila pentru savuroasele si pline de adevar ziceri. Va admir!
RăspundețiȘtergere