miercuri, 28 septembrie 2016

Dimineața Marelui Plan

În dimineața în care am făcut Marele Plan eram binedispusă, așa cum sunt în fiecare dimineață, de când mă știu. Reușisem, după aproape 7 luni, să-mi blochez gândurile și speranțele înspre el. Nu
eram resemnată, eram doar decisă să-mi reiau viața de dinainte și apucasem să-mi dau seama că puteam foarte bine să trăiesc fără el, cu condiția să mă exorcizez singură. Acum devenise doar problema mea, ei păreau împăcați cu tot ce li se întâmplase și, ce era mai important, erau împreună. Aveau de cine să-și sprijine infirmitățile, erau ca orbul și ologul. Profund defecți, dar cu instinctul de
conservare treaz iar asta îi făcea să treacă prin toate ca gâștele prin apă și aveam convingerea că peste o vreme vor reuși să-și blocheze și gândurile, ranchiunele, ura,  dezamăgirile, tristețile și eîmplinirile printr-un simplu efort de voință, în timp ce eu nu aveam cu ce să-mi înlocuiesc eșecul, pierderea, absența afecțiunii, dorințele și dorul. Dar, cel puțin, eu nu mințisem.

Fragment din romanul IRIS

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu