miercuri, 6 iulie 2016

Maturizare - Fragment din Volumul ”Iris”

Cu timpul, odată ce crescuse și toți cei din jurul ei insistau că trebuie să se maturizeze și chiar nu înțelegea care e treaba și de ce era așa de important maturizatul acesta, în Lumea ei Perfectă veniseră tot felul de intruși nechemați, neinvitați, de multe ori obrăznicături din acelea care spuneau că au văzut lumină și-au intrat. Maturizarea i s-a părut mereu o mare tristețe, era abilitatea fiecăruia de a încasa. Era momentul acela când accepți să fii sacul de box al celor care aveau chef să dea în tine. De aceea, nu s-a lăsat cu una cu două, periodic, mai rupea lanțul și evada în Lumea Perfectă, dădea afară intrușii, o păstra curată cât putea de mult, până intrau alți și alți nechemați. O muncă de Sisif care se numea Proces de Maturizare. La dracu` cu ea, la dracu`cu toți nepoftiții!

Apoi, singurătatea nu i se mai păru o povară, nici măcar nu părea s-o mai afecteze în vreun fel, singurătatea fizică începuse să-i placă, izolarea și-o hotărâse ea, nu și-o impusese pentru că nu mai avea să-și impună absolut nimic din momentul în care văzuse că nu se potrivește niciunui tipar și nici nu trebuia să se străduiască să încapă în vreunul. În definitiv, ea nu trebuia să mai mulțumească pe nimeni, doar pe ea însăși, în absolut toate modurile în care dorea ea să se automulțumească. Vremurile când vorbise cu sinele se întorseseră, erau doar ei doi și era perfect, de-acum, din Noaptea Flăcărilor, nu ca atunci când zăcuse în pădure, murdară și pe jumătate moartă…


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu