O trezi un clopot de
biserică. O singură bătaie prelungă ce suna ca începutul unui cântec. Se făcuse
noapte iar ea era singură la marginea pădurii. Iarba se umezise și se făcuse
rece. Își cuprinse umerii cu brațele și-i frecă înfrigurată. Totul amuțise în
jurul ei și, pentru clipă crezu că în
timpul somnului, Sinele obținuse cumva consimțământul ei s-o ducă în Lumea
Nouă. Apoi își aduse aminte că acolo nu era niciodată nici frig, nici cald,
doar cum voia ea să-i fie.
-Nu te-am dus nicăieri, se
auzi Vocea Sinelui. Ești încă aici unde-ai ales să mai rămâi, Unde ai Cerut
Răgaz. Eu n-am să te duc niciodată fără voia ta nicăieri și nici de șiretlicuri
n-am să mă folosesc. Ești mereu unde dorești tu să te afli, că-mi place mie sau
nu, oricum sunt obligat să rămân cu tine atâta timp cât trăiești. La urma urmei,
nici nu ești atât de rea, îmi place că înveți să ții cont și de alții, de
părerea Noastră, mai exact. După pledoaria Inimii credeam că o să faci ca toți
dracii, însă ai plâns și ai adormit plângând. Ea n-a vrut asta, a vrut doar
să-ți arate care îi e locul și, implicit care-ți este ție locul. Mă bucur că
ți-ai ținut Ego-ul în frâu, de fapt, îl ții de ceva vreme, nu l-am mai auzit
preamărindu-se în nici un fel și nici nu știu să te fi sfătuit șoptit, pe
de-ascuns de Noi. Ridică-te din iarbă, ai să răcești. Nu vrei să mergi acasă
acum?
-Nu, rămân aici și-mi fac un
foc. Stau până mă limpezesc cu totul și aflu ce am de făcut. N-are rost să merg
acasă, acolo mă iau cu una-alta și vreau să profit de Adunarea asta a Noastră
cât pot mai mult. Îmi place să fiu doar eu cu voi, aveam nevoie de asta, de
introspectivă și analiză și, da, aveam nevoie de Intervenția Voastră. Nu am ce
să vă reproșez, fiecare aveți dreptate. Acum vom face un sumar, altfel ar
însemna că ne-am pierdut Timpul degeaba.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu