joi, 2 iunie 2016

CAM curvă

Nu știu de ce mi-am adus aminte acum de Aurica. Era pe vremea când ne vorbeam, eram chiar prietene câteodată, în afară de zilele care începeau dimineața la 3 cu ea bătând în ușă, stând umilă cu un pahar în mână să-i dau pălincă, sau cerându-mi o țigară.

Era vremea chiolhanelor, a festivalului Romstock, când ea cu nenea Faur se rupeau în figuri pe vioara cu goarnă a lui Zbiciu, un muzicant campion pe sate. Îl auzeam pe nenea Faur târșindu-și papucii de gumă pe trotuar prin curte când pleca, mai scăpînd căte-o hâră, mai suflându-și mucii cu degetele. Avea cheie, ca să nu se deranjeze Aurica, mai ales că dacă chiar era nevoită să se ducă până la poartă, după o jumătate de rom, o găseam ținând în brațe mărul din stratul de flori sau bălăngănindu-se pe balustrada vecinilor.

Știu de ce mi-am adus aminte... Am văzut azi fotografiile din tinerețe ale unei bătrâne de 82 de ani iar Aurica mi le-a arătat și pe ale ei, într-un moment rar de trezie și nostalgie. Nu fusese urâtă, dar nici frumoasă, însă în niciun caz nu amintea de fata din poze, cum nici bătrâna de azi nu părea să aibă nimic în comun cu femeia elegantă din anii 60...

Printre pozele Auricăi, erau și cele ale fraților și surorilor ei și, pe scurt, îmi povestea una-alta despre fiecare. Ăsta e cutare, acum lucrează la Cutare fabrică, ăsta e handicapat din naștere, e pensionar etc... Asta e soră-mea, eu și ea am fost cam curve, zise râzând de-i tremurau țâțele și cei trei colaci de pe burtă.

-Cum vine asta CAM curve? întreb eu, atentă la exprimare, cârcotașa și băgătoarea de vină ce sunt.

-Așe bine, zice ea, râzând și mai tare. Cam curve. Adică nu curve de drumul mare, dar curve, na! Mai venea unul cu un vin, mai cu o sută de lei, mai cu o cutie de ciocolată...

Atunci mi-am dat eu seama că și printre curve există o ierarhie: curvele și CAM curvele.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu