joi, 30 iunie 2016

Biruind

fragment

”Fusese toată familia mea acolo, un fel de reuniune. Eleganți, bărbații îmbrăcați în costum, doamnele în rochii vaporoase de seară. Mirosul de parfum bun mă învăluia din toate părțile. Am urcat până la ultimul etaj și am trecut prin camera Azaleei. M-am dus la fereastră să văd lumea de sus și-am dat să încalec balustrada, apoi m-am speriat și m-am întors. Azaleea era pe canapea, cu un prosop înfășurat pe cap, își spălase părul, de aia n-o văzusem când intrasem. M-am dus la ea și am sărutat-o pe frunte, mă emoționase din nou privirea ei inocentă și mirarea din ochii ei când mă văzuse apărând ca din senin.

Apoi am plecat cu tot alaiul, nu mai știu unde, dar cred că i-am condus undeva, de unde m-am întors singură. Îmi încolțise ideea că aș putea merge în Italia și m-am trezit pe un drum proaspăt asfaltat lângă un șuvoi de apă tumultos, ca după ploi torențiale. Acolo mi-a tăiat un bărbat calea, ducea un sac pe umeri. L-a pus jos și a scos un cuțit din buzunar. Un cuțit mare, de măcelărie.

Eu tocmai văzusem indicatorul de Italia și mă gândeam că iau autobusul, eram undeva aproape de graniță. M-a întrebat unde mă duc și i-am răspuns cât am putut de calmă că merg în Italia, încercând să-l ocolesc. Îmi era frică de el și, pe bună dreptate. A început să-și taie carnea de pe glezne, ca și cum ai tăia dintr-un pepene galben și nu sângera deloc, nu făcea nicio grimasă, voia doar să-mi demonstreze că e în stare de orice, că nu simte durere și că asta-mi va face și mie.

Spaima mi-a dat puteri și l-am îmbrâncit, apoi l-am împins cu picioarele în șuvoiul de apă. L-a biruit. Azaleea, abia acum s-a terminat!”

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu