joi, 19 mai 2016

Frica

Rareori mă tem. Mă tem de câini și de șerpi. Nu mă tem de oameni, niciodată, pentru că pe ei îi înțeleg. Știu cum funcționează frica la ei, ceva mai complicat ca la animale, dar perfect pe înțelesul și intuiția mea. Frica paralizează în primă fază, apoi te face să uiți tot ce ai învățat, tot ce ai trăit și, locul acestora îl ia instinctul primar. Acela de a fugi sau de a ataca. Foarte mulți fug, alții atacă și, alții atacă, apoi fug.

 Din punct de vedere biologic, sunt reacții perfecte de conservare, animalice. Unii subiecți transpiră abundent în timpul acestor emoții, alții uită pe loc ce li s-a întâmplat în timpul atacului de panică. Odată șocul depășit, se pot întâmpla două situații: se alătură sau se formează o haită, din unul sau mai mulți subiecți. Când dușmanul este devorat sau alungat, frica dispare, haita rămâne fără obiectul muncii. Fără un dușman vizibil, haita se plictisește. Obișnuită să atace sau să se apere, rămasă fără dușman, fără hrană, se devorează în interiorul haitei. mai precis, se mănâncă între ei. De foame, din instinctul de a-și marca teritoriul, de a-și devora partenerul mai slab. Evident, supraviețuiește cel mai puternic, cel fără scrupule.

Cum spuneam, nu mă tem decât de câini și de șerpi, dar spre deosebire de oameni, câinii și șerpii pot fi evitați. Oamenii, nu. Dai peste ei când nu te aștepți. Și pot fi răi, pot fi esența răului. Dar pentru că ești conștient că răutatea umană poate lua forme sofisticate, ale căror valențe le poți intui, nu te temi de ei, pentru că și ei, la fel ca animalele, acționează din instinct. Și ăștia de care vorbesc, sunt atât de speriați, încât miros a frică. Și atunci, cum să-ți mai fie frică de frica lor?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu