miercuri, 18 mai 2016

Cap. Cronici de balamuc

Fragment

”Ce să fac, doamnă?” o întrebase el ca răspuns la întrebarea ei… ”Îmi fac o penală, asta fac. Decât să fur…”


Își încălcă promisiunea de a nu da țigări și-i dădu lui una. Îi mulțumise uimit și-i povesti cum ajunsese acolo de la Urgențe, tăiat la încheieturi și în pielea goală. ”Sunt orfan, doamnă, am crescut la orfelinat și anul trecut mi-am luat chirie la o familie de țigani. Muncesc cu ziua, nu fur, nu cerșesc, sunt tânăr și în putere însă, sunt prost când beau. Am făcut scandal, am spart un geam, acolo la țigani și așa m-am tăiat la mână. Mai departe, nu știu ce s-a întâmplat, m-am trezit la Urgențe, apoi aici, fără nicio haină pe mine. Nici chiloți n-aveam. Mi-a dat cineva pantalonii ăștia scurți și altcineva tricoul.

Nu știu ce-o să fac când mă dau afară de aici, nu am unde să mă duc, țiganii n-o să mă mai primească, sunt sigur. Au și ei copii, le e frică de mine acum. O să văd eu, poate se-ndură Dumnezeu de mine și mă lasă să mor sau îmi iau eu zilele, că așa nu mai pot trăi.” Era atâta tristețe în vocea și ochii lui, încât aproape că sinuciderea părea o promisiune. Era desculț, pantofi sau șlapi nu-i dăduse încă nimeni, însă primise de la Radu o pereche de pantofi din piele pe care nu-i purtase niciodată. Îi erau mici, însă băiatului îi erau mari cu aproape două numere. Nu făcuse nazuri, era mai bine decât desculț, chiar dacă era vară și căldură înfiorătoare, măcar nu se tăia prin pietre și cioburi prin curte.”

--------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Trecuseră deja aproape două săptămâni, se simțea bine, se împrietenise și cu țiganca pe care-o acuzase de furt. Îi era milă de ea, fetița ei de 15 ani urma să fie operată la stomac, avea tumori iar bărbatul ei făcea naveta între spitale și ca și cum n-ar fi fost de-ajuns, unul dintre băieții lor ajunsese la Urgențe bătut și plin de sânge în urma unei încăierări în colonie.

Într-adevăr, nu fura și nici nu părea să aibă nevoie. Țiganul ei îi aducea țigări și mâncare și părea s-o iubească. În zilele în care nu aveau nici un copil prin spitale se pupau pe bancă sau tolăniți pe iarbă sub copaci. O singură dată îi ceruse o țigară dar ținuse morțiș să i-o înapoieze când își cumpărase și nu ca să-i demonstreze ceva, pur și simplu, așa era ea.

Era o nebunie în adevăratul sens al cuvântului, cu țigările. Aceleași cerșetoare își încercau zilnic norocul. Dependența le făcea să nu simtă rușine sau umilința de a fi refuzate și alungate zilnic, de câteva ori. Ele își încercau mereu norocul, poate-poate. Se întâmpla ca cerșetoarea știrbă de dinții din față, ce se plimba cu aer princiar prin curte dar care, în realitate era cea mai cerșetoare nerușinată dintre toate, să se întoarcă victorioasă de la pavilionul bărbaților, cu țigara în gură. Umbla vorba prin curte că unele ofereau felații și sex pentru o țigară, mai ales o țigancă ce ajunsese într-o zi să adune frunze uscate și să le fumeze. Își vomitase și creierii, acolo sub copacul unde fumase frunzele, dar până la urmă iși găsi un fraier bătrân, îl prostise cu nurii ei iar acela-i aducea țigări, îi dădea bani de cafea și semințe. Devenise încrezută, ziceai că l-a apucat pe Dumnezeu de-un picior, nu mai vorbea cu nimeni și trecea rânjind superioară cu sticla plină cu cafea în mână, scuipând cu dispreț coji de semințe.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu