marți, 27 octombrie 2015

Călătoria

Se cutremura pământul, era panică și totuși, ea se uita în jur la blocurile înalte, calculând cât de departe și repede trebuie să fugă ca să nu fie în calea căderii lor. Alergă din răsputeri spre Casa Poporului, știa că Ceaușescu o făcuse anti cutremur, anti nucleară, anti Apocalipsă, anti tot. Ajunse lângă ea, moment in care simțise că se prăbușește în gol cu Casă cu tot, într-un hău căscat în mijlocul pământului. Un huruit grozav însoțea căderea, o groază imensă pusese stăpânire pe ea, privind Casa scufundându-se. Apoi nu mai știu nimic, se făcu întuneric.

Se trezi împinsă de valuri pe un țărm. Paltonul și bocancii îmbibați cu apă o țineau captivă, nu se putea ridica de greutatea lor udă, părul și fața îi erau acoperite cu nisip. Nu auzea însă niciun clipocit, valurile veneau și plecau în liniște deplină. Își dădu seama că surzise din cauza huruitului căderii Casei. Se târî cu greutate mai sus pe țărm, unde n-o mai ajungea apa. Era cald, ceea ce făcea ca hainele mustind de apă să-i fie și mai incomode. Își dădu jos paltonul, așa întinsă pe jos cum era, apoi, cu mare greutate se ridică într-un cot, eliberându-se și de bocancii grei.

Se uită în jur, nu era nimic in afara intinderii de nisip, apoi auzi Vocea, dar nu dinafară ci de undeva din interiorul ei.
- Dezbracă-te.
- Cum să mă dezbrac? De tot?
- Da, nu ai nevoie de nimic aici. Uită-te în jurul tău, și se pare că ai nevoie de haine?
- Aș păstra chiloții și sutienul, m-aș simți mai în largul meu...
- Păstrează ce vrei, nu ți-am cerut nimic, ți-am sugerat doar.

Își dădu pulovărul jos, intrase la apă și trebui să tragă cu putere de el în sus. Știa că ar fi trebuit să audă scârțâitul lânii ude când il trecuse peste cap, dar își aminti că surzise. Pantalonii ieșiseră ușor, eliberându-i picioarele de umezeală. N-o durea nimic, nu o îngrijora nici măcar liniștea totală, aștepta doar Vocea ca să-i spună ce să facă mai departe.

- Eu nu-ți spun ce să faci, auzi ea din interior. Eu am venit cu tine, sunt doar Însoțitor.
- Dar eu ce sunt?
- Tu ești Călător.
- Unde sunt?
- Într-una din Călătoriile tale din Vechea Lume.
- Eu n-am visat niciodată să ajung într-un loc pustiu, nu e nimic aici, nu văd pe nimeni, nu aud nimic în afară de tine... Ce trebuie să fac aici?
- Nu trebuie să faci nimic, dar dacă ai ajuns aici înseamnă că ai de creat, ai de construit...
- Ce să construiesc, din ce? Nu înțeleg...
- Trebuie să-ți construiești lumea, s-o creezi tu așa cum o dorești. Nu ai nicio restricție, nicio obligație, dar trebuie să respecți o singură Regulă, altfel nu poți rămâne aici, va trebui să pleci în Altă Parte...
- Ce regulă și ce înseamnă Altă Parte?
- Îți pot spune doar Regula.
- Bine, spune-mi regula.
- Pentru că tu ai venit cu amintirile Lumii Celeilalte, va trebui să creezi aici o lume care să nu conțină conceptul de Bine și Rău, Urât sau Frumos. Aici nu există așa ceva, iar în momentul în care Creația ta va da naștere vreunui concept contradictoriu, va trebui să pleci. Ceea ce-ți spun eu e că, dacă vei decide să-ți construiești lumea, e neapărat necesar ca ea să nu conțină nicio contradicție care să dea naștere vreunei stări conflictuale, a ceea ce defineai în Lumea Cealaltă a fi Bine sau Rău.
- Cum să construiesc?
- Cu mintea, ți-am spus că aici nu ai nevoie de nimic, nici măcar de sutienul ăla plin cu burete ud ce-ți irită sfârcurile, râse Vocea...
- Aș putea pentru început să mă doară capul puțin?
- De ce-ai vrea să te doară ceva aici?
- Ca să fiu sigură că nu visez, adică, să fiu sigură că sunt vie. Chiar, am murit la cutremur?
- Nu, n-ai murit, ai călătorit doar, ești la fel de vie ca dinainte de a te naște. Știu că nu înțelegi acum, dar îți recomand să renunți la durerea de cap pentru că pe durata ei și a tentativei tale prostești de a-ți demonstra ție însăți că ești vie, eu va trebui să plec. Nu am de ce să-mi doresc suferință. Ți-aș sugera, în schimb, să vrei să auzi...

Își desfăcu sutienul ud eliberându-și sânii încrețiți de umezeală, cu sfârcurile reci și înfiorate de căldura soarelui. Renunță la durerea de cap, își voia Vocea cu ea. Își dori să audă. Auzi valurile, încet la început, apoi la intensitatea reală, treptat, știind că ar fi suferit un șoc dacă și-ar fi dorit să le audă dintr-o dată. Pe nesimțite, asocie zgomotului valurilor ce se opinteau pe țărm, țipătul unui pescăruș. Îl auzi, își dori să-l vadă, pescărușul fâlfâi pe lângă ea.

- Începi să pricepi, zice Vocea, ești o alegere bună. Te temi de ceva?
- Nu mă tem de nimic.
- Te doare ceva?
- Nu mă doare nimic, dar vreau să te întreb ceva...
- Știu deja. Vrei să știi dacă poți să-l aduci aici. Trebuie să știi că nu poți schimba trecutul, nu poți interveni asupra lui în procesul tău de Creație. Cei pe care-i vei aduce aici vor veni cu Trecut cu tot și va trebui să accepți asta și faptul că decizând să aduci pe cineva, va trebui să-ți asumi responsabilitatea de a-i asigura confortul Emoțional. Aici nu există Regrete, e interzis, face parte din Regulă, nu există Constrângere, nu există Dor.
- Cum poate exista o Regulă cu mai multe reguli incluse?
- Asta e oferta, dacă vrei să pleci, te înțeleg...
- Dar mie îmi este dor, de ce pot să simt asta dacă zici că e interzis?
- Pentru că e avantajul primului venit, e Dreptul lui să-i fie Dor, altfel nu poate construi și nu vrem invenții și minciuni aici. Adică, tu nu poți să-l aduci aici inventându-l așa cum ai vrea tu să fie. Nu-i poți schimba trecutul, înțelegi? Știu, te gândești că va fi greu, imposibil chiar, știu că te cuprinde disperarea dar mai știu că nu vrei să te minți inventând o marionetă care să-i semene Lui. Îți sugerez să construiești altceva între timp, ai nevoie de un răgaz să judeci... Fă-ți un copac, de exemplu...
- Vreau să știu, Lumea Mea mai există?
- Care dintre ele, Călătorule?
- Cea din care vin acum...
- Lumea ta nu e cea din care vii, erai doar în tranzit acolo, dar fii pe pace, există încă... Tu vii din Alte Lumi, trebuie să înțelegi că ești Călător, trebuia să-ți dai seama de asta în fiecare noapte. Știi ce spun?
- Da... Spune-mi, mai există Călători aici?
- Aici nu, asta e Lumea ta, Atelierul Tău de Creație. Fiecare Călător îl are pe al lui.
- Ce se întâmplă cu cei care crează lumi conținând Binele și Răul?
- Părăsesc Atelierele pentru că au ratat Procesul de Creație. Odihnește-te, plec puțin, îți dau răgaz... Apropos, poți să te modelezi pe tine așa cum crezi că ai fost mai frumoasă și mai încrezătoare în Lumea Cealaltă. Ai acest Drept. Acum plec, uită-te la tine, te-ai modelat deja așa cum erai la 14 ani. Mă surprinde naivitatea ta, nu atunci ai fost cea mai frumoasă...

Vocea dispăru râzând cald. Ea își întoarse privirea de la mare, își privi picioarele, într-adevăr, erau cele de la 14 ani. Chicoti și-și dori un Copac, apoi o pasăre. Evită să se gândească la El, spera doar că nu e și el un Călător într-un alt Atelier de Creație, departe de ea. Poate că i-ar fi interzis să-l aducă. Voi să cheme Vocea înapoi, dar se-ntinse sub copac să doarmă puțin. Nu știa că nu-i va mai fi niciodată somn, foame sau sete. Doar ce- spusese Vocea că Aici nu are nevoie de nimic...






(va urma)



Un comentariu: