miercuri, 14 mai 2014

Băiatului meu...

Dragul meu copil,

ai venit după două fete, una mai frumoasă decât cealaltă, una mai deșteaptă și plină de personalitate ca alta. Le-am vrut băieți, nu știu de ce, poate din ideea preconcepută că o fată suferă mai mult decât un băiat. Poate din același motiv pentru care și eu mi-aș fi dorit să mă fi născut băiat. Poate eram mai tare, poate aș fi știut să mă apăr altfel. Poate aș fi fost mai protejată de mușchi, de forță sau de un scuipat bine țintit.

Întotdeauna mi-a plăcut imaginea băieților de școală generală care umblau pe stradă ținându-se pe după umeri. Cu timpul am constatat că acest obicei e dovada unei frății care greu se mai păstrează când ești adult.

Te-am văzut și pe tine, fiul meu, ținându-te de după gât cu colegii tăi, când veneai de la școală...

Te-am văzut fugind de la grădiniță și întorcându-te când ți-ai amintit că la prânz aveați cus-cus. Un cus-cus care mie nu-mi ieșea niciodată ca la grădinița ta.

Te-am văzut mort de gelos când luam în brațe copilul acela de la orfelinat, care mă striga ”mama”.

Te-am văzut plângând, râzând, pârâdu-ți surorile mai mari care te chinuiau, te-am văzut suferind cu adevărat, te-am văzut îngrijorat, suferind, bolind după prostiile de la fast food pe care le mâncai doar poate pentru că eu nu-ți dădeam voie.

Te-am văzut bolnav, copilul meu, te-am văzut cu febră, cu ochii tăi mari și negri arzând. Te-am văzut fericit, copilul meu, cu ochii tăi mari și negri împrăștiind patimă și foame de viață.

Te-am văzut râzând cu gura ta frumoasă și cu vocea ta schimbându-se. Te-am văzut zbuciumat, chinuit, torturat de schimbările pe care nu le recunoșteai și nu înțelegeai ce ți se-ntâmplă...

Dar mai presus de toate astea, fiul meu, te-am văzut crescând, schimbându-te de la o zi la alta, de la un an la altul. Te-am văzut crescând, evoluând, regresând și iar evoluând. Am fost martora zbaterilor tale, am fost uneori victima transformărilor tale, ale chinurilor tale, fiul meu...

M-ai învățat un lucru, anume să nu cad în clișee, fiul meu. M-ai învățat să te susțin chiar și când îmi venea să-ți crap capul, când credeam că te-am pierdut de tot și că nu mai e nimic de făcut cu tine.

M-ai învățat să am răbdare și să iubesc necondiționat de buna ta purtare, să te respect ca om și să-ți recunosc personalitatea. Și pentru asta îți sunt recunoscătoare, fiul meu, pentru că mi-ai demonstrat că nu pot controla nimic, uneori nici măcar propria mea viață, și pentru că independent de voința mea, tu ești altfel de om decât credeam că am croit eu, cu o foarfecă imaginară, ca și cum tu ai fi fost o bucată de pânză numai bună de tăiat.

La mulți ani, băiatul meu, să-mi trăiești și să mă ierți pentru toate momentele în care nu te-am înțeles, nu te-am crezut și n-am crezut în tine! Și să mă mai ierți că a trebuit să învăț să fiu mama de băiat, și pentru că nici acum nu știu aproape nimic despre tine!

Te iubesc, băiatul meu!


Un comentariu: