miercuri, 19 martie 2014

Aventuri cu spaime și câini vagabonzi

Am fost plecată în weekend la București. La km 80, pe la Ploiești, am oprit într-o benzinărie în curtea căreia zăceau la soare 3 maidanezi. Mi-am cumpărat cafea și am stat afară la o țigară, timp în care una dintre javre și-a găsit ca jucărie niște șosete albe, pe care le arunca în sus, le prindea, le morfolea. Părea o javră simpatică.

Ne-am mutat la restaurantul de la 50 de metri distanță, să nu stăm afară în picioare. Telefonul meu era descărcat complet, așa că m-am dus la mașină să-mi iau încărcătorul. Câinele jucăuș se trântise lângă o roată. Când m-a văzut, s-a ridicat și a început să mă adulmece sâcâitor. L-am lăsat să-și facă damblaua sperând că se va plicitisi și mă va lăsa în pace. Nici vorbă de așa ceva, se ținea scai de mine. Am bătut din picior și am strigat la el să plece. Mi-am dat seama imediat că am făcut o greșeală pentru că potaia a început să mă mârâie din ce în ce mai tare. N-am îndrăznit să mă întorc cu spatele la el, știind că dacă aș fi făcut-o m-ar fi mușcat. M-am retras pas cu pas spre restaurant, sperând să vadă cineva că sunt în pericol dar din nefericire n-a văzut nimeni.

Între timp, maidanezul își rânjea colții la mine mârâind și un altul se ridicase de pe jos șă-i sară în ajutor. M-am panicat și mi-am folosit poșeta pe post de armă. Când mă simt în pericol, văd toate scenariile posibile și fiecare neuron analizează o soluție de salvare. Agitam poșeta în care desigur, aveam tot felul de chestii și știam că kg acela de piele îndesată cu obiecte ar fi fost un șoc pentru câine dacă i-aș fi dat una-n cap cu ea, lăsându-mi câteva secunde în care aș fi putut ajunge la adăpostul restaurantului.

N-a fost cazul, câinele o fi simțit și el în afara fricii mele, un pericol pentru sine. Am intrat tremurând în restaurant și m-am așezat pe primul obiect, respectiv pe calorifer, având atâta adrenalină în mine încât nu mai simțeam nici măcar oboseala orelor petrecute pe drum. Unul din tovarășii de călătorie mi-a zis că javra m-a simțit că mi-e frică. Știam asta, doar că frica nu poate fi controlată, iar mie într-adevăr mi-e frică de câinii vagabonzi, mai ales că în Oradea nu mai vezi de câțiva ani haite pe străzi, nici măcar în cartierele mărginașe.

Îi înțeleg într-o oarecare măsură pe talibanii maidanezofili, dar înțelegerea mea e limitată. Câinii nu au ce căuta pe străzi și chiar dacă pentru unii sunt inofensivi, pentru mine nu sunt, ca dovadă, a fost cât pe ce să fiu mușcată sau cât pe ce să las un cadavru în urma mea pentru că eu nu sunt genul care să nu lupte din toate puterile când sunt în pericol.

Din păcate, nici tragedia lui Ionuț n-a mișcat autoritățile din orașele României în așa fel încât să adune câinii vagabonzi de pe străzi, iar mizeria și peisajul dezolant din parcările care obligatoriu au măcar un ”suflețel” de pripas, pe care dacă se întâmplă ceva, nu-l revendică nimeni dar în rest e hrănit ca un câine de casă, spune ceva despre civilizația de care suntem în stare. Suntem miloși atâta vreme cât nu ne costă nimic mai mult decât o coajă de pâine sau un os aruncat câinelui. Când e vorba de oameni... să se descurce singuri.

14 comentarii:

  1. asa e locul lor nu e in strada!dar cei care ii abandoneaza pe strazi oare stiu?sau cei care au luat fondurile ani de zile,pentru sterilizare pe hartie a cainilor,stiu si ei?acesti caini nu au aparut pe strazi ca ciupercile peste noapte!inseamna ca nu se vrea ridicarea lor,deoarece banii pentru a rezolva aceasta problema ajung in buzunarele alora care nu au de a face cu sterilizarea cainilor.In Oradea se sterilizeaza de zece ani,si noi acum culegem rodul,iar cei care nu au facut la fel acum sar si urla eutanasiere!Nu vor rezolva nimic ,dinpotriva deja suntem rusinea Europei.Da exista caini agresivi, caini ucigasi dar si oameni ucigasi,ursi,lupi si rechini,exista insa teoretic si discernamant si dreapta judecata si omenie si civilizatie.Iar eu am o revelatie neplacuta Nu de caini mi e frica ci de oameni.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. du-te si fa-ti propaganda in alta parte,sau cheama-ti haita sa-ti dea o mana de ajutor cum sunteti invatati.

      Ștergere
  2. Cine-i mai abandoneaza acum pe strada? fenomenul a fost unul de masa si s-a petrecut la scara larga odata cu demolarea satelor si cartierelor marginase ale oraselor, respectiv acum mai bine de 30 de ani si de atunci, generatii de caini salbaticiti se inmultesc si-si duc traiul pe strazi. La Oradea s-or fi sterilizand de ani de zile, dar te anunt ca doar de 4 ani au inceput sa dispara de pe strada. De ce? Pentru ca primarul a incetat orice colaborare cu ong-urile maidanezofile si a dus cainii intr-un adapost la marginea orasului unde daca nu poti de grija lor poti sa te duci sa le duci mancare, sa-i adopti dar sa nu-i scoti de-acolo. Cat despre faptul ca am fi rusinea Europei, cum zici tu, te asigur ca suntem mai de ras ca nu avem grija batranilor si a copiilor din orfelinate, respectiv azile, a cetateanului in general. Eu pretuiesc mai mult viata unui copil decat a unui caine sau ce animal o fi. Am vazut ca aia amestecat aici de-a valma caini si delfini, rechini etc..., presupun insa ca nu esti vegetarian, in concluzie trebuia sa mentionezi si gainilie, porcii, oile si vitele, ca si alea sunt tot animale. Ba sa eutanasieze, sa faca ce-or vrea cu ei, numai sa nu ramana pe strazi, ca de iubitorii de animale e numai gura.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. "Cine-i mai abandoneaza acum pe strada?" Serios? Nu stiu cum o fi in alte orase, dar in Bucurestiul de care amintiti si in zonele limitrofe, numai oamenii "de bine" abandoneaza caini. Cei care isi lasa cateaua sloboda cat timp e in calduri sau isi iau mascul si femela fara sa sterilizeze macar unul dintre ei. Totodata si cei care isi lasa masculii, proprietate personala sa se imperecheze cu catele de pe strada. Cam astia sunt vinovatii in ceea ce priveste abandonul. Daca dvs. nu cunoasteti cazuri, nu inseamna ca nu exista ;)
      Se abandoneaza in draci, fie ca sub forma lasarii puilor la marginea orasului sau in fata curtii unei persoane despre care se stie ca are animale luate in grija de nu-si mai vede capul (uneori depasesc limitele imaginatiei, si arunca animalul/animalele in curtea omului), fie sub forma pasiva, dar la fel de dezastruasa, ce presupune sa iti lasi cainele sa "isi faca de cap" cu ce femela intalneste.

      Asadar, draga dra/dna.. Pana cand nu se vor lua (si nu doar prin promulgari de legi, ci si prin aplicari) masuri drastice impotriva persoanelor care abandoneaza de atata amar de ani pe strazile patriei, nu vom putea vorbi de eradicarea fenomenului.

      Cu stima,
      O "maidanezofila".
      PS: Am 2 caini si 2 pisici, toti adoptati direct de pe strada, toti consecinta indiferentei autoritatilor si a multor persoane ca dvs (care nu vede cauze, vede doar efecte)

      Ștergere
    2. Doamnă, am și eu pisică, am avut și câini, nu e nevoie să pornim o discuție de pe poziții antagoniste. Copiii mei au adus animale în casă și le-am ținut și îngrijit pentru că suntem oameni cu suflet și respect pentru tot ceea ce înseamnă viață. Trebuie totuși să facem diferența, așa cum am spus și în text, între viața unui animal și cea a unui om. Nu e simplu să umbli la mentalități, cu ataît mai puțin să le schimbi dar până atunci, să se aplice legea, fără isterie, fără tăvălit pe jos în fața CCR. Iar dacă legea înseamnă eutanasiere, și mai ales dacă înseamnă asanarea străzilor de câini, așa să fie. Peste tot în lume se abandonează animale, gândiți-vă că se abandonează șerpi, caimani, aligatori, care-s mult mai periculoși decât maidanezii, dar autoritățile iau măsuri. De ăsuri avem nevoie, nu de istericale și explicații ale cauzelor fenomenului în sine.

      Ștergere
    3. Personal, nu m-am isterizat niciodata, asadar sper ca nu la mine va refereati. Cat despre masuri de aplicat,.. Avem nevoie de intelegerea fenomenului pentru a avea habar unde sa aplicam acele masuri. Cu alte cuvinte.. Daca vecinul ne inunda mergem sa cumparam galeti sau mergem sa-i spunem sa opreasca robinetul?
      Sterilizarea cainilor fara drept de monta va deveni obligatorie. Vom vedea atunci in ce masura autoritatile vor controla respectarea legii. Eu zic ca n-o vor face..

      Ștergere
    4. UN ARTICOL DE RAHAT!!!!!

      Ștergere
  3. @Anonim, respect!
    Tragedia lui Ionuţ s-a petrecut din cauza neglijenţei unei imbecile senile, care nu ştia ca nepoţii, de cativa anişori, nu se mai află în parcul cu zeci, sute de copii, parinţi, bunici, niciunul nefiind sfaşiat de vreun câine comunitar!, ci la 1 km si jumătate distanţă, pe un maidan insalubru, plin de gunoaie, greu accesibil pentru nişte copilaşi (dubios, nu?), unde puteau să fie victimele unor pedofili, răpitori, traficanţi de organe,aurolaci, drogaţi, câini de luptă al căror loc obişnuit era acest maidan! Ieri după amiază, în judeţul Galaţi, o fetiţă de 3 ani şi 1/2, nesupraveghetă, a ieşit din curte, a intrat în curtea altor vecini, de acolo a traversat strada!!! şi a intrat intr-o altă curte, unde se afla un ciobănesc german în lanţ. Nu se ştie dacă fetiţa făcut vreun gest, se ştie sigur că animalul a rupt lesa şi şi-a apărat teritoriul! Soluţia este să umblăm din casă în casă şi să ucidem toti căinii – eventual şi animalele de la ZOO, fiindca nişte iresponsabili nu-şi vor supraveghea copiii şi ar putea fi sfâşiaţi? Educaţi-vă copiii frumos, în aşa fel încăt sa nu fie agresivi, sa nu arunce cu pietre în ei, să nu-i maltrateze...aşteptănd ca aceştia să nu se apere,să nu riposteze!
    Stimată doamnă, n-aţi vrea sa staţi în oraşul dvs., acela minunat şi fără maidanezi, şi să ne scutiţi de prezenţa în Bucureşti? Ori mirosul ciolanului şi setea de parvenire (sau de a fi mai cu moţ decât alţii) vă dau ghes, atât de arzător, încât v-aţi ostenit să faceţi mia si ceva de km şi figuraţie la mitingul PMP? Iubitorii de animale sunt, într-o poporţie covarşitoare, umani, nu barbari, nu bestii, ci şi iubitori de oameni, de de pasari, de flori, de mugurul ce pocneste primavara, de parfumul unei livezi in floare si de tot ce însemnă viaţă, lasată de Dumnezeu! Cei care impart bucata lor de pâine cu un caine, NU SUNT ZOOFILI! Ar trebui sa va fie ruşine, în cazul în care aţi simţit vreodată acest sentiment! N-aţi dori, spre exemplu, eutanasierea oamenilor fără adăpost sau a bătrânilor bolnavi şi neputincioşi, deveniţi incomozi pentru monştrii cu chip uman pe care s-au trudit să-i creasca şi să-i dea la şcoli, luându-şi de la gură şi făcând sacrificii pe care nu vi le puteţi imagina?
    Şi ce să ne mai mirăm de ura împotriva câinilor, când Îl negaţi pe Însuşi Dumnezeu, Creatorul şi rânduiala Bisericii? Cine se crede Dumnezeu şi îndrituit să hotărască cine trebuie să moară şi cine nu, îşi va primi răsplata cu vârf şi îndesat!
    Un ultim cuvant şi închei! Nu doresc să mă cobor la micimea caracterului, despre care, apropo, se spune că nu este garantat de nicio diplomă pompoasă, de nicio înaltă şcoală urmată! Exact aşa cum mai spune o vorbă din popor (pe care, evident, trufia si preţioziotatea le neagă!): Haina (diplomele) te pot face să pari domn, dar caracterul te face om! Nu-mi răspundeţi, n-am sa-mi pierd timpul, nu am cu cine! PUNCT!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Va raspund pentru ca stiu sigur ca oamenii care se cred superiori altora sufera de vanitate si au un orgoliu nemasurat de a se intoarce "la locul fapte" pentru a vedea efectele actiunilor lor, in cazul dvs, cu siguranta considerati ca efectul asupra mea trebuie sa fie nimicitor, dar nu este. Nu cred ca sunteti in masura si nici nu aveti dreptul, nici macar sa-mi sugerati unde sa merg si unde nu, ce sa scriu si ce nu. Aici la mine pe blog sunteti musafir si aveti obligatia sa va comportati civilizat, chiar daca parerea dumneavoastra nu coincide cu a mea. Din cauza unora ca dvs mafia din jurul maidanezilor prospera. Din cauza unora ca dvs, acestia raman pe strazi unde musca oameni sau chiar ii omoara. Si tot din cauza unora ca dvs, aveti tone de rahat de caine pe trotuare si milioane de cutii de conserve printre blocurile unde locuiesc ipocriti ca dvs care nu-si asuma responsabilitatea pentru "animalutul" pe care-l hraneste. Si cu asta, am terminat, vedeti-va de viata si de randuiala bisericeasca, pentru ca mie Dumnezeu mi-a dat dreptul sa aleg daca cred in el sau nu.

      Ștergere
  4. de ce comentariul va fii vizibil dupa aprobare,de catre cine?de ce ,nu se poate avea o opinie libera?se cenzureaza ca pe vremea comunistilor?rusine1

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pentru ca exista destule animale bipede care-si inchipuie ca daca ma injura mai rau ca la usa cortului, o sa-mi inchida gura. De-aia.

      Ștergere
    2. Hahaha, asta a fost tare. Va aflati pe un blog, puteti avea, desigur, orice opinie doriti, dar nimeni nu e obligat sa o publice. Aveti liberatea de a crea un blog personal si a va exprima liber opiniile, necenzurat.

      Ștergere
  5. Draga Angela,
    Imi permit sa-ti dau un sfat ! Ori de cate ori vei mai avea de a face cu astfel de caini, incerca sa-ti maschezi frica...Arata-i ca nu iti e frica de el si nu vei avea probleme, sper!
    In rest iti doresc o primavara minunata!

    RăspundețiȘtergere