marți, 24 decembrie 2013

Poveste la gura sobei

Să vă zic și eu o poveste de la gura sobei... A fost odată ca niciodată, o femeie neînfricată, căreia nu-i era teamă nici de Zmeul Zmeilor, nici de Manea Slutu` și Urâtu`, nici de Ponta... Veni Ajunul și neînfricata care era și deșteaptă rău, asta am uitat să vă zic, se duse la ceas de seară să-și cumpere brad, că n-avea, și știa din experiența anilor trecuți că negustorii sunt tare disperați în Ajun, temându-se că se-ntorc la căsuțele lor, lefteri și cu o mulțime de brazi buni de pus pe foc. Zis și făcut, se urcă neînfricata pe calul ei negru cu mici probleme la frânare, și purcese spre cele 4 piețe din cele 4 zări. În prima piață, zero brazi, în a doua, zero neguțători, doar doi boschetari cântând ceva ce aducea cu o colindă. În zadar aruncă neînfricata buzduganul, piața tot goală și fără de brazi rămăsese... Degeaba suduise ca o doamnă, apăsat, ardelenește, cum îi era graiul din moși strămoși, nimic nu se schimbă. Încălecă iar, a treia piață goală prilejuindu-i neagră deznădejde și creativitate în înjurături. Abia în cea de-a patra, și cea mai mare, făloasă, neînfricata întâlni un om cu o furgonetă cu brăduți. Cercetă neînfricata fiecare brad în parte, băgând de vină, așa cum cere tradiția : prea mare, prea mic, prea scump... Pare-se că omul furgoneta se șmecherise și înțelesese să ceară preț de disperare. Deodată, neînfricata dădu cu ochii de niște mexicani cu pălării mari și mustăți. În jurul lor, brazi câtă frunză, câtă iarbă ! Ok, exagerez, erau vreo 7 brazi, restul crengi și cioate. Porni înspre mexicani cu speranță: cât dai bradul ? obzăci, doamna. Prea mult, dar ăsta cu vârful uscat ? obzăci, doamna. Amarnică deznădejde se așternu pe chipul neînfricatei care alese cea mai făloasă, cea mai deasă creangă de pe o masă. Gratis.

Morala: nu te crede mai deștept dacă alții se trezesc după 3 ani că disperarea face toți banii.

Crăciun fericit !