miercuri, 10 iulie 2013

Ghinion

Câteva zile ciudate care mi-au amintit de ce o vreme mă consideram cea mai ghinionistă ființă din lume... Am luat prima amendă de circulație și 2 puncte penalizare pentru că am oprit cu doi metri de indicatorul ”oprirea interzisă”. Când am ieșit din magazinul în care n-am stat mai mult de un minut, doi polițiști se-nvârteau în jurul mașinii mele. Am înțepenit uitându-mă după mașina de tractări, spaima oricărui șofer din Oradea. Nu era însă prin zonă. Prima reacție a fost să negociez, să mă justific. Am zis doar că am lipsit doar un minut. Polițistul, mic de statură și voios tare că era 2 iulie, o zi distanță de la majorarea amenzilor, a scris vreo 15 minute la amendă. Celălalt, șoferul, se uita doar în față, părând jenat de situație. A strănutat la un moment dat și instinctiv, am dat să-i urez sănătate. N-am făcut-o, ca după 2 minute să-mi pară rău, dar nu voisem să par lingușitoare și-mi era și incredibil de ciudă pe mine că nu urcasem pe trotuar în locul pe care-l văzusem liber înainte de a opri.

În sfârșit, ăla mic mi-a dat actele și m-a întrebat dacă am obiecții. N-aveam, în definitiv, oprisem într-un loc nepermis și cu toate că am zis că n-am, mi se-ngrămădeau în gură reproșuri gârlă: că de ce în fiecare seară opresc toți cocalarii cu avariile aprinse și ocupă o bandă de circulație, că de ce în fiecare sâmbătă ies toți handicapații la plimbare cu 30 la oră și mă-ncurcă pe mine care aș merge cu 50, de exemplu. În final, era să mă pufnească râsul, dându-mi seama ce copilării îmi trec prin cap. Ne-am despărțit cordial, pornind cam în același timp, până când polițistul voios a observat un alt nefericit care oprise exact unde m-au prins pe mine și se uita nevinovat la noi, amăgit de faptul că mașina poliției, nu era una de rutieră. Pac, ăla micu și-a pus cașcheta, și-a luat hârțoagele de amendat lumea și s-a dus spre noua victimă. În jumătate de oră beliseră 4 fraieri de bani.

A doua zi m-am dus să-mi fac niște analize de rutină... M-am ales cu o vânătaie de vreo 7 cm în locul de unde mi-au recoltat sânge, care rezistă și acum într-o frumoasă culoare violet. Rezultatele, cam nașpa. M-am dus la ecografie, nașpa. Suspiciuni de diabet, regim și nu știu ce antibiotice pentru streptococ sau reumatism. M-am dus așteptându-mă la ce e mai rău, inapoi la medicul de familie. N-am diabet, aleluia ! Dar trebuie să țin regim: fără pâine, fără dulciuri, fără struguri, fără... fără. Am sărbătorit vestea bună cu bere. Interzisă și aia.

Azi noapte am visat goblenuri, Dumnezeu știe de ce că eu n-am niciunul prin casă și apoi, că stăteam la un ghișeu și-i povesteam doamnei de după el că odată când eram cu soră-mea la o bancă, m-a alungat 2 metri mai încolo, spunându-mi: ”du-te mai încolo, că iar se strică toate calculatoarele din cauza ta.” Caz real, pe bune. Îmi asum ciudățenia ca de câte ori stau la o coadă, când vine rândul meu se întâmplă ceva, se strică ceva.

În condițiile astea, chestia cu ”think positive” nu prea are șanse la mine, mai ales dacă am ajuns să-mi aduc aminte în vis după atâția ani... Nu?