joi, 27 iunie 2013

Număr zile

Ori de câte ori mă întreabă cineva ce fac, zic ”bine”, ca să nu fie rău, vorba lui Hagi. Dacă m-ar pune să definesc binele ăsta cu care mă laud, n-aș ști să răspund și poate m-aș pierde în justificări forțate menite să evite un răspuns concret. Cum e să faci bine când ai un sentiment de erodare și de zădărnicie, când îți pui la bătaie fiecare celulă încercând să găsești binele acela pe care nici măcar nu-l poți identifica exact raportat la tine?

Nu știu ce mă mai reține aici, în afara rutinei, a inerției și a unor treburi administrative. Nu știu de unde încăpățânarea de a-mi vedea fiecare zi trecând, așteptând-o pe următoarea cu nerăbdare de parcă de mâine s-ar schimba totul radical, de parcă de mâine mi-ar începe viața. Unii-s zic optimism, eu îi zic uneori inconștiență. Inconștiența de a nu realiza decât mâine că a mai trecut o zi și că nici măcar nu am regrete că mâine face parte din suma zilele pe care le am de trăit.

Sunt tenace și încăpățânată, incapabilă să accept eșecuri prestabilite. Sunt tenace și încăpățânată în a-mi urmări visele care dacă ar fi povestite ar părea de nerealizat. Poate tocmai de aceea mă simt mereu la început, așteptând mâinele acela numai al meu, croit după chipul și asemănarea unei vieți trăite deja în subconștient și-n visele din fiecare noapte.

Privind cu cinism lucrurile, aș putea spune că sunt un bun numărător de zile. Azi e joi, mâine e vineri și-apoi mă opresc două zile, încercând să rețin sâmbăta și duminica în loc. Ce faci, Angela ? Bine fac, număr zile...