luni, 7 ianuarie 2013

Gloata

Am fost acuzată în nenumărate rânduri că generalizez atunci când mă refer la metehnele poporului român, că nu sunt patriotă și că-mi jignesc conaționalii atunci când îmi exprim nemulțumirea scriind despre situații în care mi-e rușine că-s româncă. Mi se pare ridicolă afirmația că aș generaliza, dat fiind faptul că mă refer strict la situații și la persoanele care fac obiectul textelor mele și nu văd de ce s-ar simți jigniți cei care nu reacționează la fel ca personajele în cauză. Primesc adesea îndemnuri mobilizatoare la înțelegere și tratare cu indulgență din varii motive: unii au educația precară ( săracii), alții au dus-o greu sub comunism, etc… Deloc sensibilă la motivațiile pe care de altfel, le găsesc extrem de subțiri și neîntemeiate, consider că e de datoria mea atâta vreme cât cred că văd limpede și judec corect prin prisma educației pe care o am, că a cocoloși prostia găsindu-i scuze și circumstanțe atenuante atunci când nu se datorează unui coeficient de inteligență scăzut, e echivalent cu a gira proasta creștere și nesimțirea, încurajând-o să se desfășoare, să se lăfăie și să domine atât politicul, cât și societatea.

Se împlinește un an de când am făcut cu toții cunoștință cu o grupare de zurbagii care a început prin a se manifesta zgomotos prin piețele patriei, grupare formată din pensionari cărora li s-au alăturat ocazional galerii de fotbal, oportuniști de ocazie, idealiști și persoane care chiar credeau în spontaneitatea și curățenia protestelor, care ulterior și-au dat seama că au fost induși în eroare, amăgiți de o eventuală nouă revoluție și au renunțat a se mai asocia cu nucleul dur care a rămas până azi, dovadă grupul de pensionari agramați, inflamați și gregari de la funeraliile unui actor, deunăzi. Acest nucleu dur pe fundamentul căruia s-au încercat timp de un an diverse experimente sociale ce se doreau de amploare, dar care n-au putut depăși centrul Bucureștiului din simplul motiv că finanțatorului i-a lipsit imaginea de ansamblu și o elementară viziune de manipulare, bazându-se exclusiv pe cea vizuală de la tv, a rămas la stadiul de gloată cu care te rușinezi a fi conațional și te fac să te întrebi ai cui părinți sunt.

Aceleași personaje care s-au făcut ”remarcate” în Piața Universității prin încrâncenarea, încăpățânarea și ura cu care s-au manifestat, au huiduit o nuntă, apoi imnul național la 1 Decembrie, iar ieri, o înmormântare. De fiecare dată au motivat acțiunea lor ca fiind reacția la sărăcie, la foame, dar și la absența moralității, cu toate că ei au găsit de cuviință să reacționeze în cel mai puțin civilizat mod cu putință, huiduind, fluierând și strigând ”rușine”, cu toate că în absolut toate circumsanțele, cei cărora ar fi trebuit să le crape obrazul de rușine, erau chiar ei. Am mai spus și repet cu toată responsabilitatea că gloata moralistă nu e decât o adunătură de ipocriți, de caractere și suflete mărunte, animate doar de ură, invidie și răutate. Ce i-a adus în halul acesta de degradare, nu e treaba mea să analizez, știu însă că natura își va face într-un final datoria și-i va împuțina, însă nu știu ce va găsi de cuviință să pună în locul lor. Bănuiala și temerea mea totodată, e că, nimic mai bun.

Îmi mențin părerile și mi le voi exprima în continuare, indiferent câți vor considera că generalizez, că sunt nedreaptă sau că nu-mi iubesc țara. Dacă n-aș iubi-o, n-aș scrie, pentru că nu mi-ar păsa, aș fi un simplu spectator indiferent și mi-aș vedea de ale mele, preocupată să-mi fie mie bine, dar pentru că am ales să mă exprim e pentru că îmi pasă cu adevărat și pentru că am convingerea că trebuie să existe un echilibru în toate. În momentul acesta, echilibrul e inexistent și noi ne lăsăm purtați de valul unui fluviu murdar deasupra căruia plutesc dejecții și resturi, aproape incapabili să rezistăm sau să ripostăm. Reacția de cocoloșire a gloatei, nu are nimic democrat și în niciun caz nu e o reacție de dreapta. Egalitatea din naștere e o teză comunistă fundamental eronată, de aceea gloata trebuie ținută la respect. A o lăsa să-și impună voința și supremația e echivalent cu a capitula fără luptă în fața inculturii, a urii, a grobianismului și nu e cazul. Avem de recuperat încă mulți ani din cei 45 trăiți în comunism.