marți, 28 august 2012

Ultima noapte de revoluţionar, întâia zi de pensionar

Tovarăşul Iliescu ajunse acasă şi azvârli pe măsuţa din hol şapca lui cu cozoroc care-l însoţise credincioasă vreme de 40 de ani, apărându-l de intemperii şi alte elemente meteorologice destabilizatoare, în vizitele de lucru efectuate prin bazinele hidrografice ale scumpei noastre patrii.

O privi nostalgic şi-i îndepărtă o scamă imaginară, îi îndreptă cozorocul spre Răsărit şi intră în sufragerie, unde tovarăşa de viaţă Nina, îl aştepta cu un prânz dietetic, la fel cum făcuse mereu când tovarăşul se întorcea de pe teren.

Nu-i ardea de mâncare, aşa că-şi luă ochelarii şi Capitalul de Marx sub braţ şi se-ntinse pe canapea, dar nici cititul nu-i mai oferea aceeaşi satisfacţie ideologică şi aceleaşi trăiri revoluţionare ca altădată. Se foi înciudat, se ridică şi începu să se plimbe bâţâindu-se nervos prin cameră, sperând în secret ca paşii lui s-o trezească pe tovarăşa Nina care adormise cu goblenul în mână. Simţea că ea e datoare să participe afectiv şi să sufere alături de el în cea mai umilitoare zi a vieţii lui de om politic, fost preşedinte de ţară şi actual preşedinte onorific al PSD, când autoritatea nu doar că-i fusese terfelită la modul cel mai ordinar posibil, dar nici măcar nu fusese luată în seamă de acele elemente tinere, de acei cârlani fără minte pe care-i crescuse la sânul său ideologic, hrănindu-i neîncetat din izvorul său nesecat de cunoştinţe, împărtăşind cu ei, nerecunoscătorii, moştenirea marxist-leninismului şi a comunismului cu faţă umană pe care zadarnic se zbătuse să-l implementeze.

Degeaba încercase el să le explice că soarele răsare de la est, că ei o dădeau într-una cu UE şi cu Nato de unde cică veniseră nişte semnale clare cum că dacă nu se potolesc, îi ia mama dracului! Înmărmurise de lipsa lor de respect când îi ascultaseră argumentele din politeţe, chicotiseră între ei şi putu să jure la un moment dar că auzise cuvântul "hodorog senil". Dăduse şi el un semn de slăbiciune atunci când aţipise la prezidiu când vorbea cârlanul şi gata, era terminat? Păi cine, măi dragă, poate sta treaz când vorbeşte Ponta mai mult de 10 minute?

Degeaba a ţipat că preşedintele este emanaţia cetăţenilor şi că acum cetăţenii au divorţat de preşedinte şi că Parlamentul ar trebui să fie activ şi nu pasiv... Părea că se pierduseră cu toţii în meandrele unui concret necunoscut lui. Îndrăznise cineva din afara graniţelor de vest ale patriei să-i dea lui ordine, măi dragă? UE? Cine e UE, tovarăşi, decât reprezentanta capitalismului putred, a exploatatorului omului de către om? Se trezise vorbind singur, acele năpârci trădătoare primiseră sms-uri să se prezinte în plen şi înţelese că pierduse prima bătălie din viaţa sa de revoluţionar neostoit.

O privi cu ciudă pe tovarăşa Nina care adormise nepăsătoare cu gura deschisă. Pe bărbie i se scurgea un fir de salivă, şi-i veni s-o zgâlţâie, dar străfulgerat de o idee, se răzgândi brusc. Se duse spre telefonul cu disc pe care nu se-ndurase să-l înlocuiască cu cele mai noi cuceriri ale ştiinţei şi tehnologiei, deschise carneţelul şi formă un număr.
- Alo, Miroane, ce mai faci tu măi dragă?



Textele și comentariile Angelei Tocilă pot fi citite și pe Politicstand.ro



Publicat pe Hydepark în 27 august 2012

"Ooooof, ce dor, ce chin, ce jaleeeeee... Pe la poarta dumitaleeeeeee..."

Vestea că CCR invalidase referendumul în care-şi pusese toate speranţele de a sta cât mai mult la Cotroceni, căzu ca un trăznet care-l pălise în moalele capului, exact acolo unde şuviţa aceea nesuferită se ridica mereu ca proasta, parcă anume ca internauţii să facă mişto de el în fotoshopuri.
Nu acceptase vestea şi se prefăcuse timp de două ore că nu s-a întâmplat nimic, pe principiul că "ce nu se vede, nu există".

Nu era corect, doar fusese ales el la referendum de şapte milioane patru sute de români care plângeau acum pe uliţele prăfuite ale satelor din Gorj, rămase fără far călăuzitor în vremuri cumplite, când biata ţărişoară era ameninţatî de dictatura occidentală, de Angela Merkel, Gitenstein, Obama, Darth Vader şi Chuck Norris. Jalea era cu atât mai mare cu cât realizau că de-acum încolo, ora 19 nu va mai fi niciodată ce-a fost... ORA aceea ar trebui scoasă definitiv, pentru că fusese ORA lui, ceea la care se adresase naţiunii şi Dumnezeu îi era martor că alesese cele mai meşteşugite cuvinte, cel mai persusiv ton şi mereu, dar mereu cu inflexiuni vocale menite să rupă sufletele-n două de emoţie şi patriotism.

Când nu mai avusese încotro şi trebuise să accepte adevărul, lumea lui se prăbuşi, la fel şi lumea celor şapte milioane, care terminaseră şi uitaseră de mult suta de lei cu care fuseseră recompensaţi pentru exercitarea dreptului fundamental, acela de a vota încolonaţi, după cum li se cere.

Tunase şi fulgerase cu faţa schimonosită de om care fusese furat de un drept al lui, câştigat pe bună dreptate cu 9000 de voturi. Da, da, alea 9000 de voturi contau mai mult ca ale lui Băsescu, pentru că vezi bine... buturuga mică, răstoarnă carul mare". Şi se mai trezise şi Ponta ăsta, alunecos şi imprevizibil să spună că va coabita cu cetăţeanul Băsescu... "Fi-r-ar a dracului de treabă, Victore, te spun lui Voiculescu. Ai uitat când te-au făcut praf şi pulbere la antena3, nenorocitule... de unde crezi că ţi s-a tras, ai?"

Era înconjurat de duşmani: presa, serviciile, pdl-ul, psd-ul, ungurii... Toţi îi erau împotrivă, afară de cei şapte milioane, pentru care va lupta până la moarte, se va bate cu toată lumea până la ultima picătură de vlagă, cu toată forţa, cu toate armele. I se umeziseră ochii de emoţia dată de aceste gânduri nobile şi se văzu călare pe-un cal de foc, împărţind dreptatea prin Mona Pivniceru. Măcar cu atâta se alesese, pohta ce pohtise i se-ndeplinise şi "verticala" doamnă Pivniceru îi jurase LUI credinţă, propăşire, chestii...

Îi veni în minte refrenul lui Tudor Gheorghe şi se trezi îngânând cu vocea întretăiată de hohote de plâns: oooof, ce dor, ce chin, ce jale măăăăăi...

Textele și comentariile Angelei Tocilă pot fi citite și pe site-ul Politicstand.ro


Publicat pe Hydepark în 24 august 2012