duminică, 29 iulie 2012

Schimbarea la față

Da, domnul interimar a apărut schimbat la față. Paloarea cu care ne obișnuise până acum de bănuiam niște indigestii, boli cronice de ficat sau pur și simplu eternă oboseală cauzată de grijile interimatului și nu din alte motive (răilor!), a fost înlocuită de o culoare roz, cam ca a purceilor de lapte. Acuma, nu știu sigur dacă domnul Antonescu a confundat fondul de ten cu al nevesti-sii, sau dacă a lovit pixelul roz, ceea ce știu sigur e că părea un fel de Hannah Montana în variantă masculină ținând un discurs (ultimul) de la iubitul pupitru de care (vai!) nici nu s-a atins.

A evitat să-l strângă bărbătește de data asta. Părea un soț înșelat care păstreză aparențele de ochii lumii, de parcă pupitrul acela nu existase vreodată în viața și-n palmele lui viguroase de profesor de istorie. O prăpastie imensă se căscase între ei... Chimia nu mai exista, dragostea părea uitată, renegată, inexistentă. Erau niște străini distanți, jenați de apropierea fizică, ignorându-se reciproc. Părea că niciodată nu fuseseră aproape, că nici nu s-au cunoscut și totuși... câte speranțe investise Crin în relația asta, câte vise irosise la primele ore ale dimineții, după ce cocoșii răgușiseră de atâta cântat, iar zorile crăpaseră-n șapte așteptându-l pe el, marele Crin să facă ochi, să se ridice și să strălucească ca un soare pe cerul României!

Cu vocea tremurândă, vibrantă, făcu ultima chemare la vot, bazându-se pe sentimentele calde ale ultimelor fete nemăritate, ale babele sensibile, pensionari senili și câțiva flower power care supraviețuiseră discursului fără să adoarmă... La sfârșit, puteam să jur că mai are puțin și plânge... Mi-am dat seama că ne spunea ”adio”, și-am tresărit amintindu-mi că promisese cu o seară înainte, dar și cu trei săptămâni în urmă, apoi se răzgândise, gândise și iar răzgândise, că va pleca din viața politică. Mi s-a strâns inima și-am realizat că viața fără Crin Antonescu e pustiu și sper că mâine se va răzgândi la loc.

Domnule interimar, ați greșit în seara asta... Trebuia să tunați, să fulgerați, să aprindeți și să stingeți lumina, să bateți tobele de război și eventual să interpretați o haka, poate așa, mai tresărea o babă surdă, un pensionar nervos și vreo leșinată trecută de prima tinerețe, vreo gospodină nesatisfăcută de soțul bețiv și vreun fraier de multinațională. Prost moment să schimbați tonul, tonusul și fondul de ten... Toate ca toate, dar roz???