miercuri, 4 iulie 2012

După douăzeci de ani degeaba


După douăzeci de ani de de distrugere sistematică a sistemului de învăţămînt, de îndobitocire a populaţiei prin intermediul presei scrise şi vorbite, de manelizare şi telenovelizare agresivă, iată că a venit şi momentul în care culegem „roadele” acestui genocid cultural şi-i „admirăm” efectele de la ultimul cocalar, pînă la politician.

Aceste două figuri distincte pînă acum, cocalarul şi politicianul, s-au contopit oarecum formînd un melanj greţos dintre un costum haute couture si un tricou   „Puta Madre”, o rochie Christian Dior şi colanţi animal print din bazar.

Judecînd după limbajul folosit în politică, limbaj al cărui ton golanesc l-a dat fără îndoială acel -„ măi animalule” al lui Ion Iliescu - acest Highlander cu care ne-a pedepsit divinitatea să ne irosim visele şi vieţile de douăzeci de ani, aş putea spune că n-am progresat ci dimpotrivă. Şcoala cu care ne lăudam, cultura generală cu care băgam în buzunar orice occidental, au rămas undeva în urmă făcînd cu generozitate loc mahalalei cu apucăturile şi golăneala specifică.

Nimeni nu pare să aibă nici cea mai mică dorinţă ca acestă stare de nesimţire generalizată în care se zbate un popor, se murdăreşte, se pîngăreşte şi se adînceşte, să dispară. Cuvîntul „popor” a redevenit norod şi prostime. A redevenit ceea ce a fost dintotdeauna: pleava, unealta prin care o mînă de boieri hulpavi şi nesătui se calcă în picioare să ajungă la visterie, haita de cîini momită cu resturi de vînat la masa vînătorilor.

Plebeii au însă parte de pîine şi circ şi acesta este motivul pentru care nu realizează degradarea şi decrepitudinea în care se scaldă: au televiziuni care le oferă circ, politicieni care le oferă circ. Au oameni de televiziune ca Mircea Badea, care le-a dezvăluit marea cugetare cum că trăiesc în Romania şi cum asta le ocupă tot timpul .

 O au pe Dana Grecu care seamană cu vecina de la 4 în a cărei gură n-ai vrea să ajungi că nu te mai spală nici Dunărea. Îl au pe Barbu de la OTV care le spune unora că au  urină în cap, pe poliţiştii care voiau să iasă afară  o „javră ordinară”, pe doamnele de la APACA ce nu voiau bani, nici valută, doar pe Roman să le ...

 Îl au pe domnu’ Dan care inventează pentru ei tot ce vor să audă, desfiinţează ciocoi şi boieri la comandă. Îl au pe Mazăre care le arată o faţă umană a primarului de municipiu, dansînd samba cu femei aproape goale, beat mort în cluburi şi pozînd în criminalul Che Guevara.

 Îl au pe Marean care este şi va fi, pe Năstase ale cărui ouă sunt pe cale de a fi numărate, pe Ciutacu cu vorbele lui grele, plătite gros. Au femei goale,  siliconate, botoxate oriunde s-ar uita: la pagina 1, la pagina 5 şi la televizor. Au iluzia că au tot ce se poate avea în persoana liderilor opoziţiei: la ei nesimţirea, obrăznicia nu sunt percepute ca atare ci ca dovezi că sunt cool, mişto şi de gaşcă. Plebei îi place asta, sunt ca ea... aproape le vine să creadă că-s poporeni de-ai lor, dacă n-ar şti că-s născuţi cu linguriţa de argint la gură.

Plebea apreciază modul în care liderii opoziţiei „îl iau la mişto” pe preşedintele ţării, care oricum e chior, beţiv şi dictator şi nu merită altceva. Plebea salivează şi vrea sînge, măcel şi revoluţie, după care se retrage în bordeiul de la bloc, bea bere şi-şi bate nevasta după care s-ar duce la „Iartă-mă” dacă ar mai exista.

Poporul se amuză agitînd parcarte cu texte agramate, sicrie şi cruci: să plece Piticu’, să plece Chioru’, să plece Nuţi, să plece toţi şi să vină băieţii ăştia de gaşcă Antonescu şi Ponta şi dacă se poate, să plece şi din presă toţi cei care încearcă să le desfunde mintea şi să vină în locul lor Grecu, Ciutacu şi Badea, că-s de-ai „lui”, al poporului.

Dar noi ceilaţi... cui rămînem?

 februarie 2012- Hydepark

luni, 2 iulie 2012

Preşedinte în Ţara Somnului


Că domnul Crin Antonescu trăieşte în lumea viselor şi la propriu şi la figurat de se vede preşedinte într-o bună zi – fie ziua aceea cît mai îndepărtată, amin, - e de înţeles, dar că visează cu ochii deschişi că 51% din electorat va pune ştampila pe numele său asociat cu perna şi plapuma, asta nu mai înţeleg. Oricît de narcisist ar fi omul, dacă nu e capabil să vadă singur că se scaldă în iluzii, ar trebui scuturat, sau în cazul domniei sale, trezit.

Cu toate că a devenit ciuca bătăii de joc de i se aduc în băşcălie cafele, perne şi ceasuri deşteptătoare la uşa Parlamentului, Crin Antonescu nu se sinchiseşte, ceea ce mă îndreptăţeşte să cred că a pierdut demult contactul cu lumea reală. Culcat (sic!) pe laurii fostei glorii de cînd a ajuns în semifinale, cu discursurile sale sforăitoare şi populiste, cu obrăzniciile unui adolescent rebel care i-au adus admiraţia tinerilor imberbi, a gospodinelor cu permanent şi a pensionarilor frustraţi, a unor intelectuali răvăşiţi de filozofii găunoase, dezgustaţi de viaţă şi de corvoada atîtor ani în care singura dilemă şi preocupare a fost să explice în scris de ce n-au considerat de demnitatea lor să se ducă la vot, domnul Antonescu pare să fie din cînd în cînd reanimat de un filmuleţ cu fundul unui fost prim ministru, sau de resuscitatorul Voiculescu care-l invită la Antena3 să repete la nesfîrşit că doar anticipatele pot să ne scape de îngrozitoarea dictatură în care iată, dînsul este nevoit să stea treaz la ore tîrzii din noapte.

Şi doamne, cîţi nervi a trebuit să-şi reprime atunci cu discursul lui Ponta la învestitură... Cum ar mai fi dat el o declaraţie de presă, cu ochii bulbucaţi, gesticulînd şi răcnind „trădare”... Noroc cu anturajul şi consilierii care i-au administrat parşivii un ceai de tei cu cîteva fire de mac şi a adormit la loc, că se ducea pe apa sîmbetei dacă nu şi pe cea a duminicii, mîndreţe de coaliţie.

Cine îşi închipuie că viaţa lui Antonescu e uşoară, ei bine, are dreptate. Greu îi e doar să se trezească, să umble şi să se ducă la serviciu, iar ieşirile şi istericalele pe care le face nu sunt sincere, e doar un teatru ieftin menit să creeze impresia că nu doarme vorbind, sau poate ţipă exact ca să nu adoarmă la microfon. Domnule Antonescu, degeaba visaţi la preşedinţie, că mai e mult pînă la alegeri şi pun pariu că nu ţineţi pasul, cu toată susţinerea trusturilor vuvuzelistice şi a barosanilor care-şi pun speranţa libertăţii şi a continuităţii jefuirii banului public în mîinile dumneavoastră. Tind să cred că pînă la alegeri, mulţi dintre suţinătorii care acum ar băga brişca-n opozanţi, le-ar scoate ochii şi inima din piept din prea multă loialitate pe care nici ei n-o înţeleg pe deplin, vă vor lăsa cu ochii-n soare, vă vor vinde ca Iuda pentru promisiunile altuia şi vă vor abandona ca pe o haină uzată. Şi poate nici n-ar fi chiar aşa de rău... Nu v-ar conveni mai mult să puneţi liniştit capul pe pernă şi să vă continuaţi dulcele şi nepreţuitul somn, domnule Antonescu? Visele sunt gratis şi nu implică niciun efort, doar puţină imaginaţie... puteţi fi preşedinte în Ţara Somnului, domnule Antonescu!

Postat în Hydepark în 23 februarie 2012 de Angela Tocilă

duminică, 1 iulie 2012

Aventurile plictisitoare ale lui Ponta la Bruxelles

 Ponta s-a dus la Bruxelles cu hotărârea unei ţaţe căreia i se cuvine totul pe principiul că ea a fost prima, ea a ocupat  taraba, e a ei. Ştiuse că dictatorul e prea mândru să vină al doilea, în plus, pusese pe ăla micu' să-i golească aeronava prezidenţială de kerosen. Se pricepea ăla micu', era uns cu toate alifiile... "Şcoala vulpoiului Voiculescu" gândi cu admiraţie  La toate era bun ăla micu'...

După prima zi, a ţinut o informare asupra a ceea ce s-a discutat... Nu era în apele lui, probabil că tocmai realizase că habar n-are cu ce se mănâncă discuţiile de la Consiliu. El crezuse tot timpul că acolo se mănâncă la propriu şi se fac poze. Îl bănuise mereu pe dictator că se duce la Bruxelles pentru cine ştie ce specialităţi culinare şi era unul dintre motivele pentru care de data asta, l-a ţinut pe Băsescu pe tuşă. Când colo, ce să vezi... Plictiseală cât China, de două-trei ori îşi înăbuşise un căscat şi-l invocase pe amicul Crin, el era al doilea motiv pentru care se lupta să ia de pe umerii preşedintelui corvoada Consiliilor. Ce s-ar face bietul Crin, când el de-abia rezistă până la desert fără să adoarmă cu lingura-n mână la jumătatea drumului spre gură?!

Evitase cu greu presa din ţară - slugile lui Băsescu şi de aceea plătise din banii guvernului ziarişti pe gustul lui. Îi cază la un hotel scump, le plăti şi masa, totul ca să fie mulţumiţi şi să nu-l întrebe de plagiate şi alte invenţii ale dictatorului. A doua zi a fost şi mai rău, Marga s-a cam hodorogit şi nu prea mai are reflexe, dar repede au sărit unii alţii să spună că n-a fost în stare să prezinte agenda României, fără să aibă pic de respect pentru un om în vârstă, al cărui merit de a se menţine în orice regim, nu trebuie contestat. Îl privi cu milă la întoarcere, adormise pe fotoliul de la business class şi i se prelinsese saliva la colţul gurii. Făcuse mişto de el şi-i desenase mustăţi cu marcherul, îi puse coarne şi-i făcu poze . Ce se mai distrase stafful, ce mai râsete... Speră că mofturoşilor pasageri care aşteptaseră o oră să se îmbarce, le trecuse supărarea, că prea urât se uitaseră la el când în sfârşit urcase în avion. El le zâmbise larg, iar ei strâmbaseră din nas, de parcă vreunul dintre ei ar avea vreodată şanse să fie prim miniştri. Nişte invidioşi!

Acasă nu-l aştepta nimeni... Bă', ce obosit sunt... Grea treabă e guvernarea asta, greu e să fii om de stat. Se tolăni fericit, gândind că i-ar plăcea să fie rege, să fie toată viaţa şef şi să taie capetele tuturor celor care-ar îndrăzni să mai crâcnească în faţa lui şi să-şi trimită slugile la Consiliile alea plicticoase, că nici mâncarea n-a fost cine ştie ce... Ce-o fi găsind Băsescu aşa de interesant la Bruxelles de ţinuse morţiş să se ducă de-atâta vreme numai el, n-avea idee... Precis avea vreo amantă şi-acolo, c-aşa se zice despre marinari că au câte-o nevastă în fiecare port. Se ridică în capul oaselor şi notă în carneţelul lui secret: "fffffffffff. important!!!!!!!!!A se verifica dacă Băsescu e bigam!!!!!!!! şi dacă se poate muta Consiliul Europei la Bucureşti".