duminică, 3 iunie 2012

Când o-nţărca Bălaia

Cui nu i-a ieşit încă pe nas şi bube pe corp de la atâta „bun simţ” oferit de noua putere, să nu dispere, nu e totul pierdut. Mai avem timp câteva luni iar cu puţin ghinion, ne putem pricopsi cu ea pe termen nedefinit, ocazie cu care vom „înţărca Bălaia” cu toţii. Cine nu ştie cine e Bălaia şi de ce trebuie înţărcată, să consulte Manualul Democraţiei scris de viitorul fuhrer Crin Antonescu, aflat pe noptiera domniei sale lângă anti-cearcăn şi crema de zi pe care o foloseşte desigur tot noaptea când se trezeşte ceva mai târziu ca de obicei.

Domnul Crin Antonescu s-a văzut nevoit să-şi scurteze sau mai bine zis, să-şi întrerupă des somnul de frumuseţe, pe motiv că în timp ce dormea, copilotul, tovarăşul de revoluţii şi primăveri arabe, de revolte „spontane” şi nebunii guevariste, îşi luase nasul la purtare ameţit de aerul rarefiat al puterii, îmbătat de propria-i imagine din fotoliul alb de cocalar din care dăduse interviu Andreei Creţulescu.

Dormise Crin Antonescu şi când Micul Che ceruse jumătate din regimentul de gardă şi jumătate din împărăţie, fără să ţină cont deloc de faptul că el, Crin Antonescu va fi preşedinte cât de curând, iar un preşedinte fără jumătate de regiment, e ca patul fără cearceaf sau ca perna fără faţă de mătase. Aţipise niţel şi când Victor Ponta s-a dus în Afganistan, iar la trezire a simţit un miros ciudat. Mirosul trădării. La început fusese doar o adiere, apoi puţise de-a dreptul, cu ocazia în care camaradul său (încă-l mai numea aşa, dar cu amărăciune), îşi exprimase intenţia de a merge el la Consiliul Europei şi nu dictatorul Băsescu, caz în care Crin s-ar fi văzut privat şi de acest drept în momentul în care va fi preşedinte.

Înţelese că tovarăşul său îi uzurpa una câte una prerogativele şi temându-se că lui Victoraş i-ar putea trece prin cap ce e mai rău şi anume să facă Republică Parlametară, caz în care el ar fi avut un rol pur decorativ, fără să-şi poate exercita abilităţile şi pornirile dictatoriale şi mai ales, fiindu-i imposibil să înţarce Bălaia. Disperat şi revoltat, s-a dus cu pâra la Dan Voiculescu care înţelegând gravitatea situaţiei, îl asmuţi pe turbatul de Stan să-l facă pe Ponta albie de porci la televizor.

Se mai linişti puţin viitorul preşedinte, cu toate că nici în Dănuţ nu avea prea mare încredere, mai ales de când aflase că poftea la Loterie. Suspină adânc cu mare tristeţe şi-un căscat de lehamite în timp ce-şi punea cu grijă capul pe perna de mătase... Hotărî cu amărăciune că într-o zi îi va spune lui Victor că de fapt nu l-a iubit niciodată, ba nici măcar nu l-a plăcut deloc. Îşi strânse ochii îndurerat, atent să nu scape lacrimile rebele ce se încăpăţânaseră să se adune în colţul ochilor săi albaştri şi cu o ultimă sforţare înainte de a aluneca în lumea viselor îi făcu cel mai aspru reproş camaradului său: Nu te credeam chiar aşa, măi Victore...

Adormi şi un zâmbet candid i se aşternu pe faţa de flăcău trecut... Se făcea că era Împăratul Roş şi lângă el, Bălaia tocmai înţărca.