miercuri, 30 mai 2012

Guvernul Ponta - Consens naţional

Mi-am reglat bioritmul după discursul de la prânz al domnului Ponta şi-am simţit o pace interioară, de-mi venea să iau de mâini tot poporul din Piaţa Decebal de la mine din oraş şi să cânt kumbaya milord, kumbayaaa.

Dădusem ochii peste cap când a zis că niciodată de acum 22 de ani n-a fost aşa un consens electoral ca acum. „Trăiască şi înflorească” mi-am zis... de-acum încolo totul e stabilit, nimic nu mai e la voia întâmplării. Deschid vechiul carneţel cu ode, ascut creionul HB pe care nu l-am folosit de pe vremea în care aveam desen tehnic la şcoală. Mă simt pregătită să scriu un imn de slavă în cinstea conducătorului iubit care-mi zâmbeşte numai mie de trei ori pe zi, dimineaţa, la prânz şi seara, ca o pastilă amară dar necesară sănătăţii mele. Iau hapul pe nemestecate pentru că mi-au zis la televizor că e unicul remediu contra bolilor necruţătoare care aş putea să le iau de la imperialişti şi alte elemente destabilizatoare.

Domnul Ponta îmi zâmbeşte larg şi-mi spune că el dacă ştia că miniştrii numiţi de el erau nişte plagiatori de duzină, dădea cu ei de pământ de nici praful nu se alegea de ei. Eu îl cred, că-mi place cum stă la pupitru cu faţa lui de intransigent şi-n plus, abia aştept să-l văd şi diseară pentru că am devenit dependentă de el. Nu-mi pot imagina niciun prânz, nicio cină fără primul meu ministru care e glumeţ din cale-afară: acu’ zice că dă, acum că nu are de unde. Eu înţeleg pentru că nu te joci cu greaua moştenire şi să ne înţelegem... Domnul Ponta ar de la el dacă ar putea, însă nu poate: bona thailandeză costă mult, maşinile de curse, habar n-aveţi, în plus mai trebuie să-şi ia ochelari noi.

Cine-şi închipuie că e uşor să fii prim ministru, se înşeală! Toate costă şi bani nu sunt. În plus, pensionarii ăştia trebuiesc protejaţi până la alegeri, nu poţi să le rupi parizerul de la gură cu taxa de solidaritate, mai ales celor care-şi servesc parizerul pe Coasta e Azur, că Băile Felix cică ar fi radioactive.

În fine... Domnul Ponta are şi el sensibilităţile lui şi mai ales, e şi el om! Credeţi că e uşor să guvernezi o ţară la televizor?

duminică, 27 mai 2012

Starea naţiunii la o lună de guvernare şi concluzia firească - O gloată proastă

S-a împlinit o lună de... de... să nu-i zici guvernare, că-ţi sparg gura.

S-a împlinit o lună de manevre, cam ca la război: s-au săpat tranşee, s-au asigurat poziţii, s-au înarmat trupele şi chiar şi gamelele păreau noi... Un pic lustruite, să nu creadă răcanul că nu e important, ba chiar şi un plus la raţie a primit, că de unde să ştie prostu', talpa ţării că el va fi primul aruncat în foc, "barem să crape cu burta plină", şi-au zis ofiţerii.

Abia ce s-au dezmeticit soldaţii mai răsăriţi la minte, dar parcă a fost cam târziu: le căzuse adevărul în cap şi coborâse undeva la ficaţii ăia măcinaţi deja de ura pe care nici măcar nu ştiuseră s-o motiveze. Dacă-i întrebai, se scărpinau în cap lungeau un "ăăăă" ca să câştige timp, înşirau litania cu "păsărică" şi "ţigancă împuţită", după care se apucau ca din senin să te-njure de mamă, de prescură şi de morţi, de parcă morţii mamei altora se sculaseră din morminte şi-i trimiseseră pe ei să scuipe pe steag şi să dea cu cascheta de pământ.

Prinsese gloata glas de se crezuse buricul pământului... Îşi ţinuse pumnul strâns şi gura schimonosită ca-n imaginile alea vechi de la Revoluţia Culturală din China când poporul chiar credea că în el stă puterea, că toate se petrec după voinţa lui, după creierul lui colectiv, prost şi îndoctrinat de oricine, precum curvele acelea despre care se spune că "numai trenul şi cine n-a vrut, n-a trecut peste ele". Gloata se umflase de importanţa cu care fusese amăgită că o are, exaltarea revoluţionară o cuprinsese ca o beţie: era invincibilă. Ţipase, cărase sicrie şi cruci, scrisese măscări şi vorbe grele pe cartoane pe care şi le atârnase de gât, răcnise după mâncare, după pâine, abia ridicată de la masa unsă de sarmale şi udă de vin. O trimiseseră alţii de pe la televizor, amăgind-o că ea chiar contează şi ea se dusese proasta de parcă mintea-i fugise de-acasă înaintea ei ca o găină fără cap.

Se trezise într-un sfârşit buimacă şi mahmură, fără să înţeleagă că fusese folosită şi răcnise: "Păi, aştia-s mai răi, eu i-am adus, eu îi alung!" Proasta încrezută cu poalele-n cap bombăne... Îi vine insistent în minte zicala aia cu "ai grijă ce-ţi doreşti, că s-ar putea să ţi se-mplinească"... Se înfurie şi se amăgeşte în gând că poate repara oricând ce tocmai stricase, că face, că drege, că-şi ia sicriul în spinare, pancarta de gât şi sticloanţa-n buzunarul de la piept şi schimbă lumea exact când are ea chef.

Biată găină fără cap... alergi buimacă prin viaţă fără să pricepi nimic din ea, dându-ţi ultima suflare la fel de nelămurită ca atunci când ieşiseşi din găoace şi-ai crezut că odată cu tine se schimbă lumea... Asta e lumea ta, la fel de alienată ca şi tine, de putredă şi proastă. Asta ai vrut, să pieri de satârul promisiunilor mincinoase, pentru că cei pe care i-ai vrut înapoi ştiu foarte bine cât de naivă şi cât de uşor de păcălit eşti. Ştiau că două grăunţe în plus ţi-ar fi de-ajuns, pentru că tu nu ai alte aşteptări de la viaţă decât o guşă plină, flămândo!