vineri, 4 mai 2012

Festival de comedie şi umor, Râsu'-plânsu'

După vreo două zile de dat cu tesla-n ouă, de văietat şi căinat, de revoltă şi umori şi pe principiul sănătos că orice minune ţine trei zile, iată că cea de-a treia, a venit cu amuzament. Dar ce zic eu amuzament! Ştiţi bancul ăla cu astrele horoscopului care-ţi zâmbesc lunea, marţea iar sâmbăta se cacă pe ele de râs? Ei bine, cam asta a fost atmosfera generală de azi.

De la tăiat vene - la râs cu lacrimi iar motive am avut destule: ministruleţul Trasparenţei, Eficienţei şi Indulgenţei Plete Lungi, a rămas pe dinafară pe motiv de incompatibilitate. Acuma, nu c-ar fi avut Bibicul vreun rost prin Ministerul inventat anume pentru feţişoara lui imberbă care-mi aduce aminte de anii de Ministru al Sporturilor ai lui Fuhrer Antonescu, dar Caesarul Ponticus Sublimus Pilotus Ralius a vrut să facă o aroganţă în semn de mulţumire pentru lungile ore pierdute prin studiourile Antenei3 de AllStar, în scop de lustruire a augustului fund de viitor premier desemnat.

Cel mai mare motiv de amuzament a fost însă CV-ul plin de greşeli de ortografie al doamnei ministrese Corina Manivelă Dumitrescu, absolventă a Şcolii Profesionale Standfordeşti - secţia sculeri-matriţeri, ulterior transformată în secţia vulcanizare, iar ziariştii răuvoitori au înţeles că doamna s-ar fi referit la California din America deşi în realitate era Calefornea, un cartier obişnuit de oameni drăguţi după lăsarea serii.

Sublimus Pontus a dat din colţ în colţ cu ADN-ul plin de legi şi alte băşini şi-n cele din urmă s-a spălat pe mâini şi a dat vina pe greaua moştenire care-i dăduse bătăi de cap şi insolaţii în ultimele două zile. Descurcă-te fă! ar fi zis el supărat că tovarăşii de la partid nu-s în stare nici să mintă ca lumea şi a continuat să se plângă de sărăcie-n visterie, dând prostimii totuşi o veste bună şi anume că pe lângă circul pe care l-a oferit deja, ieftineşte pâinea. Eeee? Pughibale afurisite, ia mai tăceţi din gură şi nu mai ţipaţi după REÎNTREGIRE, că Felix are de arat şi semănat vreo 2400 de catralioane de hectare de pământ de la Ministerul Agriculturii unde l-a pus pe ăla mic, cu cartiere rezidenţiale incluse în programul Prima Piscină cu Jvarovschi!

Dacă tot aşa merg lucrurile - ziua şi papagalul, poate cine ştie... mâine rămânem şi fără ministru la externe, nu de alta dar domnul Marga e cam bătrâior. Nu merg mai departe cu anticipările, mai las loc şi pentru surprize. Începe să-mi placă pre+guvernarea Ponta!

miercuri, 2 mai 2012

Turnătorul vrea linişte

Mi-e greu să descriu în cuvinte potrivite dezamăgirea, amărăciunea şi sentimentul că am fost trădată. Mi-e greu să suport neputinţa de a exprima altfel decât prin scris, convingerea că o viaţă de om am sperat inutil. Am sperat în trezirea la realitate a românilor, în unitatea şi conştiinţa lor, ca acum să descopăr ceea ce poate nu voiam să văd: că nu suntem decât o turmă buimacă de oi, proastă, ingrată, leneşă, gregară cu memorie scurtă, un fel de proasta satului de care-şi bate joc cine vrea, pe care-o au toţi la grămadă.

Proasta râde cu gura ştirbă, cu toate că-n schimbul "serviciilor", nu primeşte decât rânjete satisfăcute şi batjocoritoare de după garduri. Din când în când se revoltă flămândă fiind, dar supărarea n-o ţine decât până i se aruncă un colţ de pâine uscată şi-un pahar cu vin acru. Râde din nou, până o prinde bătrâneţea fără zestre, fără avere, fără căpătâi.

Am fost trădaţi de cei pe care i-am votat... asemeni şobolanilor, au părăsit barca găurită şi s-au transbordat pe barca poleită a vechilor şmenari, turnători, devalizatori, oameni pătaţi, compromişi şi nedemni. Am acceptat tăcuţi ca întotdeauna, ca un guvern proaspăt format din oameni tineri, condus de impecabilul Mihai Răzvan Ungureanu, să fie doborât cu sprijinul trădătorilor în favoarea unui guvern condus din umbră de foşti securişti şi KGB-işti, a căror interese personale sunt infinit mai importante decât binele naţiunii, această proastă a satului, ştirbă şi etern zdrenţăroasă.

Mă simt la fel ca în anii '90, când începusem să văd adevărata realitate, ca la suspendarea preşedintelui. Acum, mi-e foarte clar ce urmează: oştile vor fi trimise în pieţe să ţipe isteric, să danseze pinguinul şi să-şi care sicriele, crucile şi mizeriile verbale, să doboare preşedintele. Marii şmenari au nevoie de spaţiu de manevră, ei vor să fure fără să fie deranjaţi, fără oprelişti, fără limite. Vor linişte.



marți, 1 mai 2012

Deşteaptă-te sclavule!

Am tot auzit pe la unii-alţii cum că imnul naţional ar trebui schimbat şi fiecare a sugerat varianta care credea că e potrivită. Iată că mă alătur şi eu lor cu propunerea proprie, în care aş schimba doar un singur cuvânt: "române", cu "sclavule".

Deşteaptă-te sclavule, tu nu vezi ce ţi se pregăteşte? N-ai simţit încă balele dezgustătorului varan prelingându-ţi-se peste portofelul în care mai ai bani de-o pâine şi-o vodcă ieftină? N-ai simţit răsuflarea împuţită a lupilor flămânzi din spatele cârlanului, adevăraţii păpuşari în mâinile cărora atârnă, saltă, gesticulează şi vorbeşte micul Pinocchio?

Nu te-ai săturat să fii condus de urmaşii foştilor activişti de partid cu "origine sănătoasă", putorile satelor şi oraşelor, beţivii şi rupţii neamului, lepre nefolositoare care şi-au găsit culcuş cald ca nişte potăi vagaboande în sânul Partidului Comunist? Mai vrei sclavule să vezi faţa umană a comunismului? Du-te în Coreea de Nord, să vezi cum e, să afli ce-ai fi putut ajunge, carne de tun şi muritor de foame.

Deşteaptă-te sclavule, deschide-ţi ochii şi încearcă să înţelegi cine te va conduce de azi înainte, fă un efort şi imaginează-ţi viaţa ta şi a copiilor tăi peste câţiva ani când te vei fi trezit din beţia prostiei. Degeaba te vei revolta atunci, că-ţi vei fi pierdut deja orice speranţă şi orice vis, pentru că vei fi vlăguit, sărăcit şi-n pielea goală. Foamea "greilor" nu e uşor de potolit şi nu se vor lăsa până ce nu-ţi vor fi supt şi măduva din oase.

Deşteaptă-te odată sclavule, că dormi de 75 de ani... Nu mai întinde mâna neam de traistă, nu lăcomi la un litru de ulei că nu-ţi ajunge toată viaţa şi dacă pentru atâta te vinzi tu, ăla care ţi-l dă pomană ca ultimului cerşetor, îţi ia în schimb totul... Viaţa ţi-o ia.

luni, 30 aprilie 2012

Să ne jucăm de-a guvernarea cu Victor Ponta

Băieţelul îşi primi în sfârşit jucăria la care râvnise multă vreme şi după ce ţopăi puţin prin casă unde nu-l vedea nimeni, ieşi cu ea în curte s-o arate celorlaţi copii. Nu mai rânjea, nu mai zâmbea, îşi luase o mină sobră şi afectată, străduindu-se din toate puterile să pară nepăsător ca şi cum jucăria cea nouă ar fi fost doar un fleac pe care îl primise fără să-l fi dorit prea tare.

Imaginea asta mi-a sugerat-o Ponta azi în conferinţa de presă, parcă decisese dintr-o dată să fie matur. Noaptea dintre ieri şi azi şi-au pus amprenta asupra sa. Ponta voia să pară sobru, serios, copleşit de importanţa funcţiei şi a grijii pentru români. Ce raliuri, ce maşini, ce fiţe, ce Dubai?! Gata cu prostiile, la muncă... uite că domnul preşedinte se distrează bine mersi la Neptun pe când el, micul Titulescu, asudă muncind pentru ţară. Deja şi-a pierdut o noapte din viaţă căutând fraze frumoase prin care să explice de ce promisiunile de pe vremea când era în opoziţie şi avea soluţii pentru toate problemele ţării, ba chiar şi ale lumii, nu pot fi puse în practică.

Şi poate că vulpoiul acela bătrân de nu-l scotea din cârlan, o fi ştiut el ceva de-a zis să nu se aventureze, deşi ia mai dă-l încolo de element retrograd, depăşit, învechit, reprezentant al comunismului cu faţă umană, că i-a cam trecut vremea, gândi Ponta în timp ce un ziarist îl întreba insistent dacă va reîntregi salariile. Greaua moştenire îl copleşi pe loc. Rolul de om serios nu-l mai prindea, deja ducea dorul zilelor în care scăpa cu o obrăznicie, o miştocăreală, un epitet şi dădea vina pe Băsescu. Ce-o să se-ntâmple oare când găselniţa cu greaua moştenire se va fâsâi şi oamenii îi vor bate obrazul? Şi la ce i-o fi trebuit lui să sară cu coarnele înainte când dictatorul parşiv l-a numit premier?
Bâţâi picioarele sub masă în timp ce răspundea sec altor întrebări... Oare chiar n-o fi amuzant să fii prim ministru?

Băieţelul se căzni să le arate celorlaţi copii că ştie cum să potrivească fiecare culoare pe fiecare faţetă a cubului magic... Cuprins de ciudă că nu reuşea, alergă în casă şi-l azvârli cât colo îmbufnat. Se uită urât la mama şi-o duşmăni tăcut că-i cumpărase o jucărie pentru oameni mari cu care el nu ştia să se joace.

Video La Naşul Tv

Mă laud... Am cu ce!






Mulţumesc Georgianei Mocanu  ( zis Frăţică) pentru capturi.

duminică, 29 aprilie 2012

Pentru ca tocmai ce s-a schimbat interfata , am sters din greseala lista de bloguri. Am s-o refac cat de repede posibil, cu nervii si scuzele de rigoare desigur. Sper sa nu omit pe nimeni.

P.S. Basescu e de vina!