duminică, 22 aprilie 2012

Ştirile apocalipsei 12

Înainte să trec la nunţi şi botezuri celebre, vă prezint o ştire de ultim moment: un român a fost împuşcat în Ungaria în timp ce venea liniştit în ţară cu Tir-ul lui. Din câte am înţeles până acum, n-a fost singurul luat în cătare, dar a fost singurul nimerit, ceea ce ne îndreptăţeşte să credem că Brejvik ul ungur, mai are nevoie de câteva ore de poligon, că nu se poate să ieşi la vânătoare ca prostul şi să strici gloanţele degeaba.

Acuma, să nu se înţeleagă că aş fi vrut să nimerească şi pe alţii, ci pur şi simplu îmi exprim dezgustul faţă de superficialitatea vânătorului de oameni. Nici măcar nu se ştie dacă a vrut să împuşte doar români, deşi se pare că doar ei erau pe drum şi mă gândesc că alaltăieri eram şi eu într-o scurtă inspecţie a şoselelor impecabile din ţara vecină şi văd mai nou, ne -prietenă şi puteam să fiu eu în locul lui spre fericirea OTV-iştilor care mi-au umplut zilele astea frigiderul cu "carne" şi urări de "bine". O cauză probabilă ar fi faptul că ungurii s-au săturat să cureţe creieri şi maţe de români de pe şoselele lor, cu ocazia nenumăratelor accidente a căror protagonişti au fost compatrioţii noştri, grăbiţi să-şi arate BMW-urile la neamurile din ţară.

Dar hai să trecem peste evenimentele nefericite şi să trecem în revistă cele plăcute, prezentate obsesiv pentru că cică, aşa am cere noi televiziunilor să ne îndoape cu nunţi şi botezuri de celebrităţi. Primul eveniment a fost desigur nunta lui Pepe cu Pastrama lui, iar dacă naşul se numeşte Măruţă, succesul media e garantat. El ne-a dovedit în repetate rânduri că emisiunea lui poate fi dedicată în exclusivitate lui şi familiei sale, rubedeniilor, amicilor şi-n general tuturor maneliştilor, cuplurilor a căror faimă ar apune dacă el, Măruţă n-ar exista să le resusciteze pe hepilica lui. După ce că trei zile la rând am văzut selecţiuni din petrecere, starea civilă, lacrimi, tone de gel, cefe late şi credeam că s-a terminat, ei bine, nu! Aceleaşi imagini le putem vedea pe AcasăTv, în reluare, până se satură tot românul doritor să vadă nunţi de cocalari şi piţipoance, că cică asta ne place şi asta cerem să vedem.

Din păcate pentru Pepe şi mireasa lui, a venit tare din spate nunta Nicoletei Luciu, o altă protejată a lui Măruţă, care după ce i-a fost doică tripleţilor, a asistat la cura ei de slăbire, la implantul de ţâţe, la recuperarea de după, era absolut normal să fie prezent la evenimentele de ieri, nuntă plus botezul celor trei K: Kevin, Kim şi Karoly. Nu ştim încă de unde această preferinţă pentru prenume care încep cu litera K, dar trei fiind, avem o bănuială.

N-am să insist asupra toaletelor şi a petrecerii în sine, că nu mă cheamă Monica Tatoiu, eu observ doar şi trag concluzii: de ce e aşa important să văd trei zile nunta manelistică a unui cântăreţ latino mediocru şi a unui fotomodel care a stat 7 ani şi a făcut 4 copii până s-o ceară ungurul de nevastă?