sâmbătă, 31 martie 2012

Varză cu carne

Dân cauză la discriminare, Ghinizbucu' va fi dat în judecată de domnu' reje Ceoabă pen'că n-a homologat recordu' la varză cu carne făcut dă pirandele noastre, că cică n-a respectat regulili dă parcă noi suntem d-ăia care respectăm vro regulă. În loc să apreciază ca mâncare tradiţională ţâgănească sau romales cum zâce domnu' Păun, strepezâţii şi rupţii ăia dă la Ghinezbuc, a zâs că e "tocăniţă", să jigneşte întregu' neam ţâgănesc dăn lume, să discriminează pă bază dă culoare şi politic.

Nu să mai poate! Dacă nu să răzgândeşte, pă lângă că îi dăm în judecată, mutăm corturili şi  căruţili la ei în faţa blocului, băgăm puradeii la ciordit, Salam să cântă şi pirandele să ridică poalele-n cap, până homologhează dracului varza aia, că nu dăjaba ne-am chinuit s-o furăm încă dă anu' trecut.

miercuri, 28 martie 2012

Trei motive pentru a deveni politician

Românii devin politicieni din trei motive, după cum urmează:

Locul întâi: Oportunismul, denumit în continuare Lăcomie. Ştim cu toţii că o funcţie politică implică influenţă, afaceri, cumetrii conjuncturale (de azi de când l-am auzit de la Frunzăverde, îmi place şi mai mult cuvântul), şpagă, aranjamente, iar dacă nu eşti reales tura următoare, pensie şi beneficii pe viaţă.
Punem la socoteală şi traiul moca prin capitală, maşinile, mâncarea de fiţe, hotelul de cinci stele, maşina gratis, amanta tânără, familia căpătuită undecover, vacanţe în ţări exotice, deplasări şi mai exotice că-s gratis, safari, surfing, bunjee jumping, casino, bordel de lux şi cine ştie câte altele. În această categorie încadrăm 90% dintre politicienii români.

Locul doi: Cariera. Politicianul de carieră e de obcei tânăr şi idealist. El pleacă de la o multinaţională unde a muncit overtime, a dus cafele la început, a progresat, a avansat, a observat că se pricepe să dea din gură, şeful i-a spus odată la un training cu pileală multă şi sex conjunctural (sic!) între colegi, că ar fi bun de politician. Următorul pas, nu e greu de ghicit: înscrierea într-un partid cât de mare de preferinţă, curtat şeful de filială, ceea ce nici nu e greu, dată fiind experienţa de la multinaţională, înscrierea pe liste, tânără speranţă, proaspăt deputat. Această categorie cuprinde 8% dintre politicieni, dar 5% dintre ei se pierd pe drum, intrând firesc şi fără greţuri la prima categorie.

Locul trei: Patriotismul. Această categorie n-ar prea trebui menţionată, dar pentru că e pe cale de dispariţie cam ca bizonul din Haţeg, ar trebui ocrotită (dacă ar fi recunoscută), prin lege. Patriotul e animat de sincere sentimente de dragoste faţă de ţară şi popor, se vede un Corado Catani în luptă cu caracatiţa mafiotă. În primele luni de mandat, se luptă cu colegii, cu partidul. Nu e dispus să facă niciun fel de compromis, nu vrea să voteze ceea ce i se dictează, e un rebel. Apoi, unii dintre ei (cei mai mulţi), se înmoaie, 2% trec la categoria oportunişti pe principiul "ce, io-s mai fraier?", iar 1% rămas e marginalizat, ostracizat, ridiculizat. În el se aruncă cocoloaşe de hârtie, pe el îl scuipă de la balconul Parlamentului, iar când trece pe lângă un grup de colegi, aceştia îşi dau coate şi râd "uite-l şi pe prostul ăsta". El realizează că a greşit devenind politician în încercarea de a-şi salva ţara. S-ar resemna şi ar pleca acasă, dar nu poate pentru că i-a rămas simţul datoriei şi  încăpăţânarea de a mai crede în poporul  pentru care a venit. De a mai crede că poporul pentru care înghite el mizerii, mai merită sacrificiul lui.

marți, 27 martie 2012

Ştirile apocalipsei 11

O vorbă veche românească spune că înainte ca Dumnezeu să-ţi ia zilele, îţi ia minţile. Exact la asta m-am gândit şi eu aseară când butonând în căutarea unui film pe multe canale de umplutură pe care le plătim fără nici un rost. am dat de imaginea asta:


Marian Nistor cu nelipsita bentiţă, de data asta albă şi noua consoartă îmbrăcată la fel ca în ziua nunţii lor secrete. Marian Nistor are nişte ticuri nervoase pe care nu le-am observat până acum, deşi probabil că nu aveam cum din moment ce de fiecare dată când îl văd râd cu lacrimi şi e posibil că ele, lacrimile să mă fi  împiedicat să le văd.

Dincolo de ridicolul ţinutei lor, am văzut doi bătrânei daţi în mintea copiilor, mai ales când au început să cânte şi să danseze. Proaspăta doamnă Nistor cântă atât de prost şi falsează atât de rău încât îţi vine s-o iei pe câmpii, să urli una bună, să te întorci şi să spargi TV-ul, că oricum doar prostii poţi vedea la el. Publicul a fost instruit însă să aplaude frenetic, ceea ce nu e un lucru tocmai rău, pentru că a făcut fericiţi doi copiii bătrâni, senini şi încă plini de vise, sau doar puţin deranjaţi la mansardă.

Artistul a recunoscut cică în premieră că-şi vopseşte părul (no shit!),  ceea ce a constituit o imensă surpriză pentru mine şi alţi fani înfocaţi care credeam că Marian Nistor va avea pururi părul precum pana corbului, fără să fie nevoit să apeleze la artificii. Având gânduri de-o perversitate şi-o cruzime totală despre cum l-aş tunde pe maestru în somn, n-am mai stat să văd ce explicaţii a dat Doru Iuga, proaspăt eliberat din arest unde poposise în ultimele 8 luni pentru fapte săvârşite cu fundul ca să zic aşa, şi cum insista el asupra diferenţei între homosexual şi homofob, aşa cum sunt procurorii care l-au trimis la răcoare.

 Nu ştiu dacă buna dispoziţie a lui Doru Iuga se datora faptului că a ieşit de la bulău, sau amintirilor plăcute de acolo şi a schimbului de experienţă cu ceilalţi deţinuţi la duş.