vineri, 24 februarie 2012

Un copil, nimic mai mult

Am găsit poza asta pe Facebook şi m-am îndrăgostit de ea. Totodată, am avut ocazia să constat a mia oară că cei care iubesc excesiv animalele, nu dau doi bani pe oameni. Alăturat pozei, erau comentarii revoltate: "săracul căţel", "ăsta e unul din motivele pentru care urăsc copiii", iar alta mai miloasă, atrăgea agramat atenţia asupra "mediului" în care "sa născut copilu".

Eu aş zice că micuţul ăsta jegos are cel mult doi ani... E străin de ifosele luptătorilor pentru drepturile animalelor, căţelul e singura lui jucărie pe care acum îl trage de coadă, dar cu siguranţă alteori îl strînge cu drag în braţe, că aşa fac copiii. Mai cred că piciul e mai sănătos decît mulţi dintre copiii noştri crescuţi în globuri de cristal, feriţi de microbi şi "bacterii rele", nu se spală pe dinţi niciodată cu Colgate, nu foloseşte săpun Dove, şi nici Pampers nu poartă, se pişă pe unde apucă.
Şi pentru că simte pămîntul care ne rabdă pe toţi sclifosiţii, cu tălpile goale, îmi vine să-l strîng în braţe în gînd, să-i sărut obrăjorii şi bucuţele şi să-l las să alerge desculţ, să-l las să fie ceea ce trebuie să fie... Copil!

miercuri, 22 februarie 2012

Scrisoare către opoziţie

Dragi grevişti ai opoziţiei

Vă scriu ca să vă informez că mie personal şi multor altora, ni s-a cam acrit de greva voastră ridicolă, grevă cu care vă întindeţi mă tem, mai mult decît vă încape plapuma domnului Antonescu. De asemenea, nu cred că mă voi mai putea gîndi vreodată la accesoriile unui dormitor, fără să-mi sară gîndul la El Lider Maximo al vostru, vestit pentru somnolenţa patologică a domniei sale.

Aş vrea să ştiţi că de aici, din „teritoriu”, greva dumneavoastră nu se vede ca din studiourile televiziunilor care vă găzduiesc aprigele lupte din gură cu puterea, ci mai degrabă ca pe o dovadă de nesimţire şi dezinteres total faţă de cei care probabil acum, regretă că v-au ales.  Dacă aţi avea curiozitatea să ascultaţi vocea străzii, nu, nu aceea oploşită pe la Universitate care cere musai anticipate, ci cea din ţară, a omului de rînd neimplicat politic dar pe care-l căpuşaţi luîndu-vă indemnizaţiile fără cea mai mică reţinere sau mustrare de conştiinţă, aflaţi ca vă cataloghează cu următoarele epitete: putori, leneşi, trîntori, paraziţi, nesimţiţi, hoţi, afacerişti, tîlhari şi multe altele care nu-mi vin acum în minte, sau mă abţin să le scriu, ca nu cumva să vă afecteze siesta de după prînzul pe care tot noi, proştii vi-l oferim pe degeaba.

Domnilor deputaţi, onor senatori, stimaţi grevişti, am cere prea mult dacă v-am ruga să extindeţi greva şi asupra apariţiilor la televizor? Nu de alta, dar nivelul de lehamite la care se  poate ajunge, a atins un prag critic şi ne stă dumicatul în gît văzîndu-vă mereu aceiaşi pe toate posturile, în încercarea de legitima circul ieftin la care ne supuneţi agresiv de prea multă vreme.

Închei scurta mea scrisoare cu un călduros „huo putorilor”, dorindu-vă din toată inima uninominale şi reducere de posturi. Sunteţi prea mulţi, prea nesimţiţi, prea leneşi, prea infatuaţi, prea nesătui şi ne costaţi prea mult.

Cu adînc dezgust,

Romania trează