sâmbătă, 21 ianuarie 2012

Ştirile apocalipsei 5

Mă scuzaţi, tocmai ce-am simţit o formă rară de respect pentru Dan Diaconescu şi partidul lui pentru că a reuşit să-mi dea o imagine de ansamblu a numărului de deranjaţi la cap din ţară, cu ocazia Congresului PPDD.

M-am uitat fascinată preţ de 3 minute şi 15 secunde la sala plină de domni şi doamne care-şi pun speranţele unei vieţi mai bune în mîinile strîngătoare ale puradelului caracalean şi mi-am promis să încetez să mă mai întreb de cîtă minte e nevoie să pui canalele la nivel cu drumul de exemplu, în condiţiile în care acest derbedeu, şantajist , puşcăriabil, această jivină profitoare, spălător de cadavre adună mii de simpatizanţi.

Cîtă minte e nevoie să aibă cineva să creadă că unul ca domnu' Dan care nu are curaj să-şi scoată cioatele de dinţi din gură, va avea curajul să se bată cu ciocoii reali sau imaginari? Dar după cum am spus, trebuie să încetez să-mi mai pun astfel de întrebări şi să rămîn un observator vag amuzat cînd nu îngrijorat că tot prostul are voie să voteze.

Dan Diaconescu e doar unul dintre nenumăraţii şmecheri care profită de segmentul cretin al populaţiei în beneficiu propriu, fără să-i pese negru sub unghie de boul care-i umflă conturile, că doar acesta e rolul boilor pe pămînt, să tragă în jugul cuiva iar cel al domnului Dan pare de aur deşi e doar o trompetă ruginită.

Sunt convinsă că milioanele, catralioanele de simpatizanţi PPDD din toată lumea îşi încurajează candidatul chiar acum trimţînd sms-uri, ajutîndu-l să-şi cumpere ultimul model de yacht cu Jvarovshi la pupa şi oase de dinozaur la prova, din care el va face cu mîna în timp ce-o  va şterge cu conturi cu tot în vreun paradis fiscal cu care nu avem acord de extrădare.

joi, 19 ianuarie 2012

Ştirile apocalipsei 4

După o săptămînă ciudată în care am auzit scandări cît să-mi ajungă pentru o viaţă, am văzut revendicări din cele mai colorate, exprimări hilare, pancarte ridicole, băscari şi ţaţe permanentate (mulţumesc Alexandru Mitache), puşti rebeli, boschetari şi beţivani, azi am primit lovitura de graţie aflînd că opoziţiei i s-a alăturat unul dintre cei mai slinoşi turnători pe care i-a produs Romania vreodată, pe numele lui Sorin Roşca Stănescu.

Mărturisesc cu seninătate şi fără nicio mustrare de conştiinţă că n-am ascultat discursul niciunui vorbitor la Marele Miting al Oamenilor Cinstiţi Mari Iubitori de Dreptate şi Adevăr de la Oraşe şi Sate, dar pot să le rezum în două cuvinte : Jos Băsescu. Restul, l-am aşezat la categoria "să dăm din gură să nu adormim în stradă cu pancarta-n mînă".

Totuşi, nu pot să trec cu vederea apariţia ţopîrlanului din imaginea de mai jos, împreună cu şeptelul lui de viţele   revoluţionare cu care opoziţia şi-a mai dat încă o dată cu firma în cap. Păi dragă opoziţie, dragă USL, cu ăştia vii tu să ne arăţi viitorul luminos? Căci cum altfel decît luminos poate fi un viitor condus de un pilot de raliuri, o starletă adormită, o grămadă de turnători, baroni locali şi peşti?



M-am liniştit deci... Sper şi am credinţa că o parte din susţinătorii lor îi vor vedea de azi cu ochii limpezi şi mintea lucidă. Disperarea dăunează.

Departe de indignados din stradă, cea mai indignată s-a dovedit a fi totuşi, nimeni alta decît eterna indignată a ţării, doamna Tatoiu, aflată azi din pură întîmplare pe canapeaua lui Măruţă şi cum nu s-a învăţat minte de cînd cu protejata lui Mazăre care-a cam şters pe jos cu ea prin platou înainte de sărbători, azi s-a luat la harţă cu Mizil.

Trebuie să spun că s-a dovedit încă o dată ca fiind valabilă zicala "s-a-ntîlnit hoţul cu prostul". Mizil, beizadeaua nomenclaturistă a dat şi el de toţi pereţii cu indignarea doamnei şi în stilul lui binecunoscut de derbedeu, a pus-o la punct, madam Tatoiu aflîndu-se de cîteva ori la un pas de atac cerebral, subiectul controversei fiind desigur, amorul dintre irezistibilul Marean care este şi Oana Mizil.

 Păi bine doamnă, te pui cu ţiganul şi speri să cîştigi vreo dispută? Mai mult de-atît, chiar nu ne-ajunge prezenţa ta zilnică prin televiziuni, vrei să şi mori în direct la oră de maximă audienţă să-ţi avem indignarea pe conştiinţa colectivă? Mai fac pe această cale un apel disperat la domnul soţ să-şi ţină zglobia consoartă legată de un pom în curte, de-o ţeavă în pivniţă sau de calorifer în casă. Am enumerat toate astea, ca să-i dau idei domnului, în caz că nu are dînsul.

Închei mărturisindu-vă că m-am liniştit: ţara noastră mă fascinează, mă amuză şi mă ţine vie, are grijă să nu mă plictisesc, să n-o urăsc, să mai cred în ea şi s-o iubesc, ceea ce vă doresc şi vouă. A, da... Şi să gîndiţi cu capul vostru.

miercuri, 18 ianuarie 2012

"Noi" şi "Voi"

M-am tot gîndit zilele astea de ce suntem atît de încrîncenaţi cînd e vorba de politică... De ce întotdeauna există "noi" şi "voi", "ai noştri" şi "ai voştri" şi asta se întîmplă de la '89 încoace.

 Desigur, răspunsul e simplu: noi nu avem conştiinţa unei democraţii serioase, atîta timp cît 45 de ani am fost conduşi de partidul unic. Cei ce speră că decembrie '89 se va repeta la scara naţională sunt ori naivi, ori din cale-afară de idealişti.

 Împărţirea pe tabere a debutat odată cu fenomenul Piaţa Universităţii şi implicit cu aducerea minerilor să "restabilească ordinea" cu tîrnăcopul. Ruptura s-a produs: unii au aplaudat, alţii au protestat, iar alţii au tăcut oscilînd între cele două. 

Între două alegeri fracturile se vindecă parţial, ca să se adîncească iar în campaniile electorale. Romanii se împart în tabere de "noi" şi "voi", se scuipă, îşi aruncă acuze şi invective şi susţin că "ai noştri" sunt mai buni decît "ai voştri". După alegeri, ambele tabere sunt convinse că toată lumea fură şi cu diferite ocazii scandează "hooooooţii, hoooooţii".

Că suntem neserioşi e evident, pentru că altfel cum se poate explica faptul că ne lăsăm mînaţi de sindicate sau partide politice la demonstraţii unde ne ducem ca în excursie cu intreprinderea, sau ca pe vremuri la cules de porumb, cu băutura-n nas şi dansăm Pinguinul rîzînd şmechereşte, asta după ce-am urlat că murim de foame, de frig sau de lene?

Cred că  motivul pentru care orice protest romanesc care durează mai mult de două zile sfîrşeşte în ridicol, e că ne plictisim repede. Suntem genetic înclinaţi spre ipocrizie, în realitate nimeni nu moare de foame, dar ne ducem şi a doua zi pentru că aşa vrea sindicatul sau partidul organizator şi atunci ne dăm în petic cu un pinguin, o manea şi-o sămînţă de floare. 

Ne place să fim cît mai sugestivi, de aceea protestul nu e protest fără o cruce, un sicriu sau o coasă. Conform zicalei "romanul s-a născut poet", scandăm în versuri. În pieţe, feţele noastre sunt dîrze, încrîncenate, serioase şi eroice. Mustim de curaj, ne amintim de faptele glorioase ale strămoşilor noştri: în momentele acelea suntem daci nemuritori, plăieşi, răzeşi, Vodă, Cneji şi regi. Acasă suntem "bă Ioane, du' gunoiu', trîntore!".

Aşadar, "noi" şi "voi" suntem aceeaşi, nu există altă deosebire decît poziţionarea de partea cuiva cu convingerea că "al meu" e mai bun decît "al tău", "ai noştri" mai breji decît "ai voştri".

marți, 17 ianuarie 2012

Starea colonului fost prezidenţial

Nu ştiu cîţi dintre voi vă întrebaţi la ora asta despre starea colonului fost prezidenţial, dar eu simt nevoia să subliniez că sfintele maţe ale tovarăşului de la Ape, nu sunt de neglijat. Adică, cred că ar trebui să cerem clinicii Elias amănunte din 10 în 10 minute.

Să ştim dacă tovarăşul a avut gaze, dacă şi-a băut ceiuţul şi dacă tovarăşa Nina e în aceleaşi meandre ale concretului cu ilustrul său soţ revoluţionar şi dizident totodată.

Aş mai fi foarte interesată să aflu dacă  tovarăşul a făcut caca, pentru că sunt sigură că dacă a făcut, au ieşit doar curcubee din colonul Ilustrimii Sale.

Să mai ştiţi că la mine în curte s-a aciuat un cocor venit din Coreea de Nord direct de la înmormîntarea lui Chimir Ăla, şi s-a aşezat pe magazia mea de lemne... El se uita trist dar şi plin de speranţă spre Spitalul Elias, semn că tovarăşul va avea o viaţă lungă, plină de realizări ideologice transmise prin viu grai şi apucături minereşti,  succesorului său Victor Ponta.

Impresii de aseară tîrziu

Trebuie să recunosc că nimic nu se compară cu imaginea unei mame tîrîndu-şi copilul de 3-4 ani printre pietre aruncate în toate direcţiile, jandarmi şi buluceală. Adică, ce dracu' domnule, suntem atît de revoltaţi că domnul Calafat nu mai e secretar de stat încît băgăm copilul în focul evenimentelor, să se-nveţe de mic că viaţa nu înseamnă doar o banală  plimbare gratis prin oraş cu SMURD-ul. Ba chiar la o adică, ar putea fi o simplă promenadă cu dricul, că suntem tineri şi facem altul.

Am mai fost impresionată de ultimii protestatari în jur de 20 din care 17 beţi mangă, 1 minor semi-boschetar, două doamne plictisite, care au încercat cuprinşi de un adînc patriotism să intoneze Imnul Romaniei. O strofă, da, aia pe care o ştim toţi pe de rost, respectiv prima, restul s-a pierdut într-o bîlbîială colectivă ca la crîşmă dar desigur plină de avînt patriotic, că nici vodca nu s-a inventat degeaba.


duminică, 15 ianuarie 2012

La spart de capete cu bun simţ

Asistăm azi la ceea ce cu ceva timp în urmă ni se promitea şi anume, Revoluţia bunului simţ. Nu l-am vrut de bună voie, ni se-ndeasă acum pe gît cu forţa şi cu ultraşi.

Primii atinşi de bunul simţ sunt jandarmii mîngîiaţi tandru şi atent cu bucăţi din pavaj şi sticle, pentru că organizatorii din umbră n-au putut să-şi egaleze mentorul şi să aducă minerii, aşa că au apelat şi ei la soluţii de moment - golanii de pe stadioane.

Pensionarii, care au fost de la bun început masa de manevră, s-au retras discret de grija protezelor şi au lăsat locul ultraşilor cu feţele acoperite să propovăduiască mai departe bunul simţ.

Nu ştiu ce fac Ponta şi Crin Antonescu, probabil sunt lîngă patul de spital al tătucului lor pe care de data asta, îl doare la propriu în cur şi primesc indicaţii de strategie despre cum se doboară un guvern şi de ce nu, un preşedinte ales democratic.

Între timp, Facebook e sub asediu şi el. O mulţime de postaci revoluţionari şi desigur animaţi de bunul simţ înjură, instigă şi scuipă virtual. Asemeni lor, sunt şi aşa zişii protestatari din Piaţa Universităţii: o masă de manevră excitată de ideea unui fals eroism, a unei false revoluţii, pentru că nu realizează ridicolul situaţiei: sunt la cheremul şi comanda celor care i-au sărăcit şi jefuit timp de 20 de ani.

Minerii aveau un slogan: noi muncin, noi nu gîndim şi o dată cu enunţul acesta, automat aveau o scuză. N-aş vrea să insinuez că protestatarii de azi ar gîndi cu capul lor, voiam doar să sugerez că ăştia nici măcar nu muncesc. 

Regret s-o spun, dar în 20 de ani, n-am avut niciodată o opoziţie atît de lipsită de scrupule, de mizerabilă, într-un cuvînt, JEGOASĂ.