sâmbătă, 21 iulie 2012

Epoca rușinii naționale

Dacă e să ne luăm după Ponta, se pare că suntem contemporani cu baronul Munchausen, dar cum nimeni cu mințile acasă nu se mai ia după nimic din ce-ar mai spune primul ministru, ne resemnăm la gândul că după minciunile acestuia nu se vor scrie niciodată povești pentru copii, ci eventual o pagină neagră de istorie, o rușinoasă filă despre cum am ajuns noi românii să fim guvernați de un mitoman.

Eu una, nu mi-am făcut iluzii că odată dovedit că a plagiat și-ar da demisia pentru că asta ar fi reacția unui om cu oarece urme de onoare și de bun simț, iar având în vedere cele întâmplate în aceste trei luni de coșmar, onoarea se raportează la persoana lui Ponta, exact ca vestiții chiloți ai vacii. Nu mi s-a mai întâmplat de multă vreme să văd zilnic un mitoman care nici nu clipește când debitează minciuni pe bandă, poate din școala generală unde aveam un coleg cu aceleași înclinații pentru ”povești nemuritoare”, dar măcar ăla era un copil inofensiv care era des pedepsit cu pumni în spate de ceilalți copii, etichetat prompt ”Mincinosu"" și plasat într-un colț imaginar la marginea grupului, privit uneori cu amuzament dar și dispreț, ca un animăluț ciudat.

De neimaginat că un asemena copil ar ajunge vreodată în viață ceva, cu atât mai puțin, primul ministru al unei țări, fie ea și excentrica Românie... Dar cum țara asta trebuie să treacă prin toate mizeriile posibile, mă aștept ca și șmenarii de pe E60, segmentul Borș, sau curvele de camionagii, să aibă  șansa de a deveni măcar senatori și cred că am să militez pentru asta dintr-n motiv simplu: până nu ajungem la limita grotescului, a nefirescului, nu ne învîțăm minte...

Ca tabloul să fie complet, lângă un prim ministru mitoman, avem un președinte interimar isteric cu apucături vizibile de dictator mărunt, dar cu șanse mari să crească. Știu că e pe gustul unora care se consideră democrați, dar recunosc senini că le-ar plăcea un președinte care să dea de pământ la propriu cu cei care nu-l agrează, sau care i se opun, totuși, îi invit să facă o analiză și să constate că dincolo de demagogie, istericale și fraze interminabile, nu se mai află NIMIC! Nicio calitate nu-l recomandă să conducă o țară, discret sau indiscret, jucător sau spectator.

Știu și simt că ceea ce trăim acum sunt doar etape rușinoase din istorie, scurte și dureroase. Știu că poate merităm ceea ce ni se întâmplă ca să ne lecuim de apatie, de lene și indolență, cel puțin pentru o vreme. Poate că până la urmă transformarea acestei mentalități de eternă victimă a istoriei și a propriei amorțiri într-una de luptător, va fi lecția pe care o avem de învățat și o vom primi mereu până o vom fi ști pe de rost.

14 comentarii:

  1. Trist dar...adevarat(grait-ai)!

    RăspundețiȘtergere
  2. Ar mai trebui sa treaca inca 10 promotii de BAC luate fara copiat, ca probabil sa inceapa ceva sa se schimbe in interiorul mentalitatii, ca in tara asta se poate fura orice, oricind.
    Sintem contemporani incepind cu 3 iulie la faza furatului statului de drept din fata ochilor.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. e vremea hoților, AdmuS...

      Ștergere
    2. E vremea hotilor in tara hotilor si a prostilor. Letala combinatie fata de ceea ce ar trebui sa fim cel putin ca stat si popor (cu pretentii de altfel) european de secol douazecisiunu.

      Ștergere
  3. Daca nu invocai chestia cu plagiatul din paragraful al doilea , te-as fi crezut, dar asa sunt sigura ca esti basista.
    Nu zic ca Ponta n-a plagiat, sau ca sunt USL-ista, dar argumentul cu plagiatul si celelalte chestii sunt tipice basistilor...
    Voi vorbiti despre "Rusinea nationala" , dar voi nu contribuiti la aceasta rusine scriind articole josnice despre propria voastra patrie???

    trist

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Plagiatul e o chestie de hotie si inselaciune la nivel mondial. Nu e nici basist si nici nu are culoare politica.
      Oricum, greu argument ai folosit pentru a combate! Tine-o tot asa, ca tara (USL) te vrea proasta!

      Ștergere
    2. Imi permit sa intervin si sa spun ca nu am vazut pe aici "articole josnice " despre propria mea patrie .am vazut pareri care fac referire la oameni, idei ,ideologii dar nu am vazut nimic care sa fie jignitor la adresa tarii.din contra ,chiar am citit unele postari care iti contrazic teoria .faptul ca Angela isi scrie parerile despre anumite stari de fapt nu cred ca inseamna ca isi defaimeaza patria .Eu personal mi-am facut datoria mea de cetatean( incepand cu scoala,serviciul militar si continuand ca 'om al muncii' platitor de taxe in aceasta tara ) si cred ca am dreptul sa imi expun parerea atunci cand consier ca este necesar . Daca a scrie articole impotriva unor persoane care recurg la metode mizerabile pentru a-si atinge scopul inseamna defaimare a tarii atunci sa ii aducem pe toti care scriu in fata Tribunalului Popular si sa ii pedepsim cu hotarare asa cum Partidul ne-a invatat si ne invata .

      Ștergere
    3. Mentionez de la inceput ca nu sunt basist si nu fac parte din nici un partid.Nu l-am votat pe basescu la alegerile prezidentiale dar nici nu am fost la referendum.Si stiti de ce?Pentru ca ceea ce au facut ponta si antonescu inainte de referendum m-a scarbit pur si simplu si am ajuns la concluzia ca decat sa ajunga la putere niste tampiti mai bine sa ramana basescu.Dar nu inteleg de ce toti cei care spun adevarul despre tara asta si despre ceea ce s-a intamplat sunt catalogati basisti!Angela a spus un adevar care chiar daca nu ne place asta e!!!Ne este rusine sa pomenim despre plagiatul lui ponta dar nu ne este rusine sa avem asa un prim ministru!suntem catalogati drept hoti de toate tarile prin care mergem si ponta si antonescu ne-au ajutat sa ne completam tabloul si cu calificativul de mincinosi.astia au facut declaratii fara sa gandeasca ,sau pentru ei gandirea nu s-a inventat,prostiti de excrocul de voiculescu si incurajati de naftalina de iliescu.si ce m-a mirat cel mai mult a fost faptul ca acele asa zise 7.5 milioane de persoane, care cu siguranta nu sunt reale,au avut mintea dusa cu sorcova ca sa voteze pentru demiterea lui basescu ,cand au vazut ce incepusera sa faca acesti mizerabili!E foarte bine ca si-au data arama pe fata inainte de referendum pentru ca altfel multi dintre noi ne-am fi lasat dusi de val si am fi mers la referendum,desi nu vad care presedintele lui peste ne-ar putea scoate pe noi din criza!!!Dar asa,acum ne este bine!!! Am mai cheltuit niste bani cu referendumul ca si asa avem prea multi si ne-am facut si de rasul intregii lumi nu numai al Europei!iar daca se poate sa mai punem de un referendum ca ne da voiculescu bani !!!vai de mama noastra !!!

      Ștergere
  4. da, sunt băsistă, și ce e cu asta? băsiștii sunt de pe altă planetă, au râie, sau ce? președintele a fost ales de 5 milioane de români, crezi că s-au evaporat toți?

    RăspundețiȘtergere
  5. Angelo, ce cati fata la bucale? Stai la tine la Oradia si pazeste granita sa nu Mai intre comunisti in Tara Asta de dreapta! Pupici, ne vedem le 29 la vot!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ți-s lăsat tac-tu moștenire Bucureștiul și nu știam eu, țărane?

      Ștergere
    2. "...țărane?"
      - conotație peiorativă sau mi se pare?
      - e rușine să fii țăran?

      Ștergere
  6. Si eu votez! Eroii Revolutiei din 1989 au murit pentru dreptul nostru la alegeri libere!In timp ce ofiterul de securitate Traian Basescu participa la diversiunea cu "teroristi care debarcau" in Portul Constanta ...vezi cati romani au murit in Constanta din cauza securistului...informeaza-te inainte de a vorbi...

    RăspundețiȘtergere
  7. bravo Angela

    aaa, uite cum apar baetii de baeti si aici. io-ti zic ca Ponta e plagiator grosolan, hotz si mincinos, iar tu raspunzi ca asta e din cauza lu' marinaru'. si dai cu "poporul", "eroii revulutiii", ca poate asta sterge lovitura de stat USL si barbaria intelectuala marca Ponta-Antonescu.

    RăspundețiȘtergere