Călător în lumea viselor - preşedinte în pijama

Aşezat sau mai bine zis, tolănit cu voluptate în fotoliul prezidenţial, domnul Crin Antonescu afişă o mină sobră, cu  obrazul sprijinit în pumn, căutând poziţia cea mai asemănătoare cu Gânditorul lui Rodin, fără însă să fie nevoit să se aplece înainte, doar rezemat în cotul drept. O poziţie înclinată i-ar putea aduce un dezavantaj, sugerând o persoană măcinată de griji, ori el, nu are niciuna.

"Hai mai repede cu pozele", gândi el, bâţâind cu uşoară nervozitate piciorul, "mai am şi alte treburi importante pentru ţară, găinarilor!". Îşi roti privirea prin încăpere şi-i plăcu ceea ce văzu: feţe încântate, spinări uşor înclinate, servile, altele încruntate şi îngrijorate cu sabia lui Damocles asupra capetelor, cu spectrul puşcăriei promise în campania electorale, bântuindu-i.

Un zâmbet ştirb şi complice îi atrase atenţia, era a domnului Dan Diaconescu, proaspătul aliat fără de care n-ar fi câştigat  prezidenţialele. Domnul Dan a fost un drăguţ cedându-i voturile sale din semifinala unde ajunseseră ei doi contracandidaţi, în schimbul închiderii cu NUP a unor dosărele fără importanţă, dosare pe care i se înscenase personal ciocoiul de tristă amintire, Băsescu.

Se uită în dreapta lui la proaspătul prim ministru, modestul dar neiertătorul fost procuror, Victor Ponta. "Victoraş dragă, am învins, uită-te la perdanţii ăştia cum tremură", şopti în gând, derutat de bliţurile reporterilor din toată lumea prezenţi în sală să vadă şi să imortalizeze trimful bunului simţ.

Din stânga auzi o voce care-l striga pe numele mic "Crin, Crin!" Nu se putea întoarce chiar acum când îl fotografia tot mapamondul, dar vocea continua cu insistenţă să-l cheme pe ton mai ridicat: "Crin, Crin!". Iritat, se întoarse în direcţia vocii, dădu cu cotul în noptieră şi se trezi din somn. Vocea era a Adinei care-l chema la prânz. "Femeie fără inima, gîndi, mi-ai stricat visul"...