vineri, 6 ianuarie 2012

Picături din soare

Trecuse furtuna şi spaima de tunete dispăru ca şi cum n-ar fi fost. Ieşi desculţă în curte şi alergă prin iarba udă cu o bucurie stranie fără motiv. Sări în toate bălţile şi găsi pe după casă noroi adînc în care-şi afundă tălpile , lăsîndu-l să i se strecoare printre degete chicotind a gîdilitură, a ciudată dezmierdare. Aşteptă apoi să se usuce pămîntul pe picioare frecîndu-şi călcîiele unul de altul, simţindu-l crăpînd, strîngînd-o, căzînd coajă cu coajă.

Îşi turnă apoi apă în ligheanul ciobit şi se aşeză pe trepte, cufundîndu-şi picioarele în apa rece. Îşi luă obrajii în palme şi-şi roti privirea prin curte căutînd vreun petec în care nu încercase încă să-şi construiască ceva. "Gata ştiu! Îmi fac dispensar în magazia de lemne!"

Pînă pe seară, cabinetul era gata. Prima grijă fusese soneria de la intrare, un mojar din bronz în care zdrăngănise cu încîntare toată după-masa ca pacient şi răspunsese ca doctoriţă: "Bună ziua, ce vă doare?"

Habar n-avea că peste ani construcţiile şi planurile ei nu vor mai fi niciodată atît de uşor de dus la capăt şi nici că va duce dorul noroiului frămîntat cu tălpile goale, a soarelui după furtună şi a fericirii aceleia fireşti, fără motiv.

2 comentarii: