vineri, 12 octombrie 2012

De la o româncă lașă și trădătoare către un deputat în Parlamentul României

Dacă eu spun că neamul țigănesc e hoț, puturos, cerșetor, bun de nimic, se cheamă că sunt xenofobă, rasistă, intolerantă și înapoiată. Dacă domnul Mădălin Voicu spune că românii sunt lași și trădători, nu mai e nici rasism, nici discriminare, trebuie musai să fie adevăr. Românul laș și trădător trebuie să-și ia notițe, să bage la cap, să-și revizuiască atitudinea, să lucreze la îndreptarea acestor defecte majore, ca să fie pe placul unuia care nu e rrom, ci țigan. El are voie să-și spună țigan, românii n-au voie. Românii trebuie să fie politically correct, ca să urmeze și ei trendul altora mai civilizați, cu consum anual de săpun și pastă de dinți mai mare. Românul are voie în schimb să dea. Bani să dea. La stat, să dea. Care stat, dă și el: ajutoare sociale, alocații la puradei, bani de lemne iarna, mâncare și căldură-n pușcării, să nu-nghețe neamul viteaz și loial al lui Mădălin Voicu.

Dar, stai! Nici așa nu e bine! Românul tot laș și trădător e… E laș în primul rând că spre deosebire de țiganul cu 3 Mercedesuri în curte, nu fură curent și apă. E laș pentru că nu călătorește cu tramvaiul, trenul și mai nou cu avionul pe gratis, decât în rare ocazii și cu fundul strâns de teama controlorului, care controlor îl arde pe român dacă-l prinde, da-l iartă creștinește pe țigan că cică, ce dracu să-i ia… Românul spre deosebire de țigan e laș și pentru că trebuie să fie asigurat ca să bolească în spital, să fie operat sau să vină elicopterul după nevasta lăuză când e țara înzăpezită, e laș că atunci când îi e foame nu se duce în grădina vecinului să-i fure găinile și zarzavatul. E laș și că nu-și schilodește copiii ca să-i pună la cerșit și că nu-i trimite cu mucii-n gură pe orice vreme în intersecție să-i adune bani de băutură.

Laș mai e românul că nu integrează cum se cuvine etnia de super-oameni, că n-o educă, nu-i dă casă, masă și bani de cheltuială, bașca nevastă. Pentru că etnia țăgănească merită: are tradiții multiseculare și un impact major în civilizația europeană, în dezvoltarea culturală, economică și spirituală la care lașul de român, a fost întotdeauna simplu spectator și n-a contribuit cu nimic.

Românii sunt lași pentru că în loc să fraternizeze cu derbedeii care i-au călcat de-a lungul istoriei, au stat în calea lor ca să-i primească mai târziu pe țigani să le lumineze viața, să le-o îmbogățească, dar sunt trădători pentru că nu recunosc asta. Nu recunosc că fără țigani n-ar exista ca neam și n-ar avea azi ocazia să fie insultați de un Confucius de cort al cărui singur merit e că se trage dintr-un celebru … muzicant. Nu medic, nu profesor, nu academician. Muzicant. Urmașul muzicantului ne scuipă între ochi pentru că-i ținem neamul în spinare, în timp ce-și frige porcii, găinile și oile între mașini de lux, împodobit cu kile de aur, după care se retrage să-și facă siesta în palate din marmură și granit.

Domnule Voicu, greșiți… Românul nu e laș, e prost de bun. Românul nu discriminează negri, asiatici și nici măcar pe neamurile voastre din Pakistan. Românul se ferește de hoți și de tâlhari cum știe el. Pune șapte lacăte la ușă, câine-n curte, dar nu v-au alungat niciodată așa cum au făcut alții. În momentele lui de vitejie și-a permis cel mult să vă numească țigani. C-așa e învățat el de când e lumea că vă cheamă, până când un domn din etnia voastră a ajuns președintele țării și-a zis că vă cheamă rromi, ca să vă creadă proștii de la care cerșiți și furați acuma prin străinătăți, români.

Nici măcar scuze nu așteptăm, domnule deputat Mădălin Voicu și știți de ce? Pentru că suntem lași și trădători, dar mai presus de asta, suntem proști, Proștii voștri.

Publicat pe politicstand.ro
și Hydepark.ro

joi, 20 septembrie 2012

Crin Antonescu și Ioan Ghișe iau cu asalt dă comișăn of Venis

Ghișe îl găsi pe șeful său de partid într-o ipostază ciudată și ușor ridicolă: se îmbrăcase în rochie de curtezană și valsa prin casă cu o mască venețiană pe față și cu un evantai cu pene în mână.
Ghișe își ridică sprânceana dreaptă cu arătătorul temându-se să nu fi căpătat halucinații de la statul în soare în fața Cotroceniului în timp ce făcuse pe omul sandwich, protestând împotriva tiraniei băsesciene și-a asupririi pe care o simțea tot mai acut, cu precădere când nu era invitat în studiourile televiziunilor, ai căror telespectatori semnalaseră că li se cam acrise de el și revoluția lui.

- Șefu`... bâiguie el sugrumat de surpriză, ce faci șefu`? Trebuie să mergem la întâlnirea cu Comisia de la Venezia și mata nu ești încă îmbrăcat...
- Dragul meu, se sclifosi Crin Antonescu, dând masca la o parte și lăsând să se vadă fardul albastru din jurul ochilor, rujul roșu de pe buze și o aluniță pe care și-o făcuse pe obrazul stâng cu dermatograful Adinei... Eu sunt gata, vreau să dăm bine în fața Comisiei, vezi tu... le facem o primire emoțională ca la ei acasă, îi sensibilizăm și apoi îi facem praf cu nedreptatea care ni s-a făcut. Le explicăm că au fost dezinformați de alde Merkel, Redding și Băsescu, flutur un pic din gene și gata...

Îl privi cu atenție pe Ghișe, îi luă bărbia între arătător și degetul mare, îi întoarse fața când pe stânga, când pe dreapta și zise:
- Cred că ai un potențial deloc de neglijat, dragul meu... Cred că cel puțin unuia din Comisie s-ar putea să-i placă doamnele păroase. Cu puțin fard și roșu-n obraji, cred că scot ceva bun din tine.
Ghișe își trase fața din mâinile șefului său de partid, cu un curaj nebănuit. Îi dădu acestuia două bombonele dintr-o cutiuță pe care scria Haloperidol, după care, cu binișorul, îi luă masca, evantaiul, îi scoase rochia și-l ajută să îmbrace un costum. Constată că nu se tunsese de când a fost uzurpat de la Cotroceni, și-l alergă prin casă cu un pieptene într-o mână și lac fixativ în alta, în timp ce Crin fredona făcând piruete ”O sole mio”.

- Mă gândeam dragă Ghișe, să-i întâmpin cu câteva cuvinte în limba engleză.
- Șefu`, te rog io, nu!
- Măcar un ”helău diăr comișăn of Veneișia”, un ”nais tu hez iu hiăr diăr comișăn?”
Ghișe scutura vehement din cap, răsucind pe deget o șuvită din sprânceana stângă, arătându-și poziția categorică și nervozitatea.

- Nici măcar în italiana, dragă Ghișe? Știi doar că m-am întors recent din Italia și oricât de incredibil ar părea, am învățat limba în așa un răstimp scurt și știi de ce? Pentru că sunt un geniu, dragul meu, un ge-niu! Le zic așa: bongiorno comisione, benvenuti a Napoli: Pița, vino? Pița e vino? Si? Mascalțone, cațo, vafanculo, arividerci, cabron”?
- Șefu`, năduși Ghișe, cabron e în spaniolă.
- Asta înseamnă că vorbesc fluent și spaniola, dragul meu... Acum ești convins că sunt un geniu?
- Șefu`, eu mi-am permis să vă angajez o translatoare, o doamnă foarte drăguță pe care o cunoașteți oarecum. Adică, îi cunoașteți vocea șoptită și suavă...

Antonescu se lumină la față:
- Să nu-mi zici, pezevenghiule, banditule... Începu să-l gâdile pe Ghișe care se zvârcolea de râs, răcnind:
- Ba daaaa, șefu`, ba daaaaa! E doamna care vă spune seara poveștile de noapte bună prin telefoooon!

Întâlnirea cu Comisia decurse în cel mai plăcut mod posibil, în afară de tentațiile pe care le resimțea Crin dorind să traducă iar în română, ceea ce tradusese deja în engleză translatoarea. Doar pantofii lui Ghișe țintiți în fluierul piciorului în timp ce se prefăcea că-și caută niște documente importante în maldărul de hârtii cu sloganuri anti-Băsescu și desenele primite de la un alt manifestant fugit de la psihiatrie, îi ostoi oarecum dorința de a vorbi în limbi. Spre sfârșit, scăpat o clipă de sub privirea vigilentă a lui Ghișe, murmură la urechea unui comisar sau cum dă devăl îi zice, un ”io sono la madre e il padre di comisione di Veneția, e volio giocare un pokăr con te, ti amo, ciao ragațo!”


Publicat pe http://www.hydepark.ro/ in 12 septembrie 2012

marți, 28 august 2012

Ultima noapte de revoluţionar, întâia zi de pensionar

Tovarăşul Iliescu ajunse acasă şi azvârli pe măsuţa din hol şapca lui cu cozoroc care-l însoţise credincioasă vreme de 40 de ani, apărându-l de intemperii şi alte elemente meteorologice destabilizatoare, în vizitele de lucru efectuate prin bazinele hidrografice ale scumpei noastre patrii.

O privi nostalgic şi-i îndepărtă o scamă imaginară, îi îndreptă cozorocul spre Răsărit şi intră în sufragerie, unde tovarăşa de viaţă Nina, îl aştepta cu un prânz dietetic, la fel cum făcuse mereu când tovarăşul se întorcea de pe teren.

Nu-i ardea de mâncare, aşa că-şi luă ochelarii şi Capitalul de Marx sub braţ şi se-ntinse pe canapea, dar nici cititul nu-i mai oferea aceeaşi satisfacţie ideologică şi aceleaşi trăiri revoluţionare ca altădată. Se foi înciudat, se ridică şi începu să se plimbe bâţâindu-se nervos prin cameră, sperând în secret ca paşii lui s-o trezească pe tovarăşa Nina care adormise cu goblenul în mână. Simţea că ea e datoare să participe afectiv şi să sufere alături de el în cea mai umilitoare zi a vieţii lui de om politic, fost preşedinte de ţară şi actual preşedinte onorific al PSD, când autoritatea nu doar că-i fusese terfelită la modul cel mai ordinar posibil, dar nici măcar nu fusese luată în seamă de acele elemente tinere, de acei cârlani fără minte pe care-i crescuse la sânul său ideologic, hrănindu-i neîncetat din izvorul său nesecat de cunoştinţe, împărtăşind cu ei, nerecunoscătorii, moştenirea marxist-leninismului şi a comunismului cu faţă umană pe care zadarnic se zbătuse să-l implementeze.

Degeaba încercase el să le explice că soarele răsare de la est, că ei o dădeau într-una cu UE şi cu Nato de unde cică veniseră nişte semnale clare cum că dacă nu se potolesc, îi ia mama dracului! Înmărmurise de lipsa lor de respect când îi ascultaseră argumentele din politeţe, chicotiseră între ei şi putu să jure la un moment dar că auzise cuvântul "hodorog senil". Dăduse şi el un semn de slăbiciune atunci când aţipise la prezidiu când vorbea cârlanul şi gata, era terminat? Păi cine, măi dragă, poate sta treaz când vorbeşte Ponta mai mult de 10 minute?

Degeaba a ţipat că preşedintele este emanaţia cetăţenilor şi că acum cetăţenii au divorţat de preşedinte şi că Parlamentul ar trebui să fie activ şi nu pasiv... Părea că se pierduseră cu toţii în meandrele unui concret necunoscut lui. Îndrăznise cineva din afara graniţelor de vest ale patriei să-i dea lui ordine, măi dragă? UE? Cine e UE, tovarăşi, decât reprezentanta capitalismului putred, a exploatatorului omului de către om? Se trezise vorbind singur, acele năpârci trădătoare primiseră sms-uri să se prezinte în plen şi înţelese că pierduse prima bătălie din viaţa sa de revoluţionar neostoit.

O privi cu ciudă pe tovarăşa Nina care adormise nepăsătoare cu gura deschisă. Pe bărbie i se scurgea un fir de salivă, şi-i veni s-o zgâlţâie, dar străfulgerat de o idee, se răzgândi brusc. Se duse spre telefonul cu disc pe care nu se-ndurase să-l înlocuiască cu cele mai noi cuceriri ale ştiinţei şi tehnologiei, deschise carneţelul şi formă un număr.
- Alo, Miroane, ce mai faci tu măi dragă?



Textele și comentariile Angelei Tocilă pot fi citite și pe Politicstand.ro



Publicat pe Hydepark în 27 august 2012

"Ooooof, ce dor, ce chin, ce jaleeeeee... Pe la poarta dumitaleeeeeee..."

Vestea că CCR invalidase referendumul în care-şi pusese toate speranţele de a sta cât mai mult la Cotroceni, căzu ca un trăznet care-l pălise în moalele capului, exact acolo unde şuviţa aceea nesuferită se ridica mereu ca proasta, parcă anume ca internauţii să facă mişto de el în fotoshopuri.
Nu acceptase vestea şi se prefăcuse timp de două ore că nu s-a întâmplat nimic, pe principiul că "ce nu se vede, nu există".

Nu era corect, doar fusese ales el la referendum de şapte milioane patru sute de români care plângeau acum pe uliţele prăfuite ale satelor din Gorj, rămase fără far călăuzitor în vremuri cumplite, când biata ţărişoară era ameninţatî de dictatura occidentală, de Angela Merkel, Gitenstein, Obama, Darth Vader şi Chuck Norris. Jalea era cu atât mai mare cu cât realizau că de-acum încolo, ora 19 nu va mai fi niciodată ce-a fost... ORA aceea ar trebui scoasă definitiv, pentru că fusese ORA lui, ceea la care se adresase naţiunii şi Dumnezeu îi era martor că alesese cele mai meşteşugite cuvinte, cel mai persusiv ton şi mereu, dar mereu cu inflexiuni vocale menite să rupă sufletele-n două de emoţie şi patriotism.

Când nu mai avusese încotro şi trebuise să accepte adevărul, lumea lui se prăbuşi, la fel şi lumea celor şapte milioane, care terminaseră şi uitaseră de mult suta de lei cu care fuseseră recompensaţi pentru exercitarea dreptului fundamental, acela de a vota încolonaţi, după cum li se cere.

Tunase şi fulgerase cu faţa schimonosită de om care fusese furat de un drept al lui, câştigat pe bună dreptate cu 9000 de voturi. Da, da, alea 9000 de voturi contau mai mult ca ale lui Băsescu, pentru că vezi bine... buturuga mică, răstoarnă carul mare". Şi se mai trezise şi Ponta ăsta, alunecos şi imprevizibil să spună că va coabita cu cetăţeanul Băsescu... "Fi-r-ar a dracului de treabă, Victore, te spun lui Voiculescu. Ai uitat când te-au făcut praf şi pulbere la antena3, nenorocitule... de unde crezi că ţi s-a tras, ai?"

Era înconjurat de duşmani: presa, serviciile, pdl-ul, psd-ul, ungurii... Toţi îi erau împotrivă, afară de cei şapte milioane, pentru care va lupta până la moarte, se va bate cu toată lumea până la ultima picătură de vlagă, cu toată forţa, cu toate armele. I se umeziseră ochii de emoţia dată de aceste gânduri nobile şi se văzu călare pe-un cal de foc, împărţind dreptatea prin Mona Pivniceru. Măcar cu atâta se alesese, pohta ce pohtise i se-ndeplinise şi "verticala" doamnă Pivniceru îi jurase LUI credinţă, propăşire, chestii...

Îi veni în minte refrenul lui Tudor Gheorghe şi se trezi îngânând cu vocea întretăiată de hohote de plâns: oooof, ce dor, ce chin, ce jale măăăăăi...

Textele și comentariile Angelei Tocilă pot fi citite și pe site-ul Politicstand.ro


Publicat pe Hydepark în 24 august 2012

duminică, 29 iulie 2012

Schimbarea la față

Da, domnul interimar a apărut schimbat la față. Paloarea cu care ne obișnuise până acum de bănuiam niște indigestii, boli cronice de ficat sau pur și simplu eternă oboseală cauzată de grijile interimatului și nu din alte motive (răilor!), a fost înlocuită de o culoare roz, cam ca a purceilor de lapte. Acuma, nu știu sigur dacă domnul Antonescu a confundat fondul de ten cu al nevesti-sii, sau dacă a lovit pixelul roz, ceea ce știu sigur e că părea un fel de Hannah Montana în variantă masculină ținând un discurs (ultimul) de la iubitul pupitru de care (vai!) nici nu s-a atins.

A evitat să-l strângă bărbătește de data asta. Părea un soț înșelat care păstreză aparențele de ochii lumii, de parcă pupitrul acela nu existase vreodată în viața și-n palmele lui viguroase de profesor de istorie. O prăpastie imensă se căscase între ei... Chimia nu mai exista, dragostea părea uitată, renegată, inexistentă. Erau niște străini distanți, jenați de apropierea fizică, ignorându-se reciproc. Părea că niciodată nu fuseseră aproape, că nici nu s-au cunoscut și totuși... câte speranțe investise Crin în relația asta, câte vise irosise la primele ore ale dimineții, după ce cocoșii răgușiseră de atâta cântat, iar zorile crăpaseră-n șapte așteptându-l pe el, marele Crin să facă ochi, să se ridice și să strălucească ca un soare pe cerul României!

Cu vocea tremurândă, vibrantă, făcu ultima chemare la vot, bazându-se pe sentimentele calde ale ultimelor fete nemăritate, ale babele sensibile, pensionari senili și câțiva flower power care supraviețuiseră discursului fără să adoarmă... La sfârșit, puteam să jur că mai are puțin și plânge... Mi-am dat seama că ne spunea ”adio”, și-am tresărit amintindu-mi că promisese cu o seară înainte, dar și cu trei săptămâni în urmă, apoi se răzgândise, gândise și iar răzgândise, că va pleca din viața politică. Mi s-a strâns inima și-am realizat că viața fără Crin Antonescu e pustiu și sper că mâine se va răzgândi la loc.

Domnule interimar, ați greșit în seara asta... Trebuia să tunați, să fulgerați, să aprindeți și să stingeți lumina, să bateți tobele de război și eventual să interpretați o haka, poate așa, mai tresărea o babă surdă, un pensionar nervos și vreo leșinată trecută de prima tinerețe, vreo gospodină nesatisfăcută de soțul bețiv și vreun fraier de multinațională. Prost moment să schimbați tonul, tonusul și fondul de ten... Toate ca toate, dar roz???


sâmbătă, 21 iulie 2012

Epoca rușinii naționale

Dacă e să ne luăm după Ponta, se pare că suntem contemporani cu baronul Munchausen, dar cum nimeni cu mințile acasă nu se mai ia după nimic din ce-ar mai spune primul ministru, ne resemnăm la gândul că după minciunile acestuia nu se vor scrie niciodată povești pentru copii, ci eventual o pagină neagră de istorie, o rușinoasă filă despre cum am ajuns noi românii să fim guvernați de un mitoman.

Eu una, nu mi-am făcut iluzii că odată dovedit că a plagiat și-ar da demisia pentru că asta ar fi reacția unui om cu oarece urme de onoare și de bun simț, iar având în vedere cele întâmplate în aceste trei luni de coșmar, onoarea se raportează la persoana lui Ponta, exact ca vestiții chiloți ai vacii. Nu mi s-a mai întâmplat de multă vreme să văd zilnic un mitoman care nici nu clipește când debitează minciuni pe bandă, poate din școala generală unde aveam un coleg cu aceleași înclinații pentru ”povești nemuritoare”, dar măcar ăla era un copil inofensiv care era des pedepsit cu pumni în spate de ceilalți copii, etichetat prompt ”Mincinosu"" și plasat într-un colț imaginar la marginea grupului, privit uneori cu amuzament dar și dispreț, ca un animăluț ciudat.

De neimaginat că un asemena copil ar ajunge vreodată în viață ceva, cu atât mai puțin, primul ministru al unei țări, fie ea și excentrica Românie... Dar cum țara asta trebuie să treacă prin toate mizeriile posibile, mă aștept ca și șmenarii de pe E60, segmentul Borș, sau curvele de camionagii, să aibă  șansa de a deveni măcar senatori și cred că am să militez pentru asta dintr-n motiv simplu: până nu ajungem la limita grotescului, a nefirescului, nu ne învîțăm minte...

Ca tabloul să fie complet, lângă un prim ministru mitoman, avem un președinte interimar isteric cu apucături vizibile de dictator mărunt, dar cu șanse mari să crească. Știu că e pe gustul unora care se consideră democrați, dar recunosc senini că le-ar plăcea un președinte care să dea de pământ la propriu cu cei care nu-l agrează, sau care i se opun, totuși, îi invit să facă o analiză și să constate că dincolo de demagogie, istericale și fraze interminabile, nu se mai află NIMIC! Nicio calitate nu-l recomandă să conducă o țară, discret sau indiscret, jucător sau spectator.

Știu și simt că ceea ce trăim acum sunt doar etape rușinoase din istorie, scurte și dureroase. Știu că poate merităm ceea ce ni se întâmplă ca să ne lecuim de apatie, de lene și indolență, cel puțin pentru o vreme. Poate că până la urmă transformarea acestei mentalități de eternă victimă a istoriei și a propriei amorțiri într-una de luptător, va fi lecția pe care o avem de învățat și o vom primi mereu până o vom fi ști pe de rost.

http://politicstand.ro/

Sunt aici, n-am dispărut :)

duminică, 8 iulie 2012

Ne vedem la TV

Marți, 10 iulie la ora 20 trecute fix, voi fi la emisiunea Ultimul cuvînt cu Ion Cristoiu și Nelu Barbu pe B1TV, iar de la 24, la NașulTv, la By Alexa, cu Alexa Ionescu. Rog postacii de serviciu să se abțină de la amenințări. Mă lasă rece.

miercuri, 4 iulie 2012

După douăzeci de ani degeaba


După douăzeci de ani de de distrugere sistematică a sistemului de învăţămînt, de îndobitocire a populaţiei prin intermediul presei scrise şi vorbite, de manelizare şi telenovelizare agresivă, iată că a venit şi momentul în care culegem „roadele” acestui genocid cultural şi-i „admirăm” efectele de la ultimul cocalar, pînă la politician.

Aceste două figuri distincte pînă acum, cocalarul şi politicianul, s-au contopit oarecum formînd un melanj greţos dintre un costum haute couture si un tricou   „Puta Madre”, o rochie Christian Dior şi colanţi animal print din bazar.

Judecînd după limbajul folosit în politică, limbaj al cărui ton golanesc l-a dat fără îndoială acel -„ măi animalule” al lui Ion Iliescu - acest Highlander cu care ne-a pedepsit divinitatea să ne irosim visele şi vieţile de douăzeci de ani, aş putea spune că n-am progresat ci dimpotrivă. Şcoala cu care ne lăudam, cultura generală cu care băgam în buzunar orice occidental, au rămas undeva în urmă făcînd cu generozitate loc mahalalei cu apucăturile şi golăneala specifică.

Nimeni nu pare să aibă nici cea mai mică dorinţă ca acestă stare de nesimţire generalizată în care se zbate un popor, se murdăreşte, se pîngăreşte şi se adînceşte, să dispară. Cuvîntul „popor” a redevenit norod şi prostime. A redevenit ceea ce a fost dintotdeauna: pleava, unealta prin care o mînă de boieri hulpavi şi nesătui se calcă în picioare să ajungă la visterie, haita de cîini momită cu resturi de vînat la masa vînătorilor.

Plebeii au însă parte de pîine şi circ şi acesta este motivul pentru care nu realizează degradarea şi decrepitudinea în care se scaldă: au televiziuni care le oferă circ, politicieni care le oferă circ. Au oameni de televiziune ca Mircea Badea, care le-a dezvăluit marea cugetare cum că trăiesc în Romania şi cum asta le ocupă tot timpul .

 O au pe Dana Grecu care seamană cu vecina de la 4 în a cărei gură n-ai vrea să ajungi că nu te mai spală nici Dunărea. Îl au pe Barbu de la OTV care le spune unora că au  urină în cap, pe poliţiştii care voiau să iasă afară  o „javră ordinară”, pe doamnele de la APACA ce nu voiau bani, nici valută, doar pe Roman să le ...

 Îl au pe domnu’ Dan care inventează pentru ei tot ce vor să audă, desfiinţează ciocoi şi boieri la comandă. Îl au pe Mazăre care le arată o faţă umană a primarului de municipiu, dansînd samba cu femei aproape goale, beat mort în cluburi şi pozînd în criminalul Che Guevara.

 Îl au pe Marean care este şi va fi, pe Năstase ale cărui ouă sunt pe cale de a fi numărate, pe Ciutacu cu vorbele lui grele, plătite gros. Au femei goale,  siliconate, botoxate oriunde s-ar uita: la pagina 1, la pagina 5 şi la televizor. Au iluzia că au tot ce se poate avea în persoana liderilor opoziţiei: la ei nesimţirea, obrăznicia nu sunt percepute ca atare ci ca dovezi că sunt cool, mişto şi de gaşcă. Plebei îi place asta, sunt ca ea... aproape le vine să creadă că-s poporeni de-ai lor, dacă n-ar şti că-s născuţi cu linguriţa de argint la gură.

Plebea apreciază modul în care liderii opoziţiei „îl iau la mişto” pe preşedintele ţării, care oricum e chior, beţiv şi dictator şi nu merită altceva. Plebea salivează şi vrea sînge, măcel şi revoluţie, după care se retrage în bordeiul de la bloc, bea bere şi-şi bate nevasta după care s-ar duce la „Iartă-mă” dacă ar mai exista.

Poporul se amuză agitînd parcarte cu texte agramate, sicrie şi cruci: să plece Piticu’, să plece Chioru’, să plece Nuţi, să plece toţi şi să vină băieţii ăştia de gaşcă Antonescu şi Ponta şi dacă se poate, să plece şi din presă toţi cei care încearcă să le desfunde mintea şi să vină în locul lor Grecu, Ciutacu şi Badea, că-s de-ai „lui”, al poporului.

Dar noi ceilaţi... cui rămînem?

 februarie 2012- Hydepark

luni, 2 iulie 2012

Preşedinte în Ţara Somnului


Că domnul Crin Antonescu trăieşte în lumea viselor şi la propriu şi la figurat de se vede preşedinte într-o bună zi – fie ziua aceea cît mai îndepărtată, amin, - e de înţeles, dar că visează cu ochii deschişi că 51% din electorat va pune ştampila pe numele său asociat cu perna şi plapuma, asta nu mai înţeleg. Oricît de narcisist ar fi omul, dacă nu e capabil să vadă singur că se scaldă în iluzii, ar trebui scuturat, sau în cazul domniei sale, trezit.

Cu toate că a devenit ciuca bătăii de joc de i se aduc în băşcălie cafele, perne şi ceasuri deşteptătoare la uşa Parlamentului, Crin Antonescu nu se sinchiseşte, ceea ce mă îndreptăţeşte să cred că a pierdut demult contactul cu lumea reală. Culcat (sic!) pe laurii fostei glorii de cînd a ajuns în semifinale, cu discursurile sale sforăitoare şi populiste, cu obrăzniciile unui adolescent rebel care i-au adus admiraţia tinerilor imberbi, a gospodinelor cu permanent şi a pensionarilor frustraţi, a unor intelectuali răvăşiţi de filozofii găunoase, dezgustaţi de viaţă şi de corvoada atîtor ani în care singura dilemă şi preocupare a fost să explice în scris de ce n-au considerat de demnitatea lor să se ducă la vot, domnul Antonescu pare să fie din cînd în cînd reanimat de un filmuleţ cu fundul unui fost prim ministru, sau de resuscitatorul Voiculescu care-l invită la Antena3 să repete la nesfîrşit că doar anticipatele pot să ne scape de îngrozitoarea dictatură în care iată, dînsul este nevoit să stea treaz la ore tîrzii din noapte.

Şi doamne, cîţi nervi a trebuit să-şi reprime atunci cu discursul lui Ponta la învestitură... Cum ar mai fi dat el o declaraţie de presă, cu ochii bulbucaţi, gesticulînd şi răcnind „trădare”... Noroc cu anturajul şi consilierii care i-au administrat parşivii un ceai de tei cu cîteva fire de mac şi a adormit la loc, că se ducea pe apa sîmbetei dacă nu şi pe cea a duminicii, mîndreţe de coaliţie.

Cine îşi închipuie că viaţa lui Antonescu e uşoară, ei bine, are dreptate. Greu îi e doar să se trezească, să umble şi să se ducă la serviciu, iar ieşirile şi istericalele pe care le face nu sunt sincere, e doar un teatru ieftin menit să creeze impresia că nu doarme vorbind, sau poate ţipă exact ca să nu adoarmă la microfon. Domnule Antonescu, degeaba visaţi la preşedinţie, că mai e mult pînă la alegeri şi pun pariu că nu ţineţi pasul, cu toată susţinerea trusturilor vuvuzelistice şi a barosanilor care-şi pun speranţa libertăţii şi a continuităţii jefuirii banului public în mîinile dumneavoastră. Tind să cred că pînă la alegeri, mulţi dintre suţinătorii care acum ar băga brişca-n opozanţi, le-ar scoate ochii şi inima din piept din prea multă loialitate pe care nici ei n-o înţeleg pe deplin, vă vor lăsa cu ochii-n soare, vă vor vinde ca Iuda pentru promisiunile altuia şi vă vor abandona ca pe o haină uzată. Şi poate nici n-ar fi chiar aşa de rău... Nu v-ar conveni mai mult să puneţi liniştit capul pe pernă şi să vă continuaţi dulcele şi nepreţuitul somn, domnule Antonescu? Visele sunt gratis şi nu implică niciun efort, doar puţină imaginaţie... puteţi fi preşedinte în Ţara Somnului, domnule Antonescu!

Postat în Hydepark în 23 februarie 2012 de Angela Tocilă

duminică, 1 iulie 2012

Aventurile plictisitoare ale lui Ponta la Bruxelles

 Ponta s-a dus la Bruxelles cu hotărârea unei ţaţe căreia i se cuvine totul pe principiul că ea a fost prima, ea a ocupat  taraba, e a ei. Ştiuse că dictatorul e prea mândru să vină al doilea, în plus, pusese pe ăla micu' să-i golească aeronava prezidenţială de kerosen. Se pricepea ăla micu', era uns cu toate alifiile... "Şcoala vulpoiului Voiculescu" gândi cu admiraţie  La toate era bun ăla micu'...

După prima zi, a ţinut o informare asupra a ceea ce s-a discutat... Nu era în apele lui, probabil că tocmai realizase că habar n-are cu ce se mănâncă discuţiile de la Consiliu. El crezuse tot timpul că acolo se mănâncă la propriu şi se fac poze. Îl bănuise mereu pe dictator că se duce la Bruxelles pentru cine ştie ce specialităţi culinare şi era unul dintre motivele pentru care de data asta, l-a ţinut pe Băsescu pe tuşă. Când colo, ce să vezi... Plictiseală cât China, de două-trei ori îşi înăbuşise un căscat şi-l invocase pe amicul Crin, el era al doilea motiv pentru care se lupta să ia de pe umerii preşedintelui corvoada Consiliilor. Ce s-ar face bietul Crin, când el de-abia rezistă până la desert fără să adoarmă cu lingura-n mână la jumătatea drumului spre gură?!

Evitase cu greu presa din ţară - slugile lui Băsescu şi de aceea plătise din banii guvernului ziarişti pe gustul lui. Îi cază la un hotel scump, le plăti şi masa, totul ca să fie mulţumiţi şi să nu-l întrebe de plagiate şi alte invenţii ale dictatorului. A doua zi a fost şi mai rău, Marga s-a cam hodorogit şi nu prea mai are reflexe, dar repede au sărit unii alţii să spună că n-a fost în stare să prezinte agenda României, fără să aibă pic de respect pentru un om în vârstă, al cărui merit de a se menţine în orice regim, nu trebuie contestat. Îl privi cu milă la întoarcere, adormise pe fotoliul de la business class şi i se prelinsese saliva la colţul gurii. Făcuse mişto de el şi-i desenase mustăţi cu marcherul, îi puse coarne şi-i făcu poze . Ce se mai distrase stafful, ce mai râsete... Speră că mofturoşilor pasageri care aşteptaseră o oră să se îmbarce, le trecuse supărarea, că prea urât se uitaseră la el când în sfârşit urcase în avion. El le zâmbise larg, iar ei strâmbaseră din nas, de parcă vreunul dintre ei ar avea vreodată şanse să fie prim miniştri. Nişte invidioşi!

Acasă nu-l aştepta nimeni... Bă', ce obosit sunt... Grea treabă e guvernarea asta, greu e să fii om de stat. Se tolăni fericit, gândind că i-ar plăcea să fie rege, să fie toată viaţa şef şi să taie capetele tuturor celor care-ar îndrăzni să mai crâcnească în faţa lui şi să-şi trimită slugile la Consiliile alea plicticoase, că nici mâncarea n-a fost cine ştie ce... Ce-o fi găsind Băsescu aşa de interesant la Bruxelles de ţinuse morţiş să se ducă de-atâta vreme numai el, n-avea idee... Precis avea vreo amantă şi-acolo, c-aşa se zice despre marinari că au câte-o nevastă în fiecare port. Se ridică în capul oaselor şi notă în carneţelul lui secret: "fffffffffff. important!!!!!!!!!A se verifica dacă Băsescu e bigam!!!!!!!! şi dacă se poate muta Consiliul Europei la Bucureşti".

joi, 28 iunie 2012

Politicstand

Mă puteţi citi şi pe http://politicstand.ro/, e un proiect pe care l-am iniţiat împreună cu câţiva prieteni. Evident, este blog de dreapta, pentru că stânga, nu ne convine. Been there, done that, enough is enough!

luni, 25 iunie 2012

Scrisoare deschisă către primul ministru al României, în cazul nefericit de faţă, Victor Ponta

Domnule prim ministru Victor Ponta,

am ales acest tip de corespondenţă din simplul motiv că am o cădere nervoasă, urmărind scandalurile de săptămâna trecută a căror protagonist principal aţi fost dumneavoastră.

 Mărturisesc că îmi este foarte greu să înfrunt  o nouă zi în care voi afla de un nou plagiat sau măcar să aud "eu tot merg la Bruxelles". Ştiu, pot părea superficială şi având o viziune săracă asupra meandrelor concrete ale acestei afirmaţii, dar aş vrea să ştiu dacă se poate, care este rădăcina, cauza acestei obsesii pe care pare-se, se bazează întreaga strategie de guvernare de când aţi binevoit să puneţi mâna pe ea, cu japca. Gura târgului spune că aţi fi dobândit-o negustoreşte, în schimbul unor sume de bani, da' astea-s evident, nişte răutăţi ale opoziţiei, care desigur vă răpesc 75% din timpul şedinţelor de guvern.

Mi-ar fi greu spre imposibil să cred că şedinţele dumneavostră de guvern ar semăna cu o adunare de ţaţe cu bigudiuri în cap care discută ultima freză a lui Băsescu în public, deci trec peste. Ştiu că pe primul loc în preocupările guvernului Alteţei Voastre, e binele meu şi al poporului, doar că nu aveţi timp pentru el, atâta timp cât condamnatul Năstase e suferind pe un pat de spital. Îmi şi cer scuze anticipat dacă vreun seamăn al meu v-ar deranja cu vreo pretenţie ca de exemplu, loc de muncă, în aceste momente grele când Don Năstase duce dorul patului personal pentru că ştim cu toţii ce naşpa e să dormi în pat străin şi nu în cel din lemn de trandafir de acasă, mai ales când eşti depresiv şi ai gânduri negre.

În încheiere, aş vrea să vă asigur că apreciez eforturile dumneavoastră şi a guvernului de a mă face de râs prin Europa, Africa, Asia şi America pentru că nimeni nu a reuşit să facă asta până acum, nici chiar Ceauşescu, care nici măcar nu era procuror ca Măria Voastră, ci un amărât de hoţ de buzunare cu 4 clase a cărui diplomă a fost echivalată mai târziu cu cea de pantofar cinstit, în sinergia faptelor. Trebuie să remarcăm totuşi că el a fost plimbat cu căruţa regală la Londra, cu Lincolnul la Washington şi cu cadânele în ţările arabe, în timp ce Ţâfnoşenia Voastră vă scremeţi pentru un loc la masa cu măsline a Consiliului Europei.

Nădăjduiesc că nu v-am ocupat restul de 75% din şedinţa de guvern, dar sper că veţi lua în considerare faptul că nu vă pot lua în serios... nu de alta, dar am un băiat care a trecut prin frământările prin care treceţi dumneavostră, pe la frumoasa vârstă de 12 ani. Vă doresc creştere mare,

cetăţeanca Angela Tocilă

Când zicala "Unde-i lege nu-i tocmeală", devine o glumă bună

Acum când toată ţara stă cu răsuflarea tăiată şi gura căscată la televizor pentru a fi la curent cu starea de sănătate a lui Năstase iar media participă intens la falsa impresie că nu mai există suflet nobil pe planetă care să nu rezoneze pozitiv la suferinţele martirului, ceea ce ar trebui să preocupe opinia publică din România şi anume, aplicarea legii ca pentru orice alt cetăţean, a trecut cumva pe plan secund. Bătălia se dă pe gradul de compasiune unde există, şi demonizarea celor care nu o simt şi au nesimţirea de a cere cum spuneam, aplicarea legii.

Spălătoria de cadavre a PSD-ului lucrează la foc automat, pe toate fronturile: pe de o parte, prelungirea azilului politic în Republica Floreasca (mulţumesc Alexandru Mitache) şi pe de altă parte, denigrarea oricui cere insistent ca Năstase să fie transferat cu riscurile de infarct şi diabet cu tot, la penitenciarul Rahova, Monica Macovei şi Daniel Funeriu, devenind ţintele principale. Atacurile sunt diversificate, după tiparul deja bine cunoscut: atât la persoană, cât şi la profesionist, astfel Monica Macovei este descrisă ca fiind alcoolică, iar Funeriu plagiator şi falsificator în declaraţii pe motiv că nu şi-ar fi echivalat dipoma de bacalaureat în cea mai corectă şi exigentă ţară de pe faţa pământului, România.

Este bine cunoscut că hoţul strigă "hoţii", iar eforturile concentrate ale PSD şi a întregului guvern Ponta, complice la favorizarea infractorului, ar fi de admirat dacă s-ar concentra pe cauze mai bune: ca de exemplu, să-şi ţină măcar o singură promisiune de pe vremea când erau cei mai tari în clanţă din opoziţie. Dacă ar exista cele mai mici semne că ţara asta e guvernată de cineva, dincolo de operaţiunile de salvare ale unui infractor condamnat şi a ambiţiei de adolescent cu probleme comportamentale ale primului ministru, de a mânca şi a-şi face poze la Bruxelles ca ultimul boschetar ajuns  în lumea bună unde vrea să nu treacă neobservat, cu toate tinichele plagiatelor de coadă. Dacă onoarea n-ar mai fi doar un cuvânt din dicţionar iar absenţa sa n-ar fi justificată decât cu ridicatul din umeri "şi alţii au plagiat". Dacă în timp ce căscăm gura la guşa lui Năstase care evident, n-ar da un cartuş gol pe niciunul dintre noi, ne-am uita şi-n Parlament unde se trec pe şest legi precum cea a exploatării gazelor de şist. Dacă insolvenţa Hidroelectrica n-ar părea mai mult un tun decât o incapacitate de plată.

Dar toate cestea, nu sunt de nasul pulimii, cum nici plagiatele lui Ponta nu sunt. Norodul trebuie hrănit cu porţia zilnică de telenovelă sud-americană şi forţat să înghită minciuna unei tentative de sinucidere care n-a existat, şi isteriile unui alt terminat politic. În momentul de faţă, nu doar că suntem conştienţi de imensitatea de "not giving a fuck" a politicienilor faţă de electorat, ci de dispreţul profund şi sfidarea fără margini, pentru că cine are ochi să vadă, se simte zilele astea exact ca şi mine: dispreţuită şi sfidată, scuipată-n faţă.

Sper ca experienţa Năstase să servească drept precedent tuturor borfaşilor din ţară, ca aceştia să poată invoca riscul de infarct, de cădere psihică şi unghii încarnate în momentul în care vine poliţia să-i umfle. Să cheme Salvarea şi televiziunile şi pe Ministrul de Interne. Cu siguranţă vor avea parte doar de mascaţi care-i vor azvârli în dubă, dar merită încercat. În definitiv, din 21 iunie, legea nu mai există în România, iar cum în Constituţie scrie că toţi suntem egali în faţa legii, să ne-o dovedească ori trimiţându-l pe Năstase unde îi este locul, ori lăsând liberi toţi infractorii.

duminică, 24 iunie 2012

Despre cum să trăieşti ca un sclav, crezându-te stăpân

După ce că primul ministru al României a ajuns subiect de băşcălie din China până-n jungla amazoniană şi retur, trecând prin proba de bacalaureat din Franţa, săptămâna care-a trecut a culminat cu bătaia de joc din Zambaccian, menită să sensibilizeze un spectru larg de cucoane simţitoare şi "revoluţionari" care n-au murit degeaba la revoluţie, ci doar să-l facă fericit şi bogat pe domnul Năstase şi eventual să aibă nesperata onoare de a-i număra ouăle.

Lăsând la o parte regia deplorabilă a ceea ce s-a dorit a fi o tentativă onorabilă de a părăsi cele lumeşti, inclusiv purcoi de bani, case şi opere de artă şi-n general o viaţă ca-n filme, avem ocazia să observăm (a câta oară?) cât de sensibil e românul când e scos din casă pe caniculă să-şi arate dragostea şi susţinerea pentru un om politic al cărui unic scop din ultimii 20 de ani, a fost sporirea averii personale, în vreme ce doamnele cu creierii-n soare din faţa spitalului Floreasca îşi chiverniseau pensia şi parizerul pentru zile negre.

Nu ştiu cât a fost compasiune şi cât a fost organizare retribuită, pentru că mi-e greu să cred în spontaneitatea vârstei a treia, dar nici nu e important. Importantă e degradarea morală şi alienarea de care suferim, de tendinţa ocolirii şi încălcării de-a dreptul a legilor atunci când sensibilitatea o cere. Deţinutul Năstase ar trebui să fie în spitalul penitenciar, în schimb, "boleşte" liniştit în fortăreaţa Floreasca, unde braţul schilod al legii se pare că nu ajunge. Primul ministru al României îşi face bagajele să plece la Bruxelles să ne reprezinte pe toţi, chiar dacă singurul drum pe care-ar trebui  să-l facă, e cel de la Palatul Victoria la domiciliul propriu. În schimb, în dispreţul total al bunului simţ elementar, el  şi-o armată de vuvuzele şi camarazi politici, consideră cu seninătate că a plagia nu e mare lucru, din moment ce aproape toţi au făcut-o. 

În tot acest timp, estompată de scandaluri, circ ieftin şi bătaie de joc, ţara rămâne năucă, un sat fără câini ce cască gura la televizor să mai prindă o ieşire isterică de-a lui Antonescu, un reproş infantil a lui Ponta "Sper că Băsescu e fericit acum", fără să se întrebe unde-şi are ea locul în toată nebunia asta. Ţara nu mai e prioritatea nimănui, deocamdată nimeni nu pare să mai aibă nevoie de ea acum că pâinea şi cuţitul se află unde trebuie. Ţara îşi bea berea, îşi mănâncă micul şi se uită la telenovele. E vară, mai o ştevie, o urzică, un viol şi-un carnagiu pe şosele şi mai uită de sărăcie, de pensii mici şi drepturi încălcate. Că cică, aşa e românul, iarna car şi vara sanie. În absenţa acestor preocupări, vara grătare, iarna troiene-n casă şi brusc românului îi revine memoria şi-şi aminteşte că n-are aia, n-are aialaltă şi că trebuie să i se dea.

Nădăjduiesc să se dea tot până-n toamnă ca să nu mai rămână nimic şi poate că ghiorăitul maţelor goale, ne va trezi la realitate. Dacă nu, merităm să pierim aşa cum trăim: nişte slugi umile şi linguşitoare, căinând unghia ruptă a stăpânului putred de bogat, sperând ca în schimbul servilismului să ni se arunce ca la câini, resturi şi oase morfolite.

vineri, 22 iunie 2012

Testamentul meu politic

N-am murit şi nici nu am de gând, dar simt nevoia să las moştenire următoarele: başcheţii în care mă doare de lume în general şi de români în special. Las fanilor cu limbă de moarte colecţia de Poveşti Nemuritoare din al doilea raft din biblioteca în care se pare că m-aş fi împuşcat în ureche cu un pistol pentru cercei. Norocul meu a fost că glonţul a ricoşat în fereastra vecinului de peste drum, care l-a găsit şi l-a amanetat pentru două beri.

Moştenirea cea mai de preţ constă în cojile de seminţe pe care le-am crănţănit urmărind meciul dintre Ponta şi Băsescu. Cred că pe Ebay s-ar obţine un preţ bun, având în vedere încărcătura emoţională şi solidarizarea mea cu Micul Ceghe Vara. Pe lângă asta, las toate băşinile mele colectate într-o pungă specială cu ozon de Elveţia partidului mult iubit, PSD. Doar el ştie ce să facă cu ele şi când să le folosească, ca de exemplu, la un miting de susţinere în caz că aş fi condamnată la doi ani de puşcărie şi coafura mea n-ar rezista la aşa ceva.

Să nu mă plângeţi... La transferul meu din Floreasca la Rahova, să aduceţi corul Madrigal să-mi cânte Corul Robilor. Îmi place la nebunie linia melodică, deşi n-o am pe perete acasă şi nu înţeleg de ce... O să răspundă slugile pentru asta... Să nu ne întristăm: vreau ca argintăria să nu ajungă pe mâna lui Ponta... Băiatul ăsta nu conteneşte să mă surprindă şi am impresia că se bucură că zac neputincioasă la pat, de nu-mi pot duce paharul cu şampanie la gură fără ajutor. Dar, pentru asta există filipinezele şi sistemul sanitar de stat. Tocmai m-am văzut nevoită să refuz nişte homari pe motiv că mi i-a adus o asistentă cu sandalele scâlciate.

Urăsc sărăcia în toate formele ei. Aş vrea ca pe perioada mea de detenţie să fie toată lumea bogată, ca să mă simt în largul meu. Nu vreau ca medicii care-mi extirpă negii să aibă datorii, sau chestii asemănătoare. Vreau ca toată lumea să se bucure când mă vede fără să-mi ceară bani, că eu n-am furat ca să dau la necunoscuţi şi nici să-şi etaleze cineva sărăcia în faţa mea. Dacă nu e posibil, v-aş ruga să vă prefaceţi pentru a nu-mi cauza vreun risc de infarct sau vreo comă diabetică.

Semnat azi 22 iunie, anul de graţie 2012, zi în care fiul meu a preferat să se dea cu motorul în loc să sape grădina.

Istericalele matinale ale Fuhrerului Antonescu

Na, că s-a trezit şi Antonescu la sfârşit de săptămână cu chef de scandal. Există două posibile explicaţii pentru ora matinală şi vizibila iritare: ori n-a dormit deloc şi vine direct de la poker unde-a pierdut salariul nevesti-sii pe luna viitoare, ori vreun coşmar groaznic i-a stricat somnul. Eu nu-mi pot închipui să aibă un alt coşmar decât cel în care visează că e trezit la 6 dimineaţa. Al naibii Ungureanu cu insinuările lui!

Cum spuneam, domnul Antonescu e pus pe harţă şi pe suspendare. Că cică dacă preşedintele nu semnează învestirea lui Puiu Haşotti care nu se ştie (dar se bănuieşte) de ce s-a răzgândit şi nu mai vrea neam să semneze declaraţia că n-a plagiat în viaţa lui, gata cu Băsescu. Suspendat, ras, tuns, frezat şi că luni el însuşi, marele Antonescu va asmuţi PNL-ul să declanşeze manevrele de evacuare a tiranului.

Sunt îngrijorată că Antonescu şi-ar putea schimba obiceiurile şi ar putea apărea la televizor în fiecare dimineaţă, spumegând şi ameninţând, stricând astfel bunătate de ritual de băut cafele, ceaiuri şi ciripit de păsărele. Lumea n-ar mai fi aceeaşi cu istericalele lui la micul dejun, aşa că fac un apel disperat la doamna Adina Vălean să-i oprească alarmele, clopotele şi sirena lui Roaită care din ultimele informaţii se află instalată în dormitorul fuhrerului, pentru cazul în care trebuie să se mute la Cotroceni pe neaşteptate.



joi, 21 iunie 2012

Scurt rezumat al mascaradei din Zambaccian

Năstase zis şi Strecurătoare ( din cauza nenumăratelor găuri cauzate de un singur glonte), aranjează cu amicul Ioan Rus care absolut întâmplător este şi ministru de Interne, să i se pună la dispoziţie o Salvare privată. Renunţă cu demnitate la cătuşele cu blăniţă roz şi optează pentru un fular de fiţe marca Burberry care costă în jur de 300 de euro. Îşi aranjează freza ca să nu iasă din garaj ca ultimul sinucigaş plin de datorii la bănci, îşi întinde cele 130 de kilograme pe o targă din piele naturală şi pleacă la spital cu nişte fraieri de ziarişti hămesiţi pe  urme.

La spital, probabil nefiind în deplină siguranţă din cauza vreunui stagiar incoruptibil, medicul său de casă decide amânarea operaţiei, chiar dacă potrivit declaraţiilor lui Ponta "Năstase arată groaznic", motiv pentru care  decide că are mare nevoie de un lifting facial gratis. A doua zi, i se extirpă nişte puncte negre, două coşuri şi i se tunde părul din nas. Se stabilizează în urma acestor intervenţii riscante, dar presimte un risc major de infarct cauzat de perdeaua neasortată cu noptiera şi o alarmantă creştere a glicemiei datorită atenţiei excesive a femeii de serviciu care insista să-şi facă poze cu el, cu un telefon demodat şi incredibil de ieftin.

Se linişteşte doar când i se aduce la cunoştinţă că va petrece următoarele 14 zile ca un bolnav de lux, cu tot etajul doar pentru sine, drept pentru care îi revine pofta de mâncare şi gustă demn o linguriţă de icre negre trimise de amicul Mazăre de la Constanţa. Evident că nu l-a crezut că le-a muls personal cu mânuţa lui, dar Mazăre poate fi aşa de drăgălaş când inventează, încât s-a prefăcut că-l crede.

În încheiere, aş dori să subliniez că o femeie cu cezariană părăseşte spitalul în maximum 7 zile, în condiţiile în care din ea se extrage un pui viu şi nu un glonte imaginar care ulterior e găsit ba acasă, ba în birou, ba într-un misteţ. Mai răsfiraţi băieţii cu propaganda, că nu ne-am tâmpit cu toţii. Nu încă.

Apusul unei epoci, sau cum să ieşi din politică pe targă

Ceea ce s-a vrut o dramă naţională menită să-l victimizeze pe condamnatul Adrian Năstase, s-a dovedit a fi o piesă de teatru de prost gust şi-o regie defectuoasă. Fularul înodat elegant la gâtul acestuia, reţineţi, nici măcar înfăşurat, nicio urmă de bandaj, mască de oxigen, sânge, doar privirea lui Năstase înspre picioarele proprii la coborârea din Salvare, trădând grija  de a nu aluneca de pe targă, ultima grijă a unui om care tocmai ar fi încercat să-şi ia zilele.


Cu ce se deosebeşte Adrian Năstase de individul beat care se urcă pe stâlp şi ameninţă cu sinuciderea deşi ştie toată lumea că nu are de gând s-o facă? Cu absolut nimic, amândoi caută acelaşi lucru: atenţie, spectacol şi în final, o rezolvare favorabilă şi rapidă a problemelor sale. Cu puţină demnitate, Adrian Năstase s-ar fi prezentat azi la poarta puşcăriei ca un bărbat, dovedind că e capabil să-şi asume greşelile, pentru că indiferent de nevinovăţia pe care a clamat-o atâţia ani, el ştie sigur că cei doi ani de condamnare sunt un fleac pe lângă cât ar fi meritat în realitate. În loc de asta, a preferat să se zgârâie niţel la una din guşi, să facă circ mediatic şi să părăsească scena politicii româneşti pe targă.


Personal, sunt sceptică şi că ar exista vreo plagă împuşcată, recuzita şi absenţa protocoalelor riguroase ale Salvării, îmi întăresc dubiile. Un om cu suficienţi bani, a cărui principală ocupaţie în ultimii 20 de ani a fost corupţia şi lupta pentru putere, scenariile şi mânăriile de culise, e capabil să-şi regizeze chiar şi o înmormântare falsă pentru a scăpa de pedeapsă, ştiind că în tot acest timp, televiziunile de casă vor întreţine cu sârg un circ mediatic menit să victimizeze un fost prim ministru, culpabilizând "nedreptatea" care i se făcuse.


La toate acestea, s-a adăugat feţişoara suferindă a actualului prim ministru care n-a pierdut ocazia să-şi tragă spuza pe turta proprie, aruncând vina acestei "tragedii" desigur, pe Băsescu, vinovat că a crescut o generaţie de oameni ai legii care nu se mai lasă intimidaţi nici de bani, nici de putere şi nici de guşile suprapuse a vreunui politician. N-aş fi sigură că domnul Goe nu s-a bucurat niţel crezând că evenimentul de aseară va ţine azi prima pagină a presei, dându-i răgaz să respire şi să-şi împacheteze soldăţeii de plumb pentru Bruxelles, sau măcar să-şi exerseze morga de mare politician revoluţionar în oglindă. Totuşi, aşa cum am văzut eu în tentativa jalnică de suicid o înscenare patetică, un teatru prost, sunt convinsă că subiectul multiplelor plagiate ale lui Ponta va sta ţeapăn şi azi. Mai ţeapăn decât ăştia doi "bărbaţi".


Trăim istorie şi nu datorită faptului că Năstase a dovedit că unde nu sunt ouă n-ai ce număra, ci pentru că a început primenirea clasei politice prin ea însăşi, natural, prin simplul instinct de conservare comun tuturor animalelor de pe planetă, inclusiv cele politice. Nu există profesor mai bun decât frica. Frica de puşcărie.

luni, 18 iunie 2012

Ştirile apocalipsei 15

Apocalipsa de azi nu începe cu o ştire propriu zisă, oricum a aflat deja jumătate de planetă că nici premierul celui mai "curat" guvern al României, n-a considerat că a da cu copy paste din munca altuia, nu se numeşte furt. Că doar însuşi tătucul Iliescu s-a referit zeflemitor la proprietate ca fiind un moft şi el vorbea de proprietăţi imobiliare, că de astea intelectuale... fugi dom'le d-aici, astea-s fandoseli de chiaburi asupritori în vreme ce proletarul sărac şi cinstit, cu origine sănătoasă îşi tocea coatele la Academia din Moscova...

Acuma... Eu sunt convinsă că Doctor Ponta n-a plagiat, doar s-a inspirat puţin mai mult de la alţii şi-a uitat, vorba lui Guşe, să pună acolo nişte amărâte de ghilimele ('reaţ ai dracu' de cârcotaşi cu gramatica voastră cu tot), iar proaspăta Comisie de Etică îmi va da dreptate, reparând astfel imaginea de revoluţionar nepătat a premierului şi va indica adevăratul vinovat pentru această blasfemie, Băsescu dictatorul.

Gurile rele zic că Il DOTTORE ar trebui să demisioneze cu guvern cu tot, eu zic să-l mai lăsăm că distracţia abia a început, poate se mai uită cineva şi peste tezele lui Năstase, Iliescu şi cu voia dumneavoastră, peste a lui Vanghelie din clasa a 8-a la limba română, când i s-a dat conjugarea verbului "a fi", şi-a luat nota 2.



sâmbătă, 16 iunie 2012

Guvernarea Ponta, sau cum să distrugi o ţară

Sunt tare curioasă ce păzeşte societatea civilă, ONG-urile şi restul ţuţărilor care răcneau din toţi bojocii că nu mai suportă dictatura băsesciană, acum când rând pe rând, într-o sfidare neruşinată guvernul uslamist calcă în picioare 22 de ani de libertate, tăind şi spânzurând, numind pe criterii politice şi clientelare oameni meniţi să "spele" diverşi indivizi şi situaţii.

În vreme ce bizonii votanţi, revoluţionarii de carton plătiţi pe la colţuri cu 50 de lei fugăresc cotarlele vagaboande să le caute-n cozi de covrigi, PSD-ul face ce ştie cel mai bine: pregăteşte terenul pentru jaf, dă târcoale la visterie, pregăteşte muniţia pentru tunuri şi ascute ţepele, alea pe care le vor da statului în deplină legalitate, pentru că şi legile şi le schimbă după cum le convine.

Nu-mi amintesc de nicio perioadă de după '89 în care sfidarea unor aşa zişi politicieni să fie atât de evidentă şi nici ca populaţia să fie atât de îndobtocită, graţie diverselor trusturi de presă cu televiziunile lor devenite canale de deversare a dejecţiilor celor mai infecte minţi care au populat vreodată spaţiul public.

N-am idee câţi dintre bizonii aplaudaci ai USL-ului s-au dezmeticit între timp, sau dacă a făcut-o vreunul... Dacă a simţit unul dintre indivizii ce-şi doreau un prim  ministru manevrat de minţi diabolice şcolite după manuale de îndobitocire staliniste, dacă vreo minte netezită de Antena3 şi OTV a avut o tresărire cât de mică  amintindu-şi de mineriadele lui Iliescu. Dar ce spun eu aici? Probabil că şi atunci au aplaudat şi-au sărutat labe de primate mânuitoare de cazmale şi bâte corecţionale.

Nu în ultimul rând, mă întreb dacă există vreun aşa zis jurnalist care-a pus umărul din greu şi contra cost la clădirea acestui turn Babel de infractori corupţi, incompatibili, plagiatori şi incompetenţi, pe care să-l mustre conştiinţa barem la gândul că şi copiii sau nepoţii lor vor fi nevoiţi să trăiască într-o ţară în care însuşi guvernul  se pişă pe legi şi pe Constituţie şi a cărui unic scop este netezirea drumului pentru jaful care va urma şi aruncarea norodului în cea mai neagră sărăcie morală şi materială, izolare şi-n final, în braţele fleşcăite ale mereu flămândei Rusia.

Nu vă faceţi iluzii, distrugerea României a intrat în linie dreaptă, bucuraţi-vă de libertate cât mai există. În curând vor înţesa străzile şi netul cu patrule ale Gărzii Patriotice. Îşi mai aduce aminte cineva? Dacă nu, Antena3 a turnătorului Voiculescu şi-a îndeplinit misiunea cu succes.

marți, 12 iunie 2012

Ne mai deşteptăm şi noi, sau ne ducem naibii?

Mărturisesc că nu mai pot şi-s la capătul răbdării... Am impresia că suntem pe-un derdeluş şi ne tot ducem la vale fără să ne putem opri decât în prăpastie. Oamenii ăştia care ne guvernează distrug tot ce s-a construit în ani cu o viteză incredibilă. Demontează, demolează, distrug cu o furie şi o grabă - de înţeles de altfel, dat fiind faptul că reformele care s-au făcut n-au fost deloc dorite, ba dimpotrivă.

Aş zice să fim foarte atenţi,  pentru că miroase tare a restauraţie, a demolare a  statului de drept şi a izolare. Nu putem sta cu mâinile-n sân aşteptând să vedem ce se întâmplă, pentru că nu ne putem aştepta la nimic bun. Nu ne putem scălda în iluzii bazate pe promisiunile populiste ale USL-ului. Când şi-a ţinut PSD-ul vreodată cuvântul? Când a muncit în interesul ţării? Îşi mai aduce aminte cineva, sau ne-am tâmpit de tot cu toţii? Când vi s-a părut Dan Voiculescu un om de caracter ca să-i daţi voie să vă conducă din umbră? Când a fost turnător la Securitate, sau când v-a manevrat să ieşiţi pe străzi să-i faceţi jocurile de culise? În cine vă-ncredeţi din partidele care compun USL-ul? Cumva în PNL? Îmi pare rău s-o spun, dar PNL nu mai există aşa cum îl ştiam noi: ceea ce a rămas din acest partid istoric se rezumă la ambiţiile personale ale unei singure persoane: Crin Antonescu.

Acum, circul cu Consiliul Europei şi urmează inevitabil circul suspendării preşedintelui, iar pe Ponta îl văd mai des la televizor decât pe Ceauşescu. Îndemn la luciditate, măcar în ceasul al doisprezecelea... USL-ul nu demolează doar statul, justiţia şi legea, el demolează ţara, o pradă şi-o aruncă cât colo când nu mai are ce stoarce de la ea. Şi dacă tot suntem pe derdeluş, e cazul să ne-nfigem călcâilele şi să frânăm alunecarea cât mai e timp, pentru că prăpastia e mai aproape decât putem bănui.

P.S. Pentru cei care îşi fac iluzii că senatorii şi parlamentarii PDL care au trecut cu arme şi bagaje la USL că au făcut-o gratis, să mai reflecteze puţin, pentru că sumele ce se vehiculează că ar fi fost date în schimbul trădării cât mai uşoare şi lipsite de insuportabile procese de conştiinţă, ar fi fost între 100.000 şi 200.000. Euro, binenţeles.

duminică, 10 iunie 2012

Trista despărţire de speranţă

Nu am nicio scuză dacă până la vârsta asta m-am încăpăţânat să cred în poporul meu... Aveam aşa o viziune romanţată în care Patria se întrupa într-o femeie frumoasă, cu cozi împletite, îmbrăcată în costum popular sau un bătrân dac bărbos cu privire dârză. M-am lovit de realitate ca de-un zid de beton cu nişte cuie în dreptul capului. Femeia cu cozi împletite era de fapt o ţoapă cu doi dinţi în gură care ţipa isteric că vrea dreptate. Dacul fioros s-a transformat într-un cocalar cu pantaloni trei sferturi, şlapi şi burdihanul dezgolit, duhnind a mici şi bere, ascultând manele şi scuipându-mi coji de seminţe pe pantofi.

Varianta romanţată s-a risipit ca fumul de la grătare, mi-a rămas mâna întinsă să prindă himera. Până să mă dezmeticesc, se dusese. Am rămas cu senzaţia de pumn în plex şi m-am simţit străină, într-un loc străin, unde doar memoria morţilor mei îmi confirmă că am rădăcini în pământul ăsta.

Am plâns muţeşte toţi anii, fiecare clipă în care am sperat... mi-am plâns chiar încăpăţânarea de a crede în poporul meu. Câtă risipă făcusem şi cât de inutil! Am îmbrăţişat cu inima femeia cu cozi împletite şi bătrânul dac, apoi le-am dat drumul, i-am eliberat ca pe nişte fluturi. Locul lor nu e aici, e în altă lume care nu există. Nu exist nici eu, pentru că nu mai am voce... crănţinitul seminţelor, manelele şi motoarele turate ale BMW-urilor mi-au acoperit-o, iar ceea ce credeam eu că e ţipăt era de fapt un miorlăit de pisică muribundă.

Păcat... iubeam himera aceea, îmi mângâia sufletul îmi bucura mintea şi mai cu seamă, ascundea putreziciunea realităţii pe care refuzam s-o văd. În faţa mea sunt două drumuri: cel al resemnării şi cel al turmei, înţesat cu căcăreze. Unii încă mai cred că-s drajeuri de ciocolată.


duminică, 3 iunie 2012

Când o-nţărca Bălaia

Cui nu i-a ieşit încă pe nas şi bube pe corp de la atâta „bun simţ” oferit de noua putere, să nu dispere, nu e totul pierdut. Mai avem timp câteva luni iar cu puţin ghinion, ne putem pricopsi cu ea pe termen nedefinit, ocazie cu care vom „înţărca Bălaia” cu toţii. Cine nu ştie cine e Bălaia şi de ce trebuie înţărcată, să consulte Manualul Democraţiei scris de viitorul fuhrer Crin Antonescu, aflat pe noptiera domniei sale lângă anti-cearcăn şi crema de zi pe care o foloseşte desigur tot noaptea când se trezeşte ceva mai târziu ca de obicei.

Domnul Crin Antonescu s-a văzut nevoit să-şi scurteze sau mai bine zis, să-şi întrerupă des somnul de frumuseţe, pe motiv că în timp ce dormea, copilotul, tovarăşul de revoluţii şi primăveri arabe, de revolte „spontane” şi nebunii guevariste, îşi luase nasul la purtare ameţit de aerul rarefiat al puterii, îmbătat de propria-i imagine din fotoliul alb de cocalar din care dăduse interviu Andreei Creţulescu.

Dormise Crin Antonescu şi când Micul Che ceruse jumătate din regimentul de gardă şi jumătate din împărăţie, fără să ţină cont deloc de faptul că el, Crin Antonescu va fi preşedinte cât de curând, iar un preşedinte fără jumătate de regiment, e ca patul fără cearceaf sau ca perna fără faţă de mătase. Aţipise niţel şi când Victor Ponta s-a dus în Afganistan, iar la trezire a simţit un miros ciudat. Mirosul trădării. La început fusese doar o adiere, apoi puţise de-a dreptul, cu ocazia în care camaradul său (încă-l mai numea aşa, dar cu amărăciune), îşi exprimase intenţia de a merge el la Consiliul Europei şi nu dictatorul Băsescu, caz în care Crin s-ar fi văzut privat şi de acest drept în momentul în care va fi preşedinte.

Înţelese că tovarăşul său îi uzurpa una câte una prerogativele şi temându-se că lui Victoraş i-ar putea trece prin cap ce e mai rău şi anume să facă Republică Parlametară, caz în care el ar fi avut un rol pur decorativ, fără să-şi poate exercita abilităţile şi pornirile dictatoriale şi mai ales, fiindu-i imposibil să înţarce Bălaia. Disperat şi revoltat, s-a dus cu pâra la Dan Voiculescu care înţelegând gravitatea situaţiei, îl asmuţi pe turbatul de Stan să-l facă pe Ponta albie de porci la televizor.

Se mai linişti puţin viitorul preşedinte, cu toate că nici în Dănuţ nu avea prea mare încredere, mai ales de când aflase că poftea la Loterie. Suspină adânc cu mare tristeţe şi-un căscat de lehamite în timp ce-şi punea cu grijă capul pe perna de mătase... Hotărî cu amărăciune că într-o zi îi va spune lui Victor că de fapt nu l-a iubit niciodată, ba nici măcar nu l-a plăcut deloc. Îşi strânse ochii îndurerat, atent să nu scape lacrimile rebele ce se încăpăţânaseră să se adune în colţul ochilor săi albaştri şi cu o ultimă sforţare înainte de a aluneca în lumea viselor îi făcu cel mai aspru reproş camaradului său: Nu te credeam chiar aşa, măi Victore...

Adormi şi un zâmbet candid i se aşternu pe faţa de flăcău trecut... Se făcea că era Împăratul Roş şi lângă el, Bălaia tocmai înţărca.

miercuri, 30 mai 2012

Guvernul Ponta - Consens naţional

Mi-am reglat bioritmul după discursul de la prânz al domnului Ponta şi-am simţit o pace interioară, de-mi venea să iau de mâini tot poporul din Piaţa Decebal de la mine din oraş şi să cânt kumbaya milord, kumbayaaa.

Dădusem ochii peste cap când a zis că niciodată de acum 22 de ani n-a fost aşa un consens electoral ca acum. „Trăiască şi înflorească” mi-am zis... de-acum încolo totul e stabilit, nimic nu mai e la voia întâmplării. Deschid vechiul carneţel cu ode, ascut creionul HB pe care nu l-am folosit de pe vremea în care aveam desen tehnic la şcoală. Mă simt pregătită să scriu un imn de slavă în cinstea conducătorului iubit care-mi zâmbeşte numai mie de trei ori pe zi, dimineaţa, la prânz şi seara, ca o pastilă amară dar necesară sănătăţii mele. Iau hapul pe nemestecate pentru că mi-au zis la televizor că e unicul remediu contra bolilor necruţătoare care aş putea să le iau de la imperialişti şi alte elemente destabilizatoare.

Domnul Ponta îmi zâmbeşte larg şi-mi spune că el dacă ştia că miniştrii numiţi de el erau nişte plagiatori de duzină, dădea cu ei de pământ de nici praful nu se alegea de ei. Eu îl cred, că-mi place cum stă la pupitru cu faţa lui de intransigent şi-n plus, abia aştept să-l văd şi diseară pentru că am devenit dependentă de el. Nu-mi pot imagina niciun prânz, nicio cină fără primul meu ministru care e glumeţ din cale-afară: acu’ zice că dă, acum că nu are de unde. Eu înţeleg pentru că nu te joci cu greaua moştenire şi să ne înţelegem... Domnul Ponta ar de la el dacă ar putea, însă nu poate: bona thailandeză costă mult, maşinile de curse, habar n-aveţi, în plus mai trebuie să-şi ia ochelari noi.

Cine-şi închipuie că e uşor să fii prim ministru, se înşeală! Toate costă şi bani nu sunt. În plus, pensionarii ăştia trebuiesc protejaţi până la alegeri, nu poţi să le rupi parizerul de la gură cu taxa de solidaritate, mai ales celor care-şi servesc parizerul pe Coasta e Azur, că Băile Felix cică ar fi radioactive.

În fine... Domnul Ponta are şi el sensibilităţile lui şi mai ales, e şi el om! Credeţi că e uşor să guvernezi o ţară la televizor?

duminică, 27 mai 2012

Starea naţiunii la o lună de guvernare şi concluzia firească - O gloată proastă

S-a împlinit o lună de... de... să nu-i zici guvernare, că-ţi sparg gura.

S-a împlinit o lună de manevre, cam ca la război: s-au săpat tranşee, s-au asigurat poziţii, s-au înarmat trupele şi chiar şi gamelele păreau noi... Un pic lustruite, să nu creadă răcanul că nu e important, ba chiar şi un plus la raţie a primit, că de unde să ştie prostu', talpa ţării că el va fi primul aruncat în foc, "barem să crape cu burta plină", şi-au zis ofiţerii.

Abia ce s-au dezmeticit soldaţii mai răsăriţi la minte, dar parcă a fost cam târziu: le căzuse adevărul în cap şi coborâse undeva la ficaţii ăia măcinaţi deja de ura pe care nici măcar nu ştiuseră s-o motiveze. Dacă-i întrebai, se scărpinau în cap lungeau un "ăăăă" ca să câştige timp, înşirau litania cu "păsărică" şi "ţigancă împuţită", după care se apucau ca din senin să te-njure de mamă, de prescură şi de morţi, de parcă morţii mamei altora se sculaseră din morminte şi-i trimiseseră pe ei să scuipe pe steag şi să dea cu cascheta de pământ.

Prinsese gloata glas de se crezuse buricul pământului... Îşi ţinuse pumnul strâns şi gura schimonosită ca-n imaginile alea vechi de la Revoluţia Culturală din China când poporul chiar credea că în el stă puterea, că toate se petrec după voinţa lui, după creierul lui colectiv, prost şi îndoctrinat de oricine, precum curvele acelea despre care se spune că "numai trenul şi cine n-a vrut, n-a trecut peste ele". Gloata se umflase de importanţa cu care fusese amăgită că o are, exaltarea revoluţionară o cuprinsese ca o beţie: era invincibilă. Ţipase, cărase sicrie şi cruci, scrisese măscări şi vorbe grele pe cartoane pe care şi le atârnase de gât, răcnise după mâncare, după pâine, abia ridicată de la masa unsă de sarmale şi udă de vin. O trimiseseră alţii de pe la televizor, amăgind-o că ea chiar contează şi ea se dusese proasta de parcă mintea-i fugise de-acasă înaintea ei ca o găină fără cap.

Se trezise într-un sfârşit buimacă şi mahmură, fără să înţeleagă că fusese folosită şi răcnise: "Păi, aştia-s mai răi, eu i-am adus, eu îi alung!" Proasta încrezută cu poalele-n cap bombăne... Îi vine insistent în minte zicala aia cu "ai grijă ce-ţi doreşti, că s-ar putea să ţi se-mplinească"... Se înfurie şi se amăgeşte în gând că poate repara oricând ce tocmai stricase, că face, că drege, că-şi ia sicriul în spinare, pancarta de gât şi sticloanţa-n buzunarul de la piept şi schimbă lumea exact când are ea chef.

Biată găină fără cap... alergi buimacă prin viaţă fără să pricepi nimic din ea, dându-ţi ultima suflare la fel de nelămurită ca atunci când ieşiseşi din găoace şi-ai crezut că odată cu tine se schimbă lumea... Asta e lumea ta, la fel de alienată ca şi tine, de putredă şi proastă. Asta ai vrut, să pieri de satârul promisiunilor mincinoase, pentru că cei pe care i-ai vrut înapoi ştiu foarte bine cât de naivă şi cât de uşor de păcălit eşti. Ştiau că două grăunţe în plus ţi-ar fi de-ajuns, pentru că tu nu ai alte aşteptări de la viaţă decât o guşă plină, flămândo!

miercuri, 23 mai 2012

Cronică de război

Ora 19,30 Dl Goe s-a deplasat în cel mai periculos teatru de război din Afganistan, popota ofiţerilor unde i s-a cântat "Cine-i născut în ianuariiie, hai sus, hai sus, hai sus". Cuprins de importanţa momentului, dl Goe a ţinut un lung discurs despre dictatura băsesciană până când a constatat că trei sferturi din asistenţă sforăia de mult. Celălalt sfert format din Corina Dragotescu şi cameramanul ei, se ruja.

Ora 0,10. Dl-ului Goe i s-a dat un binoclu cu infraroşii pe motiv că ochelarii săi reflectă lumina şi ar fi putut fi confundat cu un submarin rusesc eşuat acu' douăj'de ani în praful ostil al Afganistanului.

Ora 1,20. Dl Goe Ponta primeşte o puşcă de jucărie şi trage la ţintă în nişte cutii de bere lăsate de americani. Corina Dragotescu transmite live cu mare greutate, din cauza orgasmelor multiple.

Ora 2 am. Ofiţerii români îl culcă pe d Goe cu forţa tocmai când voia să tragă cu lansatorul de rachete. Dl Goe plânge.

Ora 3 am. Dl Goe se zvârcoleşte-n somn, iar SPP-iştii se jură că au auzit de cel puţin 10 ori cuvântul "mami".

Ora 5 am. Dl Goe este trezit. E îmbufnat şi jură că se va plânge la ministrul de externe de condiţiile oferite de corpul ofiţeresc. Nu tu safari, nu tu vânătoare de antilope sau măcar de băştinaşi.

Ora 7 am. Dl Goe este urcat cu forţa în avion cu o etichetă lipită de spate pe care scrie "Ponta e un bou". Dl Goe confundă buna dipoziţie a staff-ului cu admiraţia. Doar Corina este tristă şi-l priveşte cu ochi lăcrămoşi. D-lui Goe i se face milă şi-o ia protector după umeri "Ce faci păpuşea, te plinbi?".

marți, 22 mai 2012

S-a suit scroafa-n copac

Dl Goe a luat-o pe Corina Drăgotescu în voiaj de agrement prin Afghanistan, iar după transmisiunea zâmbitoare şi încărcată de zâmbete lipicioase ale Corinei de aseară când făcuseră o escală prin Azerbadjan, înţelegem că ei fac love nu war. Acuma, să nu mă-nţelegeţi greşit, nu la dragoste trupească mă refeream, mi-e greu să mă gândesc la Corina ca la o femeie obişnuită, ci un fel de comuniune consensuală, de-o sacralitate şi-o dragoste nemărginită, bazată pe convingeri comune şi-anume că Băsescu e rău, iar tot ce reprezintă USL-ul e bun, mai ales orientarea vădită spre idealurile neîntinate ale comunismului rusesc.

Ne-am întrebat şi nu doar noi cu ce mandat s-a dus Ponta să viziteze trupele, mai cu seamă că el nici măcar nu e membru CSAT, în concluzie n-ar avea ce căuta acolo în calitate oficială, decât el mult dacă i s-ar permite să se joace cu găletuşa în praful azer, sau să tragă o pipă cu opiu mângâiat pe frunte de Corina Dragotescu. Cum el însă se pişă pe instituţiile statului, pe protocoale şi alianţe, pe demnitarii care nu zic ca el, după ce că nu-l satură Dumnezeu de apariţii tv, am ajuns să anticipez alea două ore de jurnal în care o să fim puşi la curent cu vizitele şi măreţele realizări a marelui Răzgâiat şi ale guvernului SĂU. Megalomania lui Ponta nu cunoaşte limite, obrăznicia la fel. De la nimic nu se dă înapoi, chiar dacă ar trebui să ştie că circul pe care-l face ne afectează imaginea în afară, dar cum n-a dat semne că i-ar păsa cât negru sub unghiile de dizident ale lui Iliescu de românii pe care-i face de râsul lumii, mă-ndoiesc că ar avea vreodată mustrări de conştiinţă, că ruşine sigur n-are.

Ia-le mă tu pe toate, fă-te preşedinte, rege, împărat! Ia-le şi du-te cu ele, fă-ţi o ţară a ta şi a adormitului ălalalt şi alternaţi puterea între voi ca Putin şi Medvedeev, dar nu o dată la 4 ani, ci săptămânal ca să nu vă certaţi ca târfele pe locul de produs! Duceţi-vă unde şi-a dus mutu' iapa şi şi-a înţărcat dracu' copiii şi să veniţi când v-oi chema eu înapoi!

miercuri, 16 mai 2012

Ştirile Apocalipsei 14

Prima ştire a apocalipsei este că ea vine în ritm de sirtaki, cu iz de ouzo, cu nisip alb între dinţi şi aer sărat dinspre Grecia şi oarece damf de brânzică de capră mulsă de vreo Bubulină modernă care şi-a pierdut bucăţica de plajă pe care avea pensiunea.

A doua ştire a apocalipsei e că departe de a ne simţi vreo clipă trişti sau îngrijoraţi pentru soarta grecilor (da, ăia care n-au avut ce face şi-au inventat democraţia), venim la parastas aducând prinosul de recunoştinţă în produse naturale, respectiv berea la pet, micii la caserolă şi maneaua, această perlă culturală cu iz bizantino-ţigănesc, c-aşa a supravieţuit rumânul în vremuri de restrişte... mereu cu capul plin, beat de supărare sau de fericire.

O vorbă veche zice că "mai rău să nu fie" şi în cuvintele astea zace o întreagă filozofie de viaţă care ar justifica în mare măsură comportamentul haotic românesc... Noi nu spunem "mai bine să ne fie", doar să nu ne fie mai rău, adică "las-o mă că merge-aşa".

Yasoo, hop-hop!

Să distrugem România cu bun simţ

Cu toate că am spus în nenumărate ocazii că nu sunt politically correct, mi se reproşează frecvent că nu dau în PDL şi în Băsescu. Cred că e nevoie să fac unele clarificări ca să priceapă tot ipocritul şi fandositul sensibil la expresiile de neiertat ale preşedintelul "ţigancă împuţită, păsărică" etc, expresii pe care dacă am fi atât de corecţi cum ne dăm şi vrem să fim percepuţi, am recunoaşte că le folosim şi noi.

Nu mă interesează motivele şi motivaţiile subţiri ale celor care-l antipatizează şi-l urăsc pe diktator, cum nu mă interesează deşi mă intrigă simpatia lor pentru alde Ponta şi Antonescu. Pentru mine lucrurile sunt simple: Ştiu cine e PDL-ul dar mai ştiu că în ultimii ani, de bună voie sau siliţi de conjuncturi şi chiar de diktator, au făcut în aşa fel încât România să nu ma fie privită ca o ţară de mâna a treia, un fel de groapă de gunoi a Europei. Justiţia a început să dea semne de independenţă, structurile statului de eficienţă, iar cel mai important în aceşti ani de criză profundă şi parcă nesfârşită, economia şi inflaţia au fost ţinute sub control.

De Emil Boc s-au spus şi s-au scris tone de mizerii... Că e umil, că e sclavul lui Traian Băsescu... Să nu mai vorbim de epitetele şi injuriile care i s-au adus, toate acestea culminând cu umilinţa acelei filmări comentate de un pretendent la preşedinţia României, Crin Antonescu. Cu toate acestea, nimeni nu i-a negat corectitudinea, cu excepţia reptilelor cu limba despicată de la microfoanele varanoide şi probabil că mai târziu când ne vom fi trezit cu toţii din coma profundă în care zacem ca nişte legume dependente de tuburile... catodice, îi vom da ceea ce merită: recunoaşterea şi recunoştinţa pentru munca dezinteresată pe care a depus-o în slujba noastră. Spun dezinteresată pentru că presupun că salariul de prim ministru nu compensează părul cărunt, despărţirea de familie şi umilinţele la care a fost supus şi jignirile fără nicio limită.

Înţeleg că există români care văd în socialism soluţia de salvare a ţării şi chiar bunăstarea sa, cu toate că n-a trecut atât de multă vreme de când am decis cu toţii că socialismul nu e bun. 22 de ani nu sunt atât de mulţi încât să fi uitat, să ne fi pierdut memoria, dar sunt suficienţi ca PSD-ul să-şi fi înfipt bine tentaculele de caracatiţă hulpavă în minţile celor care văd statul drept sursă de venit, sursă de pomeni nesfârşite. Promisiunea pomenii e mult prea dulce pentru cei care au doar grija stomacului propriu şi a căror atenţie nu depăşeşte propria persoană. Mi-e greu să cred că cei care votează stânga de 22 de ani au sentimente idealiste în care comunismul arată ca grădina Edenului unde unul vânează şi mănâncă toţi puturoşii pe motiv de echitate socială. Mi-e şi mai greu să înţeleg încăpăţânarea cu care susţin USL-ul, cu toate că proaspătul guvern a demonstrat deja ceea ce era de demonstrat şi anume că e depăşit de situaţie. Ce face guvernul în schimb? Nu ştim să mergem înainte, ia să ne ducem îndărăt că acolo ştim drumul, am mai fost şi nouă ne-a fost bine! Cum altfel se poate explica declaraţia primului ministru că va mări salariile bugetarilor indiferent dacă economia o ia la vale? Ce transmite domnul Ponta prin asta, nu cumva oare e recunoaşterea pe faţă că a câştiga electoratul bugetar cu iluzia unor bani care îşi vor pierde valoarea odată cu creşterea inflaţiei, e mai important decât însăşi bunăstarea ţării?

Şi parcă n-ar fi de ajuns, leul e tot mai slab cu fiecare zi şi după cum se văd lucrurile, în final va ajunge o mâţă jigărită şi plină de păduchi, dar am înţeles că nu guvernul acesta cârpit din bucăţi de saci vechi şi deşiraţi ar fi de vină, ci tocmai turbulenta Grecie. Nu credibilitatea redusă în continuarea reformelor, ci instabilitatea internaţională, aşa vrea domnul Ponta să credem şi din păcate, sunt destui care înghit pe nemestecate acest neadevăr.

Ar mai fi un lucru... Atâta timp cât presa purică CV-urile de la Educaţie, probabil că la Agricultură se descâlcesc iţele în valoare de 60.000.000 de euro în aşa fel încât Voiculescu Goarnă să nu fie nevoit să-şi rupă de la gură atâta bănet, că are şi el o curte de lighioane flămânde de hrănit.

Pornisem de la ideea că nu sunt politically correct... Analizând mai bine lucrurile cred că sunt realistă pentru că văd ceea ce este şi nu ceea ce aş vrea să văd şi că bunul simţ invocat de USL şi susţinătorii săi, e doar o expresie ca oricare alta... Dacă ar avea bun simţ, ar pleca şi i-ar lăsa pe alţii care se pricep înainte de a provoca pagube greu de reparat. Dar cum spuneam, e doar o expresie...

Învăţământul - un moft, măi dragă!

N-ar trebui să ne mire deloc numărul mare de plagiatori şi mincinoşi împopoţonaţi cu titluri şi diplome exotice de la Universităţi de debara, pentru că statul a încurajat cu inconştienţă aceste practici. Înainte de intrarea României în UE, o mulţime de funcţionari publici s-au înscris la facultăţi doar ca să-şi poată păstra posturile pentru care dăduseră şpăgi grase de zeci de mii de mărci/ dolari, plus ce mai aveau pe-acasă şi prin coteţ sau grajd: porci şi viţei. Îmi amintesc că toţi vameşii erau studenţi la vremea aceea deşi abia reuşeau să scrijelească o frază agramată, ilizibilă. Aproape toţi, băieţi de la ţară, pripăşiţi în posturi cu mari eforturi dar cu speranţa recuperării grabnice a investiţiei.

Nu mai contează deloc că prezenţa lor la cursuri era absolut opţională şi nici că au trecut prin şcoli ca gâsca prin apă, contează doar că acum îşi flutură doctoratele şi masteratele cu tupeul mincinosului care el însuşi crede în minciuna lui. Au obţinut uşor cu un mic efort financiar patalamaua, iar acum convinşi că o şi meritau, pasul firesc e să acceadă la funcţii înalte în stat. Ar fi interesant un experiment în Parlament, să zicem: un text după dictare şi cu siguranţă am constata că pentru foarte mulţi ar fi un examen de netrecut.

Sunt oarecum resemnată... În generaţiile mai vechi e greu să găseşti oameni cu adevărat valoroşi, în cele noi, aproape imposibil. Cred că fiecare dintre noi are un amic absolvent a cel puţin unei facultăţi care nu ştie să scrie corect gramatical şi pe măsură ce trece timpul, ajungem să nu ne mai mirăm. Facultăţile se fac online, examenele se dau tot online, important e să plăteşti la timp. Fabrica de diplome funcţionează la foc continuu. La ce ne trebuie nouă un Funeriu la Învăţământ oare? Ca să distrugă un sistem comercial bine pus la punct de PSD? Cine se crede el să strice ceea ce PSD-ul a făcut cu atâta efort şi aproape fără nicio împotrivire a societăţii civile, complice tăcut şi martor a distrugerii oricărui sistem de valori? Să vină doamna Andronescu înapoi, ea ştie că românului îi place mai mult ambalajul strălucitor decât ciocolata, cutia cu sclipici, tichia de mărgăritar, ambalajul şi nu conţinutul.

Acesta este drumul spre modelarea omului nou, al obedientului, al sclavului perfect: educaţia precară, mintea incuiată şi oprită din evoluţie cu ajutorul şi concursul direct al presei, manipulat şi mânat ca vita să slujească cauze care nu sunt ale lui, nu-i folosesc la nimic ci-l ţin prizonierul lipsei de idealuri proprii. Diabolic plan, reuşită totală!

luni, 14 mai 2012

Să plece guvernul

Simt că euforia susţinătorilor USL şi a acestui guvern caraghios prin insăşi componenţa bizară şi insultătoare s-a domolit la nici două săptămâni de coabitare. Când cei mai ipocriţi aplaudaci ai uslamismului mă îndemnau să creditez şi să dau o şansă "băieţilor ăstora, să vedem ce fac", n-am ezitat să acord zero şanse la ceea ce ştiam deja că nu merită mai mult. Degeaba apare Ponta cu haina nouă de om serios, atâta timp cât la fiecare apariţie publică, nu se poate abţine să nu sublinieze că guvernul este condus de el, el stă în fruntea guvernului, guvernul e al lui, de parcă i l-ar fi lăsat vreun neam moştenire cu ţară cu tot.

Orgoliul acesta mărunt cu care-şi însuşeşte ceva ce trebuie să aparţină ţării şi nu lui personal, mă face să mă îndoiesc de insăşi masculinitatea lui. Această infatuare puerilă nu poate aparţine unui bărbat, unui om politic, ci unui puştan puber ale cărui toane adolescentine şi hormoni rebeli îi întunecă judecata şi-l fac să aibă impresia că lumea întreagă e la degetul lui mic, la cheremul toanelor şi capriciilor sale, pentru că nu se poate explica altfel încăpăţânarea de a păstra oameni total compromişi nu atât politic, cât uzaţi moral în componenţa guvernului LUI.

După tractorista innotătoare şi standfordistă care nu s-ar fi dat dusă de la Ministerul Învăţământului nici moartă, aşa cum zice gura satului că nu se dădea dusă nici din faţa camerelelor de luat vederi la sindrofii şi simpozioane, această ţaţă fără caracter şi conştiinţă ar fi rămas înfiptă în scaunul ministerial cu tupeul precupeţei care nu se mai urneşte de la taraba pe care a ocupat-o ea prima, dar presiunea publică l-a făcut pe Stăpânul Guvernului să numească în locul ei un alt plagiator, dar acelaşi tip de ţoapă cu bigudiurile în cap, împăunată cu titluri şi diplome, la fel cum erau pline de inele grosolane pe degetele năclăite de putregai de cartofi aprozaristele de pe vremuri. De data asta Ponta n-a vrut să cedeze, cu toate că şi un elev de gimnaziu care-şi copiază referatele de pe net, recunoaşte un plagiat atunci când îl vede. Sub aparenţa unei corectitudini ce se dovedeşte până la urmă a fi tot orgoliu de puţoi cu coşuri care n-ar recunoaşte că a greşit, primul ministru aruncă pisica moartă în ograda Academiei Române, căutând să câştige timp pentru a găsi printr-un miracol un pesedist curat, altul în afară de Marean Vanghelie care sigur n-a plagiat pe nimeni, sau în speranţa că gura lumii va tăcea şi astfel domnul Mang va putea continua liniştit tradiţia cumpărării diplomelor.

Un alt motiv pentru care susţinătorii USL stau zilele astea low profile, ar fi şi numirea lui Daniel Constantin la Agricultură. Ceea ce era evident pentru mulţi, nu însă şi pentru purtătorii de ochelari de cal ai celor care-au salivat intens la căderea guvernului Ungureanu, devine vizibil acum chiar şi pentru orbii satului: s-a numit omul de casă, majordomul lui Dan Voiculescu la Ministerul Agriculturii DOAR pentru a-l scuti pe acesta de la pierderea a 60 de milioane de euro. Adică, să ne-nţelegem... dai un minister cuiva doar pentru a salva banii stăpânului său, acesta e singurul motiv al numirii valetului personal, al ştergătorului de fund securist, dovedit ca fiind dator vândut varanului.

Ceea ce pentru Ponta o fi părut că ar da un plus de prestigiu borşului numit guvern USL, dar care întăreşte convingerea de neseriozitate şi bătaie de joc, a fost numirea lui Mircea Diaconu la Cultură. O vorbă veche zice că "mutu' duce pământu'", iar proverbul acesta i se potriveşte mănuşă lui Mircea Diaconu. Sub aspectul său inofensiv şi aparenta sa calitate de om de cultură, se întrezăresc apucături dictatoriale şi nu mă refer doar la presiunile pe care le face asupra adversarilor politici, ci şi asupra unora care nu mai sunt demult adversarii nimănui, pe motiv că-s morţi. În totală contradicţie cu dorinţa lui Brâncuşi de a fi înmormântat în ţara care l-a adoptat, Franţa, maestrul Mere Roşii, vrea să-i aducă rămăşiţele în ţară, că doar Brâncuşi nu se mai poate opune.

Am putea purica fiecare membru al acestui guvern în parte, dar am să mă opresc la Andrei Marga, bomboana de pe colivă. Domnul Marga însuşi este o insultă vie la adresa unui popor care de zeci de ani nu mai vrea nici mort apropierea de Rusia, dar pe care acest comunistoid l-ar azvârli în marasmul "prieteniei" cu maica Rusie doar pentru că lui îi place de Putin şi a fost prieten cu un colonel GRU. Domnul Marga nu are niciun drept să-şi răsfrângă simpatiile ideologice asupra României, nu are dreptul de a ne duce cu de-a sila pe un drum pe care l-am bătut odată şi s-a dovedit a fi cel spre prăpastie. Guvernul Ponta nu are niciun drept să gireze acest personaj de operetă Nord Coreană, ca reprezentant al diplomaţiei româneşti, atâta timp cât dorinţa de apropiere cu vestul şi SUA a poporului român s-a exprimat prin vot şi nu prin trădare şi cumpărare de senatori şi parlamentari, aşa cum s-a instalat guvernul USL. Poporul român prin reprezentantul său preşedintele Traian Băsescu, a ales pachetul cu oferta "doi în unul", PROGRES+VEST.

Totuşi, cu toată amărăciunea de a-i vedea pe aceşti gropari ai neamului la cârma ţării, cred că ceea ce se întâmplă acum e spre bine... Singura modalitate de a-l face pe om să se convingă de ceva, e să-l laşi să experimenteze, să guste şi să decidă. Mi-e greu să cred că acest guvern va rezista până în toamnă şi mi-e şi mai greu să cred că cei ce l-au susţinut vor fi atât de orbi încât să nu vadă răul pe care-l fac, amatorismul şi demagogia care au funcţionat în opoziţie, dar acum s-au dovedit a fi un simplu balon de săpun, fragil şi fără substanţă, spărgându-se la cea mai uşoară atingere.

Acest guvern trebuie să plece... Nu mai avem timp de experimente, nici de eşecuri, iar Ponta nu are dreptul să se joace cu destinele noastre doar pentru a-şi satisface orgoliile mărunte. Să mai crească, să se mai ducă la şcoală, sau să-şi facă meseria pe care cică o are în ADN, pentru că inteligenţă, bărbăţie, diplomaţie sau pic de patriotism, nu are.

duminică, 13 mai 2012

Ştirile Apocalipsei 13

Semn de apocalipsă iminentă: o săptămână de ţigănie televizată cu Pepe şi haita aceea de Oana Zăvoranu a lui, cu proaspăta cumnată şi alte rubedenii slobode la gură, ocazie cu care copiii lăsaţi de capul lor cu telecomanda în mână au avut ocazia să-şi îmbogăţească vocabularul cu expresii gen "ţigancă borâtă, împuţită, ţigan jegos, etc", cuvinte care spuse de noi majoritarii ar fi dus la proteste integalactice din partea organizaţiilor anti discriminare. Eh... ei au voie. Şi noi avem voie să ne populăm casele şi vieţile cu cu scandaluri ca la uşa cortului, scandaluri foarte pe placul televiziunilor şi-n special al celor doi iubitori de ţigănie, Măruţă şi Simona Gherghe, aceasta din urmă transformând studioul emisiunii într-o şatră veritabilă. Aş sugera să schimbe şi decorul, să monteze un cort în platou, să aducă cel puţin un cal şi trei câini şi să aprindă un foc de tabără în jurul căruia să se scuipe familiile rivale, să-şi facă şi să-şi desfacă vrăji şi descântece.

Ca să rămân în temă, azi pe toate posturile am văzut-o pe mama Cămătarilor care se plângea de persecuţiile la care sunt supuşi copilaşii ei nevinovaţi, care din cauza celor de la putere şi a trei curve, au stat la puşcărie pe nedrept. Doamna mama lu' copilaşii ăştia, să ştiţi că şi curvele alea de care zici matale au mame care au plâns când fetele lor au fost torturate, bătute, violate şi vândute, chiar dacă nu s-au dus de la 5 dimineaţa la poarta televiziunilor să le bocească. Şi să mai ştii că bărbaţii care trăiesc de pe urma femeilor ar trebui închişi, iar cheia aruncată să nu mai vadă lumina soarelul în veci.

Mulţumesc pe această cale televiziunilor că nu ne lasă să scăpăm niciun amănunt din viaţa "productivă" a acestei etnii care-a binecuvântat cu prezenţa ei spaţiul patriei noastre, fără de care n-am fi fost decât vreo Elveţie bogată şi anostă, plicitisită de atâta numărat bani... Şi dacă tot există satul ăla unde toate femeiele sunt borţoase, propun să-şi deschidă studiouri acolo, ca să poată urmări îndeaproape creşterea viitoarelor vedete tv. Nu strică niciodată să fii vizionar, ori viitorul cam... tuciuriu ni se-arată şi la propriu, dar şi la figurat.

Ca să închei în acelaşi ton, Ponta nu ne dezamăgeşte şi promite o mare ţigănie guvernamentală, după care probabil ne vom lua cu toţii traistele-n spinare şi-o să plecăm unde-om vedea cu ochii.

joi, 10 mai 2012

Despre aşa zişii intelectuali de fiţe



Motto. Simplitatea rămâne cel mai sofisticat lucru

Nu ştiu cât mă deranjează prostia gregară, prostia infatuată, prostia fudulă, dar ştiu sigur că o altă categorie de oameni mă deranjează infinit mai mult, pseudo-intelectualii nefericiţi, sictiriţi, dezgustaţi şi plictisitori de moarte. Genul acela care pare etern constipat, suferind cu privirea în zare, capul în palme, lăsând impresia că secretele lumii stau nedescoperite în creierul lor sufocat de propriul ego. Genul care nu vede mai departe de o literă pusă aiurea, o virgulă sau o frază mai lungă. Genul de imbecili care au impresia că dacă ai un limbaj simplu şi franc, eşti superficial, cei pe care echilibristica intelectuală îi situează într-o ierarhie superioară a unei elite băşinoase şi etern nemulţumită. Genul autosuficientului miorlăit, veşnic jignit de existenţa altor oameni pe pământ în afară de el, moţul, miezul, sâmburele din prună.

El te-ar desfiinţa cu o frază alambicată pe care-a scremut-o 10 minute cu intenţia clară de a te face praf, dar se miorlăie pe toate gardurile dacă-l bagi în mă-sa. Genul care nu se implică în politică, nu se duce să voteze pentru că e sub demnitatea lui... Nu are timp pentru aşa ceva pentru că e prea ocupat să-şi admire părul soios, barba încâlcită şi să-şi miroase axilele nespălate. În plus, lenea o transformă în "stări" de lehamite, dezgust profund. Cum să se ducă el să voteze, el dodoaşca universului? Păi, cine mai crează poezii abstracte din care nu înţelege nimeni nimic în afară de tovarăşii lui de cârciumă? Cine mai scrie cugetări deprimante, adevărate perle bune de inclus în manualul sinucigaşului? Cine ar mai decreta că viaţa e naşpa, oamenii sunt inutili şi că-n general totul pute?

Mai mult de atât, am bănuiala întemeiată, că oamenii ăştia au o adevărată voluptate a suferinţei... Ei nu se implică pentru că vor să aibă mereu un motiv de suferinţă, de dispreţ, de sictir, ceea ce în mintea lor infatuată reprezintă superioritatea unei elite false, putredă şi nefolositoare. Ei au nevoie să se miorlăie, să se tânguie şi să bată câmpii... să-şi deplângă tinereţea în care ei, geniile neînţelese ar fi trebuit să emigreze undeva unde ar fi fost preţuiţi, adulaţi, etc...

Drept răzbunare pentru ratarea lor, îşi revarsă frustrările şi impotenţa pe cei pe care în îngânfarea lor îi consideră vulnerabili, slabi şi uşor de doborât şi preferă femeile, pentru că în adâncul lor au rămas nişte ţărani care consideră dar nu recunosc, că o femeie trebuie să-şi ţină gura, să umble cu doi paşi în urma bărbatului adulat. Pe bărbaţi îi evită din instincrt de conservare, pentru că oxiurii despre care vorbesc se sperie de o înjurătură neaoşă. Dau vina tot pe inteligenţa lor superioară, pe educaţia aristocratică de-a dreptul, pe sensibilitatea de artist, deşi nu sunt altceva decât nişte laşi nenorociţi.

Hai sictir, băşinoşilor!

luni, 7 mai 2012

Liber la ciolan!

Suflecaţi-vă mânecile baroni PSD, daţi drumul la curele să se reverse burdihanele, în curând vă veţi îmbuiba peste măsură. Lăsaţi neliniştile ce v-au umbrit fericirea de a suge de la ugerul statului, că ale voastre vor fi din nou ţâţele sleite. Ale voastre boturi hulpave vor morfoli ultimul strop de lapte, ultimul oscior. Lăsaţi şi grijile proceselor în urmă, căci istorie au devenit... neprihăniţi ca zăpada, curaţi ca lacrima veţi fi şi liberi la desfrâu, cu foamea a multor generaţii de nemâncaţi din care v-aţi născut. Să nu lăsaţi nimic, nouă nu ne trebuie, ne vom hrăni şi de-acum înainte cu speranţe pe care voi le-aţi ucis de atâtea ori: cu puşca, cu tancul, cu bâta de miner.

Să nu uitaţi să-i aduceţi un omagiu fierbinte tătucului vostru Iliescu, fără el aţi fi rămas şi azi lăcătuşi şi ciocănari la căile ferate, aprozărese obraznice sau cel mult şefi de secţie. Mulţumiţi sistemului de învăţământ care v-a dat posibilitatea să vă umpleţi de diplome cumpărate, de titluri pompoase. Lăţiţi-vă fundurile grase pe la ministere şi priviţi-ne la fel ca şi până acum: vaci de muls. Pentru asta trăim noi, poporul, să vă îndestulăm pe voi, nesătuii, găurile negre, blestemul zilelor noastre.

Unii ar spune că istoria vă va judeca, dar eu ştiu că istoria e scrisă de învingători, iar aceia sunteţi voi, nimeni nu se poate lupta cu foamea voastră insaţiabilă. Eu însă, am să vă judec în fiecare zi şi n-am să vă iert pentru anii pe care i-am pierdut sperând în zadar, niciodată n-am să vă iert!

P.S. Nu uitaţi să hrăniţi varanul, altfel vă înghite pe voi cu premier cu tot.

P.P.S. Antonescu, Bibicule, tu degeaba rânjeşti... nu pupi la Cotroceni.

duminică, 6 mai 2012

Frământările Fuhrerului de România

Marele conducător îşi strânse nodul cravatei cu un gest scurt şi hotărât, îşi trecu degetele prin părul tot mai rar şi mai grizonat, îşi netezi cearcănele vinete, înclină capul şi-şi semeţi bărbia. Oglinda părea prietenoasă, îi arătă figura dârză, privirea impenetrabilă. Zâmbi larg dezvelindu-şi dinţii într-un rictus răutăcios, exprimând răzbunare: „Mai existaţi voi ăştia de la Evenimentul Zilei?” Repetă din mai multe poziţii întrebarea, rememorând celebra interogaţie a lui Robert de Niro: „Are you talking to me?”

Îşi mai netezi o şuviţă ce se încăpăţâna să stea ridicată în creştetul capului şi-şi înjură în gând nevinovatul frizer, apoi natura ce nu ţinuse cont că într-o bună zi va deveni candidat la preşedinţie, invidioşii şi răuvoitorii care vor susţine că perna primită cadou de la organizaţia Prahova n-a fost de cea mai bună calitate iar somnul prea lung. Ridică din umeri, îşi reluă mina semeaţă: „Mă culc când vreau şi mă trezesc când vreau”.

Ieşi binedispus pe uşă, urcă în maşină şi-şi imagină tot drumul momentul în care va arunca orice obiect cât de mic care-i va aminti de Băsescu - inclusiv femeia de serviciu, după ce va fi preşedinte. Îşi sprijini braţul pe cotieră, două degete la colţul gurii ca şi cum ar fi stat în fotoliul prezidenţial. Se foi important şi pe măsură ce se apropia de mulţimea de ziarişti, mulţumirea de sine făcu loc iritării. „Termin eu cu ăştia, unu’ nu mai mişcă-n front”. Îi zări însă pe reporterii Antenei3 şi-i reveni inima la loc. Se-nmuie şi-i privi aproape cu duioşie, se simţi protejat şi important din nou. Coborî semeţ din limuzină, îşi trase sacoul de poale cu un gest aproape brutal, iar degetele i se răsfirară iar prin păr. Îşi aminti de şuviţa rebelă şi se pleoşti puţin. Blitzurile îi deranjau ochii şi se gândi iar la aluziile răutăcioase la somnul lui.

Constată că Victor era încă euforic, ceea ce îi provocă o stare de rău. Înţelese că-si pizmuia de moarte aliatul şi aproape se urî pentru asta. Nici măcar la aceeaşi masă nu mai încăpeau, Victor se lăţise şi-i ocupase şi ceva din jumătatea lui, la fel ca martalogul din generală care-l împingea la marginea băncii şi el nu putea riposta pentru că era firav. Se-nfipse şi el la declaraţii gesticulând, doar-doar s-o simţi Victor să stea pe partea lui de masă, însă aliatul lui parcă uitase de el... „Se dă mare”, gândi neputincios. În momentul acela, o ziaristă de la Evenimentul Zilei puse o întrebare. Profită de ocazie şi-i arse un şut în fluierul piciorului lui Victor şi se grăbi să-ntrebe ca-n oglindă: „Mai existaţi?” Cinci secunde mai târziu se felicită că nu întrebase „Are you talking to me?”


Articol publicat de subsemnata pe Hydepark.ro

vineri, 4 mai 2012

Festival de comedie şi umor, Râsu'-plânsu'

După vreo două zile de dat cu tesla-n ouă, de văietat şi căinat, de revoltă şi umori şi pe principiul sănătos că orice minune ţine trei zile, iată că cea de-a treia, a venit cu amuzament. Dar ce zic eu amuzament! Ştiţi bancul ăla cu astrele horoscopului care-ţi zâmbesc lunea, marţea iar sâmbăta se cacă pe ele de râs? Ei bine, cam asta a fost atmosfera generală de azi.

De la tăiat vene - la râs cu lacrimi iar motive am avut destule: ministruleţul Trasparenţei, Eficienţei şi Indulgenţei Plete Lungi, a rămas pe dinafară pe motiv de incompatibilitate. Acuma, nu c-ar fi avut Bibicul vreun rost prin Ministerul inventat anume pentru feţişoara lui imberbă care-mi aduce aminte de anii de Ministru al Sporturilor ai lui Fuhrer Antonescu, dar Caesarul Ponticus Sublimus Pilotus Ralius a vrut să facă o aroganţă în semn de mulţumire pentru lungile ore pierdute prin studiourile Antenei3 de AllStar, în scop de lustruire a augustului fund de viitor premier desemnat.

Cel mai mare motiv de amuzament a fost însă CV-ul plin de greşeli de ortografie al doamnei ministrese Corina Manivelă Dumitrescu, absolventă a Şcolii Profesionale Standfordeşti - secţia sculeri-matriţeri, ulterior transformată în secţia vulcanizare, iar ziariştii răuvoitori au înţeles că doamna s-ar fi referit la California din America deşi în realitate era Calefornea, un cartier obişnuit de oameni drăguţi după lăsarea serii.

Sublimus Pontus a dat din colţ în colţ cu ADN-ul plin de legi şi alte băşini şi-n cele din urmă s-a spălat pe mâini şi a dat vina pe greaua moştenire care-i dăduse bătăi de cap şi insolaţii în ultimele două zile. Descurcă-te fă! ar fi zis el supărat că tovarăşii de la partid nu-s în stare nici să mintă ca lumea şi a continuat să se plângă de sărăcie-n visterie, dând prostimii totuşi o veste bună şi anume că pe lângă circul pe care l-a oferit deja, ieftineşte pâinea. Eeee? Pughibale afurisite, ia mai tăceţi din gură şi nu mai ţipaţi după REÎNTREGIRE, că Felix are de arat şi semănat vreo 2400 de catralioane de hectare de pământ de la Ministerul Agriculturii unde l-a pus pe ăla mic, cu cartiere rezidenţiale incluse în programul Prima Piscină cu Jvarovschi!

Dacă tot aşa merg lucrurile - ziua şi papagalul, poate cine ştie... mâine rămânem şi fără ministru la externe, nu de alta dar domnul Marga e cam bătrâior. Nu merg mai departe cu anticipările, mai las loc şi pentru surprize. Începe să-mi placă pre+guvernarea Ponta!

miercuri, 2 mai 2012

Turnătorul vrea linişte

Mi-e greu să descriu în cuvinte potrivite dezamăgirea, amărăciunea şi sentimentul că am fost trădată. Mi-e greu să suport neputinţa de a exprima altfel decât prin scris, convingerea că o viaţă de om am sperat inutil. Am sperat în trezirea la realitate a românilor, în unitatea şi conştiinţa lor, ca acum să descopăr ceea ce poate nu voiam să văd: că nu suntem decât o turmă buimacă de oi, proastă, ingrată, leneşă, gregară cu memorie scurtă, un fel de proasta satului de care-şi bate joc cine vrea, pe care-o au toţi la grămadă.

Proasta râde cu gura ştirbă, cu toate că-n schimbul "serviciilor", nu primeşte decât rânjete satisfăcute şi batjocoritoare de după garduri. Din când în când se revoltă flămândă fiind, dar supărarea n-o ţine decât până i se aruncă un colţ de pâine uscată şi-un pahar cu vin acru. Râde din nou, până o prinde bătrâneţea fără zestre, fără avere, fără căpătâi.

Am fost trădaţi de cei pe care i-am votat... asemeni şobolanilor, au părăsit barca găurită şi s-au transbordat pe barca poleită a vechilor şmenari, turnători, devalizatori, oameni pătaţi, compromişi şi nedemni. Am acceptat tăcuţi ca întotdeauna, ca un guvern proaspăt format din oameni tineri, condus de impecabilul Mihai Răzvan Ungureanu, să fie doborât cu sprijinul trădătorilor în favoarea unui guvern condus din umbră de foşti securişti şi KGB-işti, a căror interese personale sunt infinit mai importante decât binele naţiunii, această proastă a satului, ştirbă şi etern zdrenţăroasă.

Mă simt la fel ca în anii '90, când începusem să văd adevărata realitate, ca la suspendarea preşedintelui. Acum, mi-e foarte clar ce urmează: oştile vor fi trimise în pieţe să ţipe isteric, să danseze pinguinul şi să-şi care sicriele, crucile şi mizeriile verbale, să doboare preşedintele. Marii şmenari au nevoie de spaţiu de manevră, ei vor să fure fără să fie deranjaţi, fără oprelişti, fără limite. Vor linişte.