sâmbătă, 24 decembrie 2011

Crăciun cu pomeni

Mama mea n-a fost o persoană religioasă. M-a învăţat o rugăciune, probabil singura pe care o ştia : "Înger îngeraşul meu". Nu cred s-o fi spus de mai mult de zece ori dar de fiecare data, o făceam împreună, probabil cînd era ea bine dispusă şi simţea uşoare înclinaţii spre misticism.

Nu m-a învăţat niciodată cele zece porunci şi cred acum că nu le considera importante. Poruncile de pe vremea lui Moise, legile  de acum nu sunt pentru oamenii normali, ci pentru cei care le-ar încălca. Nu ucid, nu fur, nu înşel, nu pentru că legea m-ar pedepsi, ci  pentru că deosebesc binele de rău.

În schimb m-a învăţat să nu cer, să nu primesc pomană de la nimeni, niciodată, sub nicio formă. Femeia aceea mărunţică, tunsă scurt, severă şi nefiresc de aspră mi-a dat poate lecţia vieţii mele: Să nu iei de la nimeni nimic!

N-am înţeles atunci de ce nu mă lasă să fac schimb de haine cu prietenele mele, dar înţeleg acum cînd văd degradarea atîtor oameni care întind mîna după pomană. Oameni care nu au neapărată nevoie. Oameni care nu rabdă foame, nu îngheaţă de frig, dar se distrează rupînd porţile lui Becali de Crăciun. Oameni care nici măcar nu păstrează aparenţele unui ritual  ci scandează că vor bani. Oameni care alde Becali îi încurajează an de an să vină la poarta lui ca să ceară fără a da în schimb nici măcar o amărîtă de colindă.

 Becali e europarlamentar, ne reprezintă, cum s-ar zice. Judecînd după "poporul" lui, el reprezintă boschetarii, ţiganii şi beţivii unei naţiuni. Becali în numele milei creştineşti, facilitează trecerea celei mai de jos categorii umane, la regnul animal. El vrea în rai cu tot dinadinsul, vrea mîntuire, vrea iertarea păcatelor pe bani, în consecinţă, îşi cumpără locul de-a dreapta Tatălui, dacă nu şi a Fiului, amin!

Azi mi-a fost ruşine de ruşinea lor pe care n-o au, dar ar trebui s-o simtă. Şi cel mai tare, mi-a fost ruşine că un individ ca Becali e europarlamentar şi reprezintă Romania. Romania mamei mele, a bunicilor mei pentru care pomană înseamna ruşinea supremă.

duminică, 18 decembrie 2011

Nostalgii

Domnul Neţărmureanu îşi potrivi şapca cu cozoroc în oglinda din hol şi ieşi încuind cu grijă uşa de două ori, că ştia el că lumea e rea şi lăcomeşte la pensii aşa mici cum sunt ele, trăzni-i-ar Dumnezeu să-i trăznească de hoţi începînd cu ăia din guvern. Se trezi mormăind sudalmele pe la parter cînd dădu nas în nas cu doamna Neprecupeţeanu de la 2, încărcată cu două plase de rafie şi o poşetă de prin 1964 pe umăr.

Uite-o şi p-asta, bodogăni el în gînd... Bărba-su e pensionat de la armată, ea e toată ziua  la piaţă şi io care-am muncit o viaţă din greu mă duc la supermarket la promoţiile lor de căcat.
Mormăi un salut şi ieşi din scara blocului, bosumflat şi cu mîinile îndesate în buzunarele paltonului.

.Şi fi-r-ar ai dracului toţi mă, ăştia ne vrea morţi, moare lumea pe stradă şi ei mănîncă icre negre, face-s-ar ciment în ei. Dacă eram io la guvern, dădeam la toată lumea tot, ca domnu' Dan, deşi parcă şi el s-a lăsat pe tînjală de-o vreme încoace... O tot dă cu ciocoiu' Oprescu de parcă mă doare pe mine-n cur de ăla care e la Bucureşti, da' ciocoiu' de Nedreptăţeanu de la asociaţie care a tăiat porc săptămîna trecută în curtea blocului, de unde are? Aia să-mi spună mie cineva, de unde are ăla? Precis ne-a furat banii, bată-l Dumnezeu, să mă ierte că suntem în post. Şi nici copiii mei mă... nu dau doi bani pe mine, io care i-am şters la cur şi mi-am rupt de a gură... Ei care mîncau pulpele de la pui şi io doar spatele şi curu'. Nu mai e dreptate în lumea asta, că uite, dupa 40 de ani de muncă am ajuns io să mă duc să cumpăr tigăile lor de căcat şi să ma calc în picioare să-mi înveselesc Crăciunul...

În timp ce reflecta cu amărăciune asupra nedreptăţilor ce-l împresuraseră, domnul Neţărmureanu îi sună telefonul mobil:

- Da, tăticule, da mămicule... Sigur, vine tata la voi la cina de Crăciun, te pup!

Bine că s-au simţit şi ăştia să mă cheme îşi continuă el şirul nemulţumirilor. Eu care am muncit pentru ei şi mi-am rupt de la gură, era şi cazul că au de unde. Asta e, unii miere, alţii fiere. Unii se chinuiesc o viaţă întreagă, alţii se lăfăie. Uite-o şi pe noră-mea: păi e normal să mă cheme la masă, că doar fiu-meu îi aduce bani grei în fiecare lună, bagă-n curul ei tot ce cîştigă şi ea se duce de două ori pe lună la coafor şi manichiură, ea care n-avea acasă nici un prosop mai acatări, o ruptă de foame, noroc cu băiatu' meu, cum zicea şi răposata Dumnezeu s-o ierte! Scăpă o lacrimă, facu trei cruci şi urcă în autobusul de Selgros.

Lasă doamna Neprecupeţeanu, să vezi dacă nu-mi iau eu 15 tigăi, numa' aş să crapi tu de ciudă, jubilă el aruncîndu-se pe singurul loc liber şi mă duc şi la baloane încă o dată!

Privi vesel pe geam, îşi revăzu fabrica unde muncise din greu 40 de ani ca portar şi-l cuprinse nostalgie: Bă ce vremuri, ce boier eram şi cîţi bani aveam. Toată lumea fura şi trecea pe la mine, dacă voiam îi lăsam, dacă nu, nu. Cum aveam eu chef şi cît cotizau ei. 

Aţipi zîmbind şi se visă din nou portar la Fabrica de ulei... Unii furau cu sticla, el cu europaletul, dar ce periculos trăise şi cît îl oropsise regimul!