luni, 14 noiembrie 2011

Tigaie care te-am dorit!

Tare sprinteni mai sunt pensionarii noştri atît de chinuiţi de boli şi pensii mici, cînd e vorba de traversat aiurea bulevarde şi de stat la cozi cînd "se dă ceva", indiferent ce. Azi am văzut din nou o îmbulzeală nostalgică, plină de încărcături istorice, de sacoşe de pînză şi rafie, căciuli din astrahan şi paltoane mîncate de molii. Am remarcat că nu există absolut nici o diferenţă între îmbulzelile de altădată de la carne, cu cele de azi de la tigăi. Coatele în coastele altora sunt la fel de rapide, privirile la fel de încărcate de ură, iar bombeurile la fel de precis ţintite în fluierul piciorului babei de lîngă tine.

 Drumul pînă la nepreţuitele tigăi, semăna cu o cursă cu obstacole vii: pensionarii mai tinerei şi mai sprinteni fiind nevoiţi să-i ocolească sau nu pe cei mai împovăraţi de ani, politeţea s-a rezumat la mugete, icneli şi onomatopee printre protezele încleştate. Războiul a fost pe viaţă şi pe moarte, pentru că fiecare simţea că însăşi existenţa sa depinde de numărul tigăilor adjudecate în căruţul propriu.

Aştept cu interes bătăliile pentru bilete de odihnă la Herculane şi crizele biliare de după postul Crăciunului, după care pensionarii noştri iubiţi se pot întoarce liniştiţi pe culoarele spitalelor, a medicilor de familie şi ne pot arăta noptierele lor pline cu medicamente. Eu personal, sunt liniştită ştiind că fiecare are tigaia lui.

În altă ordine de idei: Măruţă, ne leşi cu tripleţii Nicoletei Luciu?

 Mulţumim anticipat,
un grup de doamne.