vineri, 2 septembrie 2011

Mi-e dor

Ţi-am simţit mirosul, atingerea
Îmbrăţişarea caldă.
Prezenţa ta era atît de vie
Şi eu atît de fericită strîngîndu-te
În braţe.

Te revedeam în sfîrşit
După atîta vreme
Ştii cît a trecut?

Cînd ai plecat te-am petrecut
Plîngînd.
Lacrimi sărate şi nici un sunet...
Ştiam că nu te-ntorci,
Doar că eternitatea-mi părea mai scurtă.

Mi-e bine
Pentru încă o vreme, visul
Îmi e de-ajuns.

Mi-e dor de tine
De mîinile tale mici şi aspre,
De paşii tăi mărunţi pe care
I-aş recunoaşte dintre toţi,
Ai celorlalţi de pe pămînt.

Mi-e dor de tine, mamă.


marți, 30 august 2011

O dilemă

De dimineaţă mă chinuie o întrebare:

De ce în copilărie a te lua după alţii, sau mai bine zis alţii după tine e considerat o crimă? De ce prieteniile se rup temporar cînd cineva  îşi convinge părinţii să-i cumpere o haină sau jucărie ca a ta, îţi imită gesturile, jocurile şi chiar încearcă să-ţi fure prietenii?

În contrast cu copilăria, adult fiind eşti îndemnat, convins, manipulat să faci ca alţii, sau chiar tu să vrei ca alţii să gîndească, acţioneze ca tine... Copil fiind, te îmbufnai zicînd "De ce te iei după mine?", iar cînd creşti mare zici "Fă cum zic eu", "Fă ca ăla" şi "De ce nu poţi fi şi tu ca toată lumea?"

Răspunsul ar fi că avem dorinţa de a fi unici doar în copilărie. Apoi, familia, şcoala şi societatea îţi înlătură dorinţa firească de independenţă şi suntem îndemnaţi să ne alăturăm "lumii".

 În concluzie, instinctul de turmă nu există natural, ci ne este inoculat în fiecare zi a existenţei, pînă uităm cine suntem cu adevărat şi privim înapoi rîzînd cu superioritate de copilul unic şi răzvrătit care-am fost odată.

duminică, 28 august 2011

Strigoii

Putea să jure că umbra pe care-o văzuse după gardul stufos de salcami ciuntiţi pe jumătate, fusese strigoi. Nu era absolut sigură ce era strigoiul, dar din cele povestite seara pe laviţa din faţa casei nanei Floriţa, era clar ceva de speriat.

 Strigoii apăreau de unde nu te aşteptai şi doar pe întuneric. Uneori te şi luau dacă nu erai cuminte, dar absolut nimeni nu ştiuse să-i explice mai pe larg în ce împrejurări trebuia să fie cuminţenia pămîntului. Ştia orişicine că uneori cînd cei mari considerau că ai făcut "prostii", pentru ea erau lucruri absolut fireşti, ca de pildă ce prostie a fost cînd dăduse vişinile zbîrcite din vişinată la găini? Aaaa, că zăcuseră o vreme cu aripile răsfirate şi clonţurile  deschise, mare scofală! A doua zi  păreau ca noi şi-n plus, vişinile alea le scosese cu strecurătoarea, iar de vişinată nu se atinsese deloc, doar că se săturase aşa de tare încît vomitase şi doar nu era să arunce ce-i prisosise...

Se mai zicea de strigoi că de fapt sunt spiritele morţilor cărora le e dor de casa lor, sau mai au ceva de împărţit cu cineva, dar ea nu cunoscuse pînă acum nici un mort aşa că strigoii ăia nu aveau ce să caute în preajma ei, decît dacă voiau să aibă de-a face cu mama , ceea ce nu credea că le-ar fi convenit prea tare. Că doar ştia oricine că nu e bine să te pui cu doamna felceriţă, viu sau mort.

Pe lîngă toate astea, chiar pe mama o avea de aliat, că se răstea la babele alea să nu-i mai împuie fetii capul cu toate prostiile şi le întreba dacă nu cumva aveau ceva mai bun de făcut decît să sperie copiii cu "tîmpeniile" lor.

O cam trecuseră fiorii cînd văzu iar umbra dincolo de gard şi cu toate că încercase să stea curajoasă pe loc, picioarele n-o ascultară şi fugiră aproape fără ea în casă.

- Mami, am văzut un strigoi după gardul lu' bace Ciucă!

- Ţi-am mai zis de-o sută de ori să nu stai gură cască la toate babele, că mă fac de păr pe unghii într-o bună zi.

Fetiţa înţelese chestia cu părul pe unghii deşi mama n-o trăsese niciodată de păr, cu toate astea nici nu murea să-i dea ocazia s-o facă. Ieşi grijulie în hol şi iţi capul atît cît să vadă gardul ăla nenorocit, abia luminat de felinarul chior. Părea că strigoiul se speriase şi plecase,  cînd o pală de vînt mişcă ceva alb, iar fată ţipă îngrozită fugind înapoi în casă.

Mama înhăţă lanterna ei cu baterie pătrată, fata de mînă şi porni cu paşi repezi spre poartă, trecu' drumul şi lumină gardul.

- Vezi fată strigoi sau faţa de masă la uscat?