vineri, 8 iulie 2011

La bureţi

Începuse deja să cunoască bureţii, deosebea pitoancele alea pe care bunica le usca pe ziare in casa cea mare, de bureţii usturoi, gălbiori şi oiene. Ştia că cele mai frumoase şi colorate ciuperci erau cele mai periculoase, dar cum bunica le spunea "bureţi bolunzi", fetiţa era convinsă că înebuneşti mancîndu-i.

Dacă ar fi putut deschide braţele atît de mult încît să cuprindă toată pădurea, ar fi făcut-o ... Adora răcoarea ei, foşnetul şi şoaptele, umbrele şi mirosul. Din cînd în cînd se auzea cîte-o creangă troznind şi tresăreau amîndouă, pentru că două temeri îi inoculase bunica: ţiganii si mistreţii.

Ţiganii îţi smulgeau cerceii din urechi şi îţi mai făceau ceva misterios, ceva atît de grav încît bunica nu voia să-i spună în ruptul capului, iar mistreţii aveau colţi cu care scoteau maţele din tine, de aceea fetiţa nu îndrăznea să calce-n pădure singură.

Pe buna o interesau ciupercile cel mai mult, dar fata era doar cu ochii după frăguţe şi nu neapărat să le mănînce: le culegea cu degeţelele ei mici, cu grijă să nu le fărîme şi apoi le privea minute-ntregi... Păreau căpşune mititele, atît de delicate, de înmiresmate şi de fragile încît nu se-ndura să le bage-n gură.

Culegea şi flori, iar bătrîna i le împletea în cunună şi-o învăţa numele lor, îi punea coroniţa pe cap şi-i zicea "zînă"... Fetiţa dansa pînă acasă, îngînînd un cîntec doar de ea ştiut, mirosind a bureţi, a frăguţe şi a pădure deasă.

 Ţiganii şi mistreţii piereau în uitare pînă cînd bunica după ploaie hotăra că au ieşit bureţii iar..