luni, 9 mai 2011

Arogante, azi tiganesti

Nu va zic unde ma aflu cu exactitate, decat ca sunt intr-o hruba numita pompos Restaurant Romanesc. Nu zic nici numele, ca mi-e rusine. Adica, nu consider ca ar avea dreptul sa poarte numele acela, nu zic care.

Intru si vad niste fete indobitocite care se uita la mine... indobitocit. M-am imbracat simplu, cu o rochie si un sacou pe de-aasupra, nimic deosebit, dar fac nota discordanta pentru ca nu arat deloc a manelista. Se "canta" manele. Niste tigani se freaca pe burti si racnesc cu ecou fix langa masa la care trebuie sa ajung eu si companionii mei ne-manelisti.

Suntem ca niste homo sapiens intr-o grota cu maimute, adica ciudati: nu ne "unduim ca sarpele", nu suntem "pa sistem", ba mai mult, le spunem sa dea mai incet ca sa nu ne sara inimile din piept direct in farfuriile de pe masa.

Suntem perceputi in continuare ca niste ciudati ce suntem: nu chiuim, nu ne balanganim pe scaune si nici nu ne plangem de boli interne.

Tiganii care se produc, tac acum si lasa un "rapsod popular" sa cante "din toate zonele tarii". Rapsodul canta din Banat care in acceptia lui, cuprinde toata Romania, intr-o gama lautareasco-manelista, dar cu volumul mai redus.

Profitam si schimbam impresii gen: ce dracu' cautam aici?!

Profita si altii si incing un dans salbatic si cand zic salbatic, zic comuna primitiva, pentru ca cel care se "produce" in imediata vecinatate are nevoie doar de o banana si un copac ca sa se simta in mediul sau natural.

Scurta pauza se termina si vin iar tiganii in camasi mulate.
" Da mai tare, cui ii place bine, cui nu, n-are decat" zice tiganul solist.

Noi eram cei carora nu le placea, dar eram in minoritate. Cine eram noi, un
grup de 6 persoane intr-o mare de manelisti? Cine eram noi sa dam pe "mute" vocea compatriotilor nostri? Si-n plus, de cand clientul e mai presus de hartistul care se tanguie si te indeamna sa te "unduiesti ca sarpele"?

Aia cu tate uriase se balangane languros printre mese, traieste momentul. Ne simtim uber in plus si dam sa plecam, cand suntem opriti si instiintati ca avem o dedicatie. D-aia cu ecou. Nu ma mai abtin, sunt praf si vreau sa plec. Indraznesc sa spun cu toata gura ca nu suport manelele. Sunt privita intens, asa cum te uiti la zoo la maimute...

Eu sunt maimuta aici.

Ciocane

- Vecina, ce-a fost zarva aia la voi aseara?
- M-a fugarit Deleanu in toata casa, vecina!
- Sa te bata?
- Nuuuu, sa ma ciocaneasca!

Femeia rosi usor si chicoti complice cu baba de langa ea, fara sa stie ca fetita ce se juca de-a aprozarul nu surzise deloc.

- Tanti, te-a durut?

Femeia se intoarse surprinsa si vazu copila ce amesteca intr-o cutie de conserva niste frunze si noroi.

- Ce sa ma doara fata?
- Cand te-a ciocanit, zise fetita, punand o portie de frunze mocirlite intr-un paharel de mustar pe care-l subtilizase din dulapul din bucataria mamei.

- Astea nu-s discutii de copii, facu doamna Deleanu, aranjandu-si tatele mari in sutien. Tu n-ai alta treaba decat sa tragi cu urechea la discutiile oamenilor mari?

- Tanti, eu n-am tras cu urechea, am auzit fara sa vreau. Nu-i frumos ca nenea Deleanu sa dea cu ciocanul in dumneavoastra si ar trebui sa chemati Militia!

Doamna Deleanu pufni nervoasa, se ridica de pe banca si-i facu semn babei s-o urmeze la ea in casa:

- Hai vecina la mine sa bem o cafea, ca nu se mai poate vorbi nimic de plozii astia!

Fetita imparti ultima portie de frunze si le urmari cu privirea pe cele doua in timp ce urcau treptele, incercand sa inteleaga de ce urmele ciocanelor domnului Deleanu nu se vad niciunde pe doamna... " Cine stie ce ciocan special o fi avand" isi zise si-si vazu mai departe de "bucataria" ei.