duminică, 28 august 2011

Strigoii

Putea să jure că umbra pe care-o văzuse după gardul stufos de salcami ciuntiţi pe jumătate, fusese strigoi. Nu era absolut sigură ce era strigoiul, dar din cele povestite seara pe laviţa din faţa casei nanei Floriţa, era clar ceva de speriat.

 Strigoii apăreau de unde nu te aşteptai şi doar pe întuneric. Uneori te şi luau dacă nu erai cuminte, dar absolut nimeni nu ştiuse să-i explice mai pe larg în ce împrejurări trebuia să fie cuminţenia pămîntului. Ştia orişicine că uneori cînd cei mari considerau că ai făcut "prostii", pentru ea erau lucruri absolut fireşti, ca de pildă ce prostie a fost cînd dăduse vişinile zbîrcite din vişinată la găini? Aaaa, că zăcuseră o vreme cu aripile răsfirate şi clonţurile  deschise, mare scofală! A doua zi  păreau ca noi şi-n plus, vişinile alea le scosese cu strecurătoarea, iar de vişinată nu se atinsese deloc, doar că se săturase aşa de tare încît vomitase şi doar nu era să arunce ce-i prisosise...

Se mai zicea de strigoi că de fapt sunt spiritele morţilor cărora le e dor de casa lor, sau mai au ceva de împărţit cu cineva, dar ea nu cunoscuse pînă acum nici un mort aşa că strigoii ăia nu aveau ce să caute în preajma ei, decît dacă voiau să aibă de-a face cu mama , ceea ce nu credea că le-ar fi convenit prea tare. Că doar ştia oricine că nu e bine să te pui cu doamna felceriţă, viu sau mort.

Pe lîngă toate astea, chiar pe mama o avea de aliat, că se răstea la babele alea să nu-i mai împuie fetii capul cu toate prostiile şi le întreba dacă nu cumva aveau ceva mai bun de făcut decît să sperie copiii cu "tîmpeniile" lor.

O cam trecuseră fiorii cînd văzu iar umbra dincolo de gard şi cu toate că încercase să stea curajoasă pe loc, picioarele n-o ascultară şi fugiră aproape fără ea în casă.

- Mami, am văzut un strigoi după gardul lu' bace Ciucă!

- Ţi-am mai zis de-o sută de ori să nu stai gură cască la toate babele, că mă fac de păr pe unghii într-o bună zi.

Fetiţa înţelese chestia cu părul pe unghii deşi mama n-o trăsese niciodată de păr, cu toate astea nici nu murea să-i dea ocazia s-o facă. Ieşi grijulie în hol şi iţi capul atît cît să vadă gardul ăla nenorocit, abia luminat de felinarul chior. Părea că strigoiul se speriase şi plecase,  cînd o pală de vînt mişcă ceva alb, iar fată ţipă îngrozită fugind înapoi în casă.

Mama înhăţă lanterna ei cu baterie pătrată, fata de mînă şi porni cu paşi repezi spre poartă, trecu' drumul şi lumină gardul.

- Vezi fată strigoi sau faţa de masă la uscat?


8 comentarii:

  1. Biata fetita... Din pacate babele alea strica totul cu povestile lor, auzite din batrani...

    RăspundețiȘtergere
  2. n-au stricat... ele chiar credeau în poveştile alea care cred că-s la fel de vechi ca neamul ăsta. Acum privind în urmă, mă încearcă doar o imensă duioşie gîndindu-mă la ele, bătrînele de la ţară, cu colţul baticului la gură sau cu mîinile crăpate de muncă odihnind cuminţi în poală.

    RăspundețiȘtergere
  3. Excelentă povestioară. Ce farmec ar fi avut copilăria fără poveștile babelor sau moșnegilor sau fără jocurile "de-a omul negru", seara prin cotloanele întunecate? Poveștile astea mi-au stârnit și mie apetitul pentru mister, pentru fantastic şi mai apoi pentru spirit și spiritual...

    RăspundețiȘtergere
  4. Anonim, memoria e cel mai bun invatator. Pastrand in minte intamplari aparent banale si insignifiante, asociate cu sentimentele, mirosurile, gandurile de atunci, iti construiesti fundamentul celui ce devii peste ani. Sunt sigura ca fara aceste trairi, n-as fi fost eu asa cum sunt azi :)

    RăspundețiȘtergere
  5. care va să zică fetița din povestire era doamna Angela... uite mă că și ăștia mari au fort mici și fricoși... eu când eram la țară mic nu ieșeam în grădină seara nici să mă bați...

    RăspundețiȘtergere
  6. Fetiţa din toate poveştile mele, sunt eu, zwk. Mă mir că nu ţi-ai dat seama pînă acum :)

    RăspundețiȘtergere
  7. ba m-am prins, numa ca nu mi-am dat seama ca ai tinut minte toate peripetiile tale de mica :P

    RăspundețiȘtergere