duminică, 7 august 2011

Foc şi pară

De-a lungul existenţei am întîlnit o mulţime de vampiri... Nu, nu vampirii din filmele proaste, ci vampiri şi paraziţi care se hrănesc cu energia ta, se reazemă de tine ca să se conserve ei pînă te secătuiesc de puteri, te lasă ca o coajă goală de nucă pe care apoi, nefolositoare fiind, te aruncă cît colo, căutînd un alt rezervor de energie, un alt suflet de parazitat şi lichidat.

Paraziţii sunt pretudindeni, lîngă fiecare dintre noi. Cei mai norocoşi avem doua unul, cel mult doi ... Alţii mai ghinionişti, ca mine de exemplu, atragem ca nişte magneţi în fiecare etapă a vieţii trîntori ce rîvnesc să-ţi trăiască viaţa, să-ţi imite gesturile, plîngăcioşi ce au nevoie de umărul tău ca să-şi şteargă mucii, oameni care te abordează pe messenger în ciuda semnului "ocupat" şi-ţi spun printre emoticoane somnoroase, că se plictisesc la serviciu, invitîndu-te astfel să fii bufonul, enterteinerul, sau tomberonul în care să-şi golească frustrările.

Mai sunt şi oameni care se plictisesc pînă şi acasă şi-ţi reproşează lipsa de ospitalitate arătată prin gesturi şi priviri neprietenoase, prin felul în care deschizi uşa doar pînă la jumătate, semn care ar trebui să fie suficient de clar încît plictisitul să nu forţeze o deschidere mai largă, sau să întîrzie prea mult în dreptul uşii făcîndu-se astfel că nu pricep mesajul foarte evident de "lasă-mă dracului în pace".

Parazitul principal ce a ajuns să mă secătuiască prin simpla prezenţă pe lîngă alţii ocazionali e Aurica, mai ales acum de cînd i-a luat casa foc, erijîndu-se într-o victimă inocentă şi nedreptăţită de soartă şi divinitate, cu pretenţia ca din ziua aceea nefastă pentru ea, pămîntul să se învîrtă invers, iar soarele să lumineze doar partea ei de lume.

În ziua în care i s-a aprins casa, (reamintesc pe această cale că e lipită de a mea), Aurica a pus haine la spălat în ceea ce cred că a fost maşina din prima generaţie de automate care s-au inventat. A băgat-o în priză şi s-a dus liniştită în veşnicele şi obligatoriile ei vizite la babele şi ciurucurile străzii, pe unde de obicei o uită dumnezeu, pentru că ea e genul care se plictiseşte acasă la ea şi mai mult de atît nu poate pricepe în ruptul capului dorinţa unora de fi singuri şi mai ales cum nu te poate umple   de fericire prezenţa ei şi a ţigărilor puturoase de contrabandă pe care şi le-aprinde în momentul în care ai făcut greşeala să-i dai drumul în casă.

În timp şi-a dezvoltat un plan care să-ţi înfrîngă orice rezistenţă, făcînd atfel imposibil şi zadarnic orice efort de a o ţine la uşă. Îţi cere ceva după care trebuie să intri şi cum te ştie suficient de simţit încît să nu-i închizi în faţă şi să o laşi să aştepte afară obiectul care devine de fapt un pretext cu care te obligă să o tolerezi, în ciuda faptului că ŞTIE că prezenţa ei nu e dorită deloc.

Probabil că şi în ziua incendiului forţase uşa şi politeţea cuiva, pentru că înafară de cîteva babe nebune care o caută, nu ştiu pe nimeni care s-o agreeze sau să-i caute compania, nu de bunăvoie. Avusese noroc cu un vecin care văzuse fumul ieşind prin geamul de la baie, el a dat alarma în curtea noastră şi au spart geamul de la uşă, au stins focul cu extinctoarele şi un furtun. Pînă au venit pompierii, focul fusese stins, ei verificînd doar să nu se fi propagat prin pod şi la noi. Cînd totul se sfîrşise, apăru diva străzii, moment în care o vecină o luă milostivă după umeri şi-i explică cu menajamente ce se întîmplase. Aurica decise că se sinucide, că munca ei de-o viaţă, că ce se face ea, după care îşi aminti că se asigurase în două locuri.

Cum nici prea mulţi neuroni nu se-nghesuie în cutia ei craniana, nici alte publicaţii în afară de Integrame nu i-au dat bătăi de cap de-a lungul vieţii, nici copil n-a crescut preferînd să-l dea pe unicul la casa de copii, banul a fost întotdeauna singurul obiect de care a simţit un ataşament mai mult decît firesc şi însăşi imaginea, sunetul, foşnetul lor, îi dădură puterea să renunţe la planurile sinucigaşe. Cîteva săptămîni şi-a făcut dosarul, a scos din casa patul făcut scrum, televizorul care incorporase telefonul, atît de topit era, faianţa căzută de pe pereţi şi gresia pleznită de la căldură.

Cum societăţile de asigurări sunt întotdeauna dispuse să-ţi ia banii şi au pretenţia s-o faci la timp, nu mai sunt atît de dispuse cînd e vorba să te plătească, aşa că Aurica doarme de vreo 3 luni pe la babe şi se războieşte cu asiguratorul. Abia săptămîna trecută a primit banii şi-a început forfota, bocăneala şi înjurăturile beţivanilor pe care şi-i aduce să presteze tot felul de corvoade, precum curăţatul de praf al podului. Pentru că Aurica ar fi într-o lumea perfectă a ei, un conducător de sclavi, nimic nu o face mai fericită decît să plătească pe cineva pe care să-l umilească. Asta îi dă ei impresia că e la apogeul existenţei ei mizere de alcoolică şi tîrfă lipsită de suflet şi sentimente.

Aurica s-a temut mereu de foc, mai puţin în ocaziile în care adormea beată turtă cu ţigara aprinsă în aşternut şi-n care avea noroc cu mine că mergeam s-o verific, să-i iau chiştocul dintre degetele arse şi să-i închid uşa. Acum, sunt atît de sătulă de ea încît, probabil nu mi-ar mai păsa ce i se întîmplă, 16 ani fiind pentru mine o încercare mult prea lungă şi am decis că nu merită nici măcar simbolicul pahar cu apă.

Am vrut să spun ceva cu povestea asta... Mă gîndeam zilele astea că nu degeaba i-a luat casa foc la cîtă răutate şi energii negative s-au adunat între pereţii ei, cîte zdrenţe umane au populat-o în diferite scopuri.Şi cică, după faptă şi răsplată, sau primeşti întotdeauna ceea ce meriţi indifernt de părerea ta, pentru că nu-ţi poţi agresa la nesfîrşit semenii, nu poţi da răutate şi să aştepţi în schimb doar înţelegere şi compasiune. Nu poţi trăi o viaţă pe spinarea şi banii altora, fără să-ţi treacă prin minte că într-o zi vine scadenţa şi vei fi nevoit să plăteşti într-un fel sau altul.

Şi nu-i poţi cere fiului abandonat în orfelinat să-ţi trimtă banii pe care şi-i cîştigă din greu printre străini. Nu poţi dacă nu te cheamă Aurica. Ea a putut şi a făcut-o, iar el s-a conformat cu toate că ştie că nici măcar casa n-o va moşteni în veci, promisă fiind mai multora în schimbul favorurilor şi satisfacerea nevoilor ei parazitare.

12 comentarii:

  1. Ai viata grea! Nu pot decat sa -ti urez sa scapi cat mai repede de astfel de paraziti!

    RăspundețiȘtergere
  2. Minoki, probabil ca de asta ma tenteaza sa ma mut undeva la tara.

    RăspundețiȘtergere
  3. Iata diferenta intre cei/cele ce scriu si cei/cele ce (se)cred că scriu! :)
    Ca distanta intre talent si anty-talent!
    "Prietenii" stiu....ce ştiu! :)
    Mi se pare mie, ori s-au pierdut pe drum citiva laudatori de conjunctura!?

    RăspundețiȘtergere
  4. Mihai: ti se pare, asa cum ti se pare si ca anti se scrie cu Y.

    RăspundețiȘtergere
  5. m-ai facut sa ma uit in spate. mi-ai stricat toata seara. m-am speriat cat de multi vampiri si paraziti am vazut in spatele meu. la dracu... sunt inconjurat. oare ce sa fac? pe unde sa o tai ca sa scap?
    frumos si mareeeeee articolul. :d

    RăspundețiȘtergere
  6. Alex, n-am vrut sa stric seara nimanui, dar daca ai constatat ca ai destui in spinare, e de bine.

    Cateodata imi inving lenea si scriu mai mult, bine că nu se întîmplă mai des :)

    RăspundețiȘtergere
  7. Interesant articolul, trista realitatea... Amu', dupa ce am citit, eu am dat in extrema cealalta: oare prietenii mei cand ma invita la o cafea, o spun din tot sufletul sau doar de complezenta si cand ma ridic sa plec si ei insista sa raman, o fac pentru ca si-o doresc sau doar din politete?
    Vezi cum imi supui neuronul la cazne?

    RăspundețiȘtergere
  8. Ana, daca iti pui intrebarile astea, inseamna ca esti invitata cu draga inima, pentru ca asta presupune ca esti educata si stii cat si unde sa stai. Nu e cazul insa la vaca asta de care vorbeam eu, pentru ca ea STIE ca nu e binevenita, si n-o doare nici in cur, ca sa zic asa. I se pare normal ca tu s-o suporti, pentru ca ea are chef sa stea pe capul tau si gata.

    RăspundețiȘtergere
  9. Mai devreme sau mai tarziu, totul in viata se plateste. Coana Aurica asta a matale se pare ca n-a stiut.

    RăspundețiȘtergere
  10. loopoo, anul trecut i-a explodat soba... putea sa considere inca de pe atunci ca a fost avertizata. presimt totusi, ca nu se opresc aici "ghinioanele" ei si as minti daca as sustine ca mi-ar parea rau. Urasc ca ma face sa gandesc asa. O urasc, mai bine zis :))

    RăspundețiȘtergere
  11. Unii oameni nu cunosc limitele. Nu inteleg ce inseamna intimitatea altora si nici bunul simt. Nici nu vor constientiza vreodata. Conteaza doar ei si atat. Noi, restul, suntem aici ca sa le suflam norii de pe cer si cam atat...

    RăspundețiȘtergere