marți, 19 iulie 2011

Interviu cu The Dick

      Dragi telespectatori, transmitem în exclusivitate, în direct şi cu siguranţă în multe reluări, de aici din faţa fostului Cămin Cultural din comuna Troscoţei.

 Acest frumos aşezămînt e administrat de părintele Gonoreu, care l-a transformat în sală de nunţi şi botezuri, iar toate încasările din ultimii 17 ani sunt donate bisericii din comună care doreşte să intre în cartea recordurilor cu cel mai mare clopot din lume, anume, mai mare decît biserica însăşi. Nu şi-a pus nimeni problema unde va fi atîrnat, acesta fiind doar un detaliu mărunt în calea credinţei de nezdruncinat a enoriaşilor.

Ne aflăm cum spuneam, prin bunăvoinţa viitorului preşedinte pe viaţă al Romaniei în această minunată comună şi stăm de vorbă cu un tînăr care alături de alţii, descarcă dintr-o Rabă instrumente muzicale.

- Bună ziua, te rog să te prezinţi şi să ne spui de ce te afli aici.

- Salut Troscoţei, ailaviuuuuu, făcu băiatul aruncîndu-şi cu o smucitură din gît, bretonul lung, lăsînd să i se vadă un ochi încondeiat cu creion negru. Mă numesc The Dick şi fac parte din trupa Dick Heads, care îs tipii ăia cool din spatele meu şi am venit să facem o cîntare aici cu ocazia Festivalului Vinului.

- Îmi cer scuze că intervin, dar încă nu s-au copt strugurii...

- Acest festival e doar o repetiţie şi se va bea rom şi vodcă. Este o tradiţie veche de secole, care serveşte drept antrenament şi aperitiv pentru momentul în care se dă cep la butoaie şi pentru că după ce dă lumea de vin, nu mai ai cu cine face festival.

- Te rugăm să ne spui ce veţi interpreta în această seară.

- Vom cînta în premieră piesele de pe noul nostru album "Enjoy The Andropause". Ştiu că ai să mă întrebi de unde vine numele, aşa că îţi spun dinainte: "Andro" e un vechi cuvînt grecesc care nu ştiu ce înseamnă dar sună mişto, iar "pause" ştie tot prostul că înseamnă pauză, ceea ce e de bine la toată lumea.

- Mulţumesc şi te invităm şi la noi în studio, la emisiunea aia mişto de dimineaţă, îmi cer scuze, îmi scapă numele, dar în tot cazu' e foarte cool şi tipu' şi tipa care o prezintă sunt cool.

- Stai, stai... Băiatul o prinse de cot şi se dădu mai aproape de ea: cunosc şi eu un tip care lucrează la voi, e director şi-s preten cu el, unu' Doru. M-a chemat la el acasă într-o seară la un suc. Nu-mi aduc aminte cît de tare a fost cheful că eram cam fumat, mă-nţelegi, dar ştiu că după, m-a durut curul trei zile de la sucul ăla.

- Am transmis în direct de aici de la Trosco...

- Şi faş brie golanuli aişia ? În cadru intră o bătrînă cu nas roşu, băiatul păleşte.

- Hai bă bre mamaii, cî mî faş di rîs, fi-r-eai mata a dracu' şi coţ aişi? se umflă băiatul dînd iar pe spate şuviţa de pe ochiu' stîng.

- S-o închis la bufet c-o fătat vaca lu' dom' primar şi nici nu-mi mai dă pi datorii, d-aia nu-l mai votez io în veşi...

- Deci eşti un fiu al satului, întrebă reporteriţa cu ochii strălucind. Senzaţional oameni buni, o revedere emoţionantă după zeci de ani între nepot şi bunică, mai tare ca la Surprize!

- Şi ani di zîli maicî, cî o vinit cu mă-sa anu' trecut de Ignat sî tăiem porcu', da ne-am matrafoxat şi-o fujit porcu' sireacu' în padure di s-o facut mistreţ.

Bătrîna scuipă într-o parte cu lehamite, scoase o stică de spirt de sub cojoc din care sorbi cu grijă, iar nepotul îşi făcu de lucru cu nişte cabluri.

Reporteriţa dădu legătura în studio la domnu' Dan, care puse pe burtiera ecranelor:
"Daţi SMS dacă e bine că OTV a găsit-o pe bunica lui The Dick"

iar deasupra ecranului:

Breaking news...Viitorul preşedinte al Romaniei, dl Dan Diaconescu va descoperi în această seară ciocoiul care fabrică suc de care te doare în fund şi-l va pune la zid. Pe ciocoi.

9 comentarii:

  1. Blogul dvs tocmai a devenit preferatul meu:) Sincere felicitari pt talentul cu care scrieti

    RăspundețiȘtergere
  2. Ii pi buni interviu aista, breh ?...Ca l-o citit si aisti din satu mieu si vre sa-l cheme pi Dic aista la noi la hramu lu Sintu Ilie !... Ca-s flacai tineri ni-nsurati si-putere cari vor si iei si-nviete sa traiasca cu muierile !...
    Ii dam rachie si mancare si ci-o vre iel, numa si viie!...

    RăspundețiȘtergere
  3. dayanasweety, multumesc si bun venit! :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Anonim, tocmai s-au ales cu un impresar, adica eu si cu al doilea client din cariera lor,adica tu :)

    Multumesc pentru comentariul simpatic :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Declar că acest interviu e un fals din următoarele :D motive:
    Pe ecran nu scrie
    - SENZAŢIONAL
    - Nu e poza niciunui dispărut sau decedat prin caz de zibucidere
    - Nu există întrebarea "Creedeţi că e bine ca Dan Diaconescu să candideze ca preşedinte)" evident în dreăt cu ea un poll la care oamenii spun cteva mii da şi câteva zeci, ba
    - Nu există textul care spune că tatăl lui Guşă s-a înscris în PP
    - Nu scrie că procurorii l-au chemat iar pe DD să dea sextemporal
    - Nu scrie că "SMS:1333, 0,44 euro, TVA inclus"
    - Nu spune la început că: "Dăm legătura reporteriţei noastre Nina Swetpusylips
    - Că nu se încheie cu "Aici Nina legătura în studio..." etc
    - Dar despre Elodia şi Mădălina chiar nimic, nimic?

    RăspundețiȘtergere
  6. Olivia, nu muri, ca ne mai trebuiesti :X

    RăspundețiȘtergere
  7. misto ! da daci l-ai scrii pi moldoviniesti ar si mai tari
    asta ca sa fiu circotas, altfel, felicitari!

    RăspundețiȘtergere