marți, 28 iunie 2011

Căsuţă neprimitoare

Coteţul găinilor era lîngă cuptorul de pîine pe care bunica îl mai folosea foarte rar, cu toate că fata ar fi dat orice s-o vadă pe bătrînă scoţînd din cămara răcoroasă unde mirosea mereu a slănină afumată, covata mare din lemn în care frămînta de seara aluatul pentru pîine, din care-i rupea şi ei întotdeauna o bucată şi-o lăsa să-l frămînte pînă se făcea negru în mîinile ei mici. O obseda să reuşească o dată măcar să împletească un covrig ca ăia de la magazinul de pîine din oraş, dar odată copt, nu mai semăna cu nici o formă cunoscută de ea.

Azi însă, după ce inspectase cărarea de sub vie, ieşise la poartă şi studie uliţa pustie, îi venise ideea să-şi mute coliba din magazia de lemne în coteţul găinilor ce se ascunseseră sub coşara de porumb la umbra şi lăsaseră domiciliul gol. Îşi cără cutiile goale de conserve, păpuşa şi nişte petice colorate în noua casă, unde ridicase praful mai devreme măturînd găinaţii uscaţi. Coteţul chiar arăta a casă în miniatură şi avea în faţa un fel de curticică delimitată de un gărduleţ din scînduri, iar fetiţa pusese de multă vreme ochii pe ea, dar pînă acum vreo săptămînă nu îndrăznise de teama cocoşului nebun pe care-l făcuse buna supă cu tăieţei.

Işi aranjă lucrurile şi aduse apă din găleata de la fîntînă pe care o turnă într-o cutie ruginită, apoi puse o mînă de iarbă, nişte boabe verzi de struguri şi găti o ciorbă, hrăni păpuşa şi nişte musafiri imaginari care tocmai îi lăudaseră noua locuinţa, după care începu să se scarpine de zor cam prin toate părţile corpului, constatînd că fusese invadată de nişte insecte minuscule şi roşii, de care nu mai văzuse încă.

Îşi adună repede vesela şi musafirii pe care-i informase secretoasă că are puţină treabă în casă şi e mai bine s-o aştepte cuminţi pe trepte şi scărpinîndu-se continuu, îi dădu tîrcoale bunicii:

- Bună, mă mănînca pielea rău.

Bătrîna îi studie pielea înroşită, îi ridică rochiţa şi-o întoase pe toate părţile:

- Te-ai băgat în urzici?

Fata negă scuturînd din cap, iar bunica o trase mai aproape. Simţise mirosul de DDT:

- Fată, tu ai fost în coteţ şi ţi-am spus că n-ai ce cota acolo, amu' eşti plină de păduchi, da' ai noroc că ăştia nu stau pe om...

Bătrîna o dezbrăcă şi-i scoase hainele afară şi doar o minune făcuse să nu calce pe musafirii imaginari ai fetei, ce şedeau liniştiţi pe trepte, la umbra viei.

Se înserase şi găinile îşi recăpătaseră domiciliul ocupat abuziv, iar bunica îşi luă nepoata cu ea în capătul străzii la poveşti cu vecinele, sub teiul înflorit, în ţîrîit de greieri.

6 comentarii:

  1. E minunata lumea pe care o creionezi, si amintirile tale SUNT VII....pacat ca nu aduni toate astea in beneficiul acelora care si-au pierdut copilaria sau a copiilor lor... cert eu as citi cu placere.

    RăspundețiȘtergere
  2. Cristian, sunt în tratative cu editura, am adunat deja poveştile, le mai cosmetizez pe ici pe colo şi le public. Mulţumesc că mă citeşti :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Ce frumos... Tu, Angelă, scrii tare frumos și mă bucură fiecare nouă povestire :)

    RăspundețiȘtergere
  4. copilaria cu genunchii zgariati ne-a calauzit pretutindeni; din pom in pom ca un fluture urias , din castel in castel ca o cenusareasa ...pana la bratele bunicii ce miroseau a paine calda .
    xx,j

    RăspundețiȘtergere
  5. windwhisperer, dar cele mai placute tot bratele bunicii au ramas :)

    RăspundețiȘtergere